spune-mi ce parfum porţi (2)

parfum

partea a doua a articolului cu poveşti parfumate apare astăzi, iar imaginea vine de la gabriela ilieş, pe care o rog să nu se supere că am împrumutat-o de pe wall-ul ei de facebook.

şi dacă în urmă cu ceva vreme am vorbit despre romantici şi seducători, vă invit astăzi să descoperim orgolioşii şi gurmanzii după parfumurile pe care le folosesc, cu aceeaşi precizare că nu, nu cred în patul procustian ci în om, cu amestecul lui de bine, de frumos, de curiozităţi şi de unicitate.

1.orgolioşii

recunoaştem femeia orgolioasă după ţinuta sa semeaţă şi după modul cum merge, neatinsă de lucrurile mărunte şi neaparţinând cu adevărat vreunui loc sau vreunei clase. deschizătoare de drumuri, iscând controverse, este asemeni unei leoaice în soare care priveşte cu indiferenţă înspre bietele antilope din vale.

ea este cea pentru care s-au inventat ţinutele haute couture, cea care a adoptat tunsoarea garçonne şi va fi cu siguranţă prima în alegerile sale, fără a fi o fashion victim, bazându-se exclusiv pe bunul gust. orgoliul nu este un păcat pentru ea ci o atitudine care o defineşte; admiratoare declarată a lui coco chanel, motto-ul său este „pour être différent, il faut être irremplaçable”.

parfumul său este unic, clasic, neinclus în curente şi tendinţe, barieră fină ce o izolează şi o distinge, un miros în care îşi ascunde secretele despre care nu va vorbi niciodată. fidelă unui singur parfum, se va bucura să îl regăsească şi să îl poarte la încheietură ca un semn distinctiv, unic şi irepetabil şi se numeşte chanel 5, nu din întâmplare parfumul sinonim cu orgoliul şi cel mai vândut, încă, deşi au trecut mai bine de 90 de ani de la apariţia sa, iar reorchestrările sale doar amintesc de originalul lansat în 1921, y (yves saint laurent) ori wings (giorgio).

bărbatul orgolios este cel care trece prin viaţă solitar şi mândru de succesele sale, un excelent om de afaceri şi un redutabil adversar, care ştie că în viaţă, locul al doi-lea este un eşec pe care nu îl poate accepta. priveşte lumea cu detaşare de la fereastra biroului său, pregătindu-şi minuţios fiecare mişcare. pentru el întâmplarea nu există, iar viaţa este rodul acţiunilor sale, ale căror reuşite nu trebuie să mire pe nimeni. zâmbeşte rar, mai degrabă atent la ceea ce îl înconjoară, exploatând la maxim ceea ce ştie, ceea ce vede, ceea ce află.

are ceva din alexandru cel mare sau din napoleon, despre care ştie totul şi îi admiră făţiş, este urmaş al lui david ogilvy, marele mogul al publicităţii, ori a lui jose mourinho, mult titratul antrenor de fotbal. ţinutele sale sunt sobre dar impecabile, de o eleganţă extremă, nu face exces de gesturi şi nici de cuvinte, iar acolo sus, pe piscurile sale, se gândeşte nu la trecut ci la ceea ce urmează să se întâmple. parfumul său ar putea fi clive christian, cel mai scump parfum din lume sau coriolan (guerlain).

 2.gurmanzii

a fi gurmand înseamnă să te bucuri de păcerile vieţii, să o guşti felie cu felie, de la începutul fiecărei zile, iar şi iar. femeia gurmandă poate fi recunoscută după înclinaţia sa către formele pline şi coapte, miresme care îţi lasă gura apă, iar locul ei preferat de joacă este budoarul pe care nu îl împarte cu nimeni, acest cartier general al plăcerilor de care este dependentă şi în care o însoţesc lumânări parfumate, ciocolate rafinate şi luxoase, cireşe confiate şi celebrele macarons d’envie pregătite de ea însăşi, lecturi savuroase ori o lungă scufundare în muzică.

mirosul, gustul şi atingerea sunt simţurile cu care această femeie îşi alege accesoriile, iar hainele sale trădează dragostea ei pentru caşmir şi catifea ori mătăsuri foşnitoare cu atingerea lor electrizantă şi năucitoare.

descendentă a lui mae west, ea se pricepe de minune să ofere partenerului ei o cină fabuloasă ca o promisiune în centrul căreia este ea, asemeni vişinei în învelişul aproape negru al ciocolatei. parfumul pe care ea şi-l doreşte este opulent şi somptuos asemeni lui aphrodisia (faberge) ori femme (rochas).

bărbatul gurmand este cel care, odată încheiată vânătoarea, etapă obligatorie dar nu cea mai importantă, exultă de plăcerea de a se înfrupta, adevăratul său scop. vinul bun şi ţigara de foi nu-i lipsesc atunci când, aşezat în fotoliu, se dedă lecturilor sale, audiţiilor muzicale al căror fin cunoscător este sau polemicilor lungi cu prietenii, momente de rară plăcere şi pasiune.

amator al mâncărurilor fine şi implicit al ciocolatei, va dărui femeii pe care o iubeşte răsfăţuri dulci şi va aştepta de la ea fantezii care să-i încânte simţurile. perne mari şi moi, preferinţa pentru roşul burgund al iatacurilor turceşti, barul aprovizionat cu cele mai fine băuturi şi tutun, echipamentele audio ultraperformante, sunt câteva din indiciile care îl trădează pe acest bărbat. iubeşte parfumurile şi ştie să le aleagă, dar şi să le dăruiască celor apropiaţi şi este urmaş al marelui actor american marlon brando. parfumul său poate fi london for men (burrbery) sau envy for men (gucci)

această scriere, readusă acasă, după ce a apărut în alt loc în urmă cu ceva ani, se va încheia săptămâna viitoare cu latura rebelă şi cerebrală din noi. până atunci… zile parfumate să aveţi!

