pe suflet vom trece curat
un semn scris, de aducere-aminte,
pe tâmpla de lemn a zilei,
cea care poartă neauzit
paşii Lui printre ramuri,
pe drumul regal pe unde au venit
toţi cei doisprezece săraci
ducând în alb giulgiul jertfei,
dar imens şi neînţeles
născut din prea multă iubire,
până la intrarea cea mare,
ca o lespede.
din suflet vom aduce lumini
ca un semn împlinit
al repetabilei morţi
ce aşteaptă
jertfa crudă a mielului,
a câta oară?
pe sacrul lemn ne vom lega
cu jurământ în alb,
cu scris din sânge,
că nu vom uita
pe Cel plâns în ramuri de sălcii,
Ce trece cu paşii stinşi
prin porţile mari ale patimilor
către destinul de împlinit
al răstignirii.
pe floarea de crin a chipului Său
gândul curat Îi stă stins,
pe tâmplă poartă un semn de iubire
din care vom naşte spinii coroanei,
semnul regal,
dar atât de uman,
când noaptea veghează intrarea,
a câta oară?
8 thoughts on “fără titlu”
Comments are closed.
citindu-te, l-am vazut pe ….EL si l-am simtit alaturi de noi.
El este mereu… este! şi mi s-a făcut dor de o scriere mai veche, de anul trecut, pe aceeaşi temă.
Eu nu mănânc miel. Îmi plac mieii vii. Pentru a câta oară miel? Eu însămi sunt miel? Nu ştiu a câta oară, dar e pentru totdeauna.
nici eu nu mănânc miel. de fapt nu prea înţeleg chiolhanurile astea sângeroase…în numele a ce?
cred că am spus deja ce aveam de spus în cele două poezii, nu?
Ai pus toată floralia!
nu chiar toată. camelia încă nu înfloreşte, o orhidee mi-e intrată în odihnă, gardenia e şi ea încă nedeschisă…
Camelia are nevoie de mai multă lumină…La orhidee şi gardenii nu mă pricep.
camelia înfloreşte în ianuarie…aşa că mai e vreme pentru ea.