spune-mi ce parfum porţi (3)

încheiem aventura parfumată a tipologiilor umane, cea începută cu poveştile despre romantici şi seducători, continuată cu orgolioşii şi gurmanzii şi ajunsă acum la ultima parte a tipologiilor, aşa cum a fost gândită demult şi readusă aici, acasă. dacă aventura va continua, este numai alegerea muzelor care stau acum ascunse sub umbrele, ferindu-se de ploaia care râde în ferestra mea.

4748318945_98f005ce27_m

rebelii

setea de libertate, spiritul nesupus şi contrar oricăror convenienţe, lipsit dorinţa de a şoca cum s-ar putea crede, ci mai degrabă născut din setea de a fi ea însăşi sunt atributele care o definesc pe femeia rebelă, cea pentru care imposibilul devine posibil şi care îşi va începe ziua cu o contradicţie şi o va termina cu un dezacord. asemeni argintului viu, ea este femeia pentru care tiparul este o iluzie inutilă, convenţia un pârleaz uşor de sărit, iar luptele sale, mai mari sau mai mici, însăşi felul ei de a fi, de multe ori împotriva curentului şi în care este întotdeauna un amestec de convingere şi plăcere.

urmaşă a lui bette davis ori a reginei margot, gesturile sale vor fi în concordanţă cu voinţa sa şi departe de aşteptările celorlalţi, căci genul care te va aştepta la capătul dimineţii cu micul dejun pregătit şi pudrat cu dulci cuvinte este foarte foarte departe de firea ei, motiv pentru care cel mult vei găsi lipit pe frigider un post it prin care îşi scuză- sau anunţă de fapt- absenţa, plecată deja fiind să mai dărâme un mit.

poartă pantaloni în cele mai nepotrivite momente şi fuste atunci când eşti deja ferm convins că va apărea în ţinutele ei masculinizate, adoră mirosul de tutun şi lavandă şi preferă să poarte o cravată simplă, împrumutată de la unul dintre bărbaţii familiei, în locul colierului cu perle, moştenire a tuturor generaţiilor de femei cochete şi cuminţi  de dinaintea sa. de altfel poveştile femeilor care au fost înaintea sa o interesează doar în măsura în care, prin ceea ce au făcut i se aseamănă, altfel istoriile cu gust roz, glazurat sunt repede date uitării.

parfumul ei este cel mai probabil unul masculin, ori, în caz contrar, este mai puţin spre deloc floral şi este genul care obişnuieşte să şi-l aleagă singură, fie un chanel 22 ori un exclusivist cuir de russie (chanel) – de altfel seria chanel vintage chiar aşa se şi numeşte, les exclusifs- ori magistralul l’eau (serge lutens) despre care creatorul însuşi spunea că este o declaraţie antiparfum.

bărbatul rebel are un singur nume şi setea sa de libertate se potoleşte doar în zborul motocicletei sale, de care este profund ataşat, pe drumuri lungi, solitare, în miros de tutun, piele şi benzină. descendent direct din james dean, cu care şi doreşte să se identifice, mai mult sau mai puţin conştient,  este genul pentru care responsabilităţile pe termen lung sunt o povară de care ştie să scape uşor, iar casa sa este aventura căreia i se dedică cu pasiune. are o mare nevoie de spaţiu propriu şi de libertate, motiv pentru care rămânerile sale sunt pe termen scurt, segmentate de desele sale plecări, mânat de setea lui de nou tot mai departe.

aparent nepăsător şi indiferent la ceea ce îl înconjoară, ţinuta sa este mai totdeauna compunsă din blugi şi cămăşi cadrilate, ori t-shirt-uri cu aerul lor prăfuit, aspectul contează prea puţin în ochii săi şi  îl recunoşti prin aceea că mai mult priveşte printre genele arse de soare, decât se exprimă în vreun fel supus doar propriilor reguli şi principii pe care le urmează fidel. trecutele reclame la marlboro ni-l amintesc pe acest tip de bărbat, traversând ţinuturile aride şi însorite ale americii pe calul său pur sânge. şi totuşi se aude pe la colţuri că poate fi domesticit şi că este, în felul său, un amant pasional, pentru care merită să pregăteşti un cadou înmiresmat aşa cum este emporio remix (armani) sau polo explorer (ralph lauren) un john richmond for men sau chiar recent apărutul invictus al casei paco rabanne.

cerebralii

femeia cerebrală are ceva din precizia unui ceas elveţian. totul în viaţa ei este calculat cu precizie, până la cele mai mici detalii, distanţa între alb şi negru find pentru ea un mare vid, căci îi sunt străine atât tonurile de gri cât şi calea de mijloc.