22 thoughts on “spune-mi ce parfum porţi (2)”

  1. Asa happy O sa-mi adaug celor descoperite data trecuta si un procent de gurmand-pofticioasa si doar un strop de orgoliu – desi, aici am niste rezerve. Merg prin viata neatinsa de meschinarii si maruntisuri nu din orgoliu, ci din detasare, dintr-o capacitate de a ma regenera spontan sau nu.
    Foarte interesanta analiza ta happy

  2. happy eu mă întreb, lotusica,dacă să o extind şi pe alte tipologii. sigur, este un demers mai complicat, nişte scotociri prin gânduri, dar nu de asta m-aş teme eu. cu timpul este mai greu, cu el…

  3. Iti dai seama ca, mie ca cititor, mi-ar conveni sa extinzi si pe alte tipologii happy Dar asta chiar tine de cum simti tu, de cum iti poti imparti timpul.

  4. Eu stiu, Psi happy Doar ca gluma, ce zici de tipologia lui Freud ? happy
    Nu stiu, nu ma pricep f mult la parfumuri. Insa, e adevarat, mintea mea a incercat sa vada daca exista vreo corelatie intre afinitatea ptr anumite mirosuri si tipul de personalitate – acuma asta depinde de abordare, de scoala. Dar asa, ca fapt divers, ar fi interesant daca, de exemplu extrovertitii prefera ceva ce introvertitii refuza. Poate ca nu exista nicio legatura, dar jocul are potential haios happy

  5. id, ego, superego, lotus? sau mai degrabă introvert-extrovert, senzitiv-realist, raţional-intuitiv, pragmatic-idealist? întrucât parfumul se bazează pe simţ, pe percepţia după miros, atracţia sau respingerea unui parfum vine din conexiuni extrem de profunde, ce ţin de individ şi de formarea sa, chiar din amintiri pe care le credem uitate, explicabile prin psihologie. şi dacă admitem că putem explica reacţiile noastre de atracţie-respingere a culorilor, a gustului, a sunetului prin psihologie, nu văd de ce nu este aplicabilă extensia şi la miros, simţul cel mai legat de animalul din noi. ar fi o perspectivă interesantă, nu m-am mai gândit astfel la parfum… happy

  6. poveşti despre parfumuri celebre, nasuri, şcoli…? citisem şi trebuie să verific dacă este aşa (aşa cum spuneam şi în povestea lui eau de la reigne d’hongrie, basmul este una şi adevărul cu totul altceva) că filozoful arab avicenna ar fi autorul distilării aşa cum o ştim şi astăzi. deocamdată scotocesc… şi te întreb direct: despre ce anume ai vrea să citeşti?

  7. Ca joaca, tatonare, sigur ar iesi ceva interesant happy
    Vin si eu cu doua jucarii: ” Psihanaliza simturilor”, Gisele Harrus-Revidi si “Despre miresme si duhori – o interpretare fenomenologica a olfactiei”, Madalina Diaconu – daca iti vor pica in mana si le vei rasfoi, sigur vei gasi ceva informatii pe acolo happy

  8. bun, nici in astea doua nu sunt, chanel 5 este cred cel mai nesuferit parfum din lume, sa vedem ce urmeaza, daca nu, eu spun ce imi place si tu imi spui cine sunt. Batem palma?

  9. Phii, că aici m-ai atins!
    Deci, orgolioasă aș fi, dacă ar fi să mă iau după preferințele mele în materie de parfumuri.
    Ca să vezi ce poți afla despre tine din așa ceva… big grin

  10. Care e tipologia lui Freud ? Eu nu am citit Freud, doar despre el, dar nu am auzit ca ar fi propus vreo tipologie sau ca l-ar fi interesat sa descrie personalitatea asa pe tipologii cam cum facusera aia cu teoria umorala gen sanguin, melancolic, coleric, etc, si nici aia cu tipologiile somatice gen astenic (inalt si slab), picnic (scund si gras), etc, ci mai degraba cred ca l-a interesat sa descrie psihismul functional comun tuturor oamenilor (si posibilele lui tulburari), desi desigur nu am citit tot ce s-a scris despre ce a scris dl Sigmund Freud si e posibil sa ma insel, dar m-ar interesa un raspuns sau eventual o referinta ca pe mine ma intereseaza materia istoria medicinii, (chiar daca nu am timp niciodata pt ea, dar e asa printre chestiile alea despre care vreau sa citesc sau sa audiez niste cursuri dupa ce ies la pensie).

  11. Poate învăţ şi eu de la orgolioşi şi o să devin fidelă (sau fidea cum îmi place să spun) unui singur parfum.
    Aham, deci rămân romantică, până la urmă!

Comments are closed.

error: Content is protected !!