îl privise plecând şi-ar fi vrut să-l oprească, dar era nepotrivit. i se păruse cumva altfel expresia aceea de pe chipul lui, diferită, ca un dor neostoit aşa cum îi ziceau oamenii de rând la boala aceea care îi făcea să umble cu chipurile supte şi ochii goi.
când era numai o copilă, îl întrebase pe taică-su de ce suferă oamenii într-atât. cuvântul acela, iubire, mai mult o intrigase decât o lămurise şi îi părea acum că vede la el aceleaşi urme. când îi dăduse floarea aceea, el tresărise ca împuns de săgeţile otrăvite, acelea din nard uscat, înmuiat în uitare-albastră.
– numai oamenii de rând fac boala aceasta, să ţii minte!- îi mai spusese el- numai oamenii de rând…
sturmkaiserin îşi desfăcuse coada şi lăsase ca râul acela întunecat de bucle negre să se reverse liber pe umerii albi şi rotunzi ca merele din tablourile vechi. îi era dor, dar ştia că şi asta este nepotrivit, să iasă afară, pe dealurile sălbatice, să simtă iar vântul pe chipul ei liber, eliberat de mască. îi era dor de multe care astăzi erau oprite. oftă. gândul îi fugi iar la întâmplarea de la ceaiul de astăzi, deşi ar fi preferat să o alunge deocamdată. tinerii războinici discutaseră iarăşi pe sub porţile de labdanum despre comorile din câmpiile nopţii. le simţise gândurile fierbinţi ca o ceară. minţi aprinse de patima pe care o trăiseră şi alţii, o plătiseră, unii chiar cu vieţile lor. ştia că era greu să te împotriveşti sângelui tânăr, dar zilele astea care urmau trebuia să le spună şi lorzilor fraţi despre aceasta. desigur, ei vor nega.
se înoptase de-a binelea, dar somnul îi părea departe, gonit de toate cele de peste zi, deşi fusese una oarecare. sturmkaiserin se întinse totuşi pe pat, în cămaşa ei subţire. dincolo de pereţii fragili, freamătul mireselor de şofran se stinsese ceva mai devreme, cu tot cu mirosul amărui al dezamăgirii: cel ales le uitase din nou, de parcă dansul lor îşi peirduse din strălucire, de parcă frumuseţea lor devenise ceva banal, prăfuit.
de toate, miresele erau treizeci şi trei, ca nodurile nopţii, frumuseţi pe care timpul se ferea să le atingă, luate toate dintre fiicele lorzilor, la vremea când erau numai boboci, promisiuni violacee de floare de şofran. fiecare dintre ele cunoştea, după ani de trudă, taina tuturor ierburilor şi a tuturor pietrelor şi aveau câte un har care le deosebea de toate celelalte. stumkaiserin ar fi putut fi cea care, după nume, aduce ploaia, aşa gândise poate şi cel ales atunci când o văzuse întâia oară, nălucă adunătoare de ploi. abia în noaptea aceea când simţise mâinile ei mici smulgându-i seva, înţelesese că ea ştiuse tot timpul, că auzea şi vedea totul, deşi părea mai mereu un copil sălbatic şi absent, al unui părinte la fel de sălbatic, ce sădise în ea libertatea, cel mai periculos dar.
zidit în oglinda de nespart, cel ales o văzuse îmbrăcând fără ezitare mantia de şofran şi ridicând deasupra capului sabia, împlinind profeţia. de aceea refuzase să lupte, deşi ar fi putut, sorţii şi puterea erau de partea lui, iar copila simţise şi acest gând al renunţării lui. un leş oarecare fusese adus în locul copilei cu ochi de apă, apoi lumea o uitase.
rareori se uita lord thumb către cel ales cu oarecare uimire, ca şi cum ar fi recunoscut un sâmbure, o scânteie, dar pleca repede capul ca în faţa unei mari nenorociri. cât despre mamă-sa, ea era fericită printre cofeturile ei. udase destulă pulbere de zahăr cu lacrimile ei şi acum voia numai să uite. noaptea în care plânsese la căpătâiul celei ucise de fiare fusese ultima alături de soţul ei. rostiseră atunci, amândoi, cuvinte prea grele pentru a putea fi şterse.
a doua zi, cel ales aprinsese el însuşi rugul de cedru şi nard şi mulţi crezuseră, văzuseră în asta un semn, numai că lord thumb se retrase apoi, pentru multă vreme după ce doliul trecuse, în stepele ploilor. păstrătorul cheilor fusese numit cel cu ochii alungiţi, lord dalinka.
de o vreme ploile se frângeau la aceeaşi oră, şase, ca un semn, dar cine să vadă? oamenii se grăbeau mereu, cu grijile lor, indiferenţi şi apatici.
episoadele 1 şi 2 au apărut în jocurile de săptămâna trecută, iar următorul episod va apărea probabil la jocul de luni.
o proza plina de … poezie!
şi va mai fi, draga mea, va mai fi. trudesc la ea.
am spus şi în text, carmen. sper să reuşesc să stârnesc un “coşmar” pentru mâine seară.
ma gandesc ca suntem atatia oameni de rand loviti de boala ! Duzina ta de cuvinte ar merita niste benzi desenate.