în mintea sa iubirea este o ecuaţie cu prea multe necunoscute, pentru care energia şi timpul ei par mai preţioase, înclinată fiind mai degrabă fiind spre teoreme şi axiome complicate cu care îşi ţine sufletul în echilibru, departe de efuziuni sentimentale şi derapaje inutile care ar tulbura acea listă perfectă din mintea şi viaţa ei. vestimentaţia ei este lipsită  decolteele pe care le dispreţuieşte, urmând liniile drepte şi simple ale clasicului, iar parfumarea excesivă o irită asemeni unui strigăt de bucurie în plin concert. îşi priveşte corpul ca pe un ambalaj necesar pentru mintea solitară, iar parfumul său este impersonal şi delicat, departe de notele opulente sau dominant florale.

mirosuri seci, de apă şi aer, de lemn, cu tuşe ceva mai subtile decât ale rebelei, din parfumeria masculină, o învăluie dacă se decide să se parfumeze cumva, pentru ea acest accesoriu trebuie să fie doar o completare a imaginii, o palidă notă ce amplifică vag strălucirea cubului alb şi perfect care este mintea sa. descendentă a elisabetei I a angliei va aprecia cel mult un flacon de air (kenzo), eau d’issey miake ori mitsouko (guerlain).

bărbatul cerebral este uşor de recunoscut după privirea sa limpede şi rece. ecuaţia inimii sale a fost de multă vreme abandonată, el fiind mai degrabă atras de ascuţimea minţii decât de adâncimea decolteului unei femei şi preferă cu siguranţă să petreacă o seară întreagă solitar printre concepte filozofice, decât prin cluburi gălăgioase indiferent de companie. îşi cultivă tăcerea cu voluptate preferând mai degrabă să gândească, să analizeze şi să treacă totul prin filtrul personal, este extrem de fidel principiilor sale, iar viaţa sa este un lung şir matematic gândit cu acurateţe şi precizie.

rigoarea militară nu îl sperie şi nici nu îl încorsetează, ba chiar îi imprimă un mod de viaţă ce îl va ajuta să urce, asemeni lui winston churchill, tot mai sus, spre culmile sale. atent şi precis este asemeni lui michael schumacher, pilot al propriului monopost numit viaţă şi are ceva din jude law ori jonathan rhys meyers, imaginea boss pentru aqua elements, parfum pe care cu siguranţă îl va aprecia în egală măsură ca şi pe cool water men (davidoff) ori aqua pour homme (bulgari).

7 thoughts on “spune-mi ce parfum porţi (3)”

  1. Cred ca sunt mai degraba rebela decat cerebrala, dar rebela in felul in care simt eu asta. Desi… daca situatia o impune, pot fi de-o luciditate de nu ma recunosc nici eu happy
    Mna, una peste alta sunt cate putin din fiecare si din unele mai mult happy
    Sper ca muzele sa fie darnice, imi pare tare interesanta abordarea.

  2. La personalitati multiple ?

    Sorry, nu am vrut sa fiu obraznic, dar nu am rezistat, nu atat fata de intrebarea ta, ci fata de clasificarea pe tipologii, pe care alt comentator a mai si asemanat-o sub capitolul 2 cu una de personalitati posibil descrise de dl S Freud !!!

  3. mihaela, pe scurt este cam aşa: despre rue pergolese am mai vorbit, code-armani eu îl văd cu o latură cerebrală în el, în ciuda aliajului miere-santal-etilvanilină din el (şi eu îl folosesc), mademoiselle este un floral romantic şi îmi pare deja că ai tu o înclinaţie spre iasomie (cu ambivalenţa ei) pentru că allien se spune că este altarul iasomiei de sambac şi este… latura ta seducătoare. scuze că răspund abia acum. happy

  4. De unde ştii atât de multe lucruri despre parfumuri? Eu ştiu atât de puţine lucruri despre ele, chiar şi despre parfumurile pe care le port. Le aleg pentru că-mi place mirosul lor şi mai ales pentru că-mi rămân în gând şi mă înebunesc dacă nu le mai miros îmcă odată.
    Era o carte “Parfumul” de Patrick Suskind, e tot cu şi despre parfumuri. E chiar şi film..dar filmul sare multe detalii din carte.

Comments are closed.

error: Content is protected !!