în casa de la marginea satului

wasbella102:Winter Barn, Ylistaro Finlandmissdainamite:Is that you in there M lol libertatea  şi bunătatea sunt două surori ce locuiesc la marginea satului, într-o casă a cărei coloratură are nuanţe de incert şi de solar, dar nicidecum de abstract, totul depinde însă de ora la care priveşti într-acolo, cu onorabila intenţie de a le face o vizită, lucru pe care îl vor simţi imediat, oricât de departe ai fi, căci au experienţă şi “văd” orice atitudine nepotrivită de la mare distanţă. în decorul luminat de chipurile lor, cele două surori vorbesc în ecou, întărindu-şi spusele şi, deloc greşit, nu primesc pe oricine în casă. de fapt, dacă este s-o recunoaştem, mulţi nici măcar nu le cunosc, nu le-au văzut niciodată, deşi ele locuiesc acolo de totdeauna.

libertatea este înaltă şi pare uşor anorexică cu trupul ei diafan, acoperit de veşminte largi din care lipseşte cochetăria, dar nu şi discreţia. vorbeşte puţin, cu capul uşor înclinat şi cel mai des are un limbaj abstract, luminat la răstimpuri de câte un surâs timid.

bunătatea este mai scundă şi are rotunjimi de pâine coaptă pe care le învăluie în şaluri moi, de o coloratură veselă, cu iz de solar şi, deşi îi este surorii sale  ecou blând, are o atitudine mai moale, bucurându-se de fiecare musafir, cu acea experienţă a gazdei perfecte care ştie să nu facă niciun gest greşit, dăruind tuturor bucurie.

în casa lor apare uneori onorabila lor verişoară, iubirea, scurtă vizită ori cu termen incert. atunci pare că şi soarele străluceşte mai tare.

surosa foto: salome

25 thoughts on “în casa de la marginea satului”

  1. Mi-a placut in nestire happy
    Da, libertatea e anorexica iar bunatatea are rotunjimi de paine! Ce frumos!
    Te felicit, pt a nu stiu cata oara pentru felul in care imaginatia si talentul tau de a alatura cuvintele
    poate da un asa de frumos text!
    Simt neputinta in mine happy
    BRAVO tie! happy

  2. Frumoase metafore ai deslusiit pentru niste notiuni ce dau batai de cap filozofilor si oamenilor de rand de un amar de ani. Casuta inimii noastre poarta in ea si libertate, si bunatate, si lumina… dar ele sunt in lupta cu intunericul, rautatea, inregimentarea… o lupta continua cu supravietuirea si ramasitele ancestrale de salbaticie de prin jurul casei. .

  3. vero, ştie el grişka bine! pentru că animalele ştiu cu adevărat ce înseamnă bunătatea, libertatea şi iubirea necondiţionată. :rose:

  4. noţiuni pe care, vavaly, dacă le-am rosti mai des, poate că ne-ar intra în sânge. nici măcar nu e nevoie să le înţelegem… doar să le simţim. happy

  5. dacă poveştile mele pot fi de folos unui suflet de copil, dacă aduc zâmbet şi pun sâmbure de omenie, cea care este recunoscătoare sunt eu, zâna mea! foloseşte povestea cum crezi tu că îţi este mai bine, cu drag o las în căuşul mâinilor tale! :heart:

  6. .̡̡̡̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l̡*’̡͌l̡*̡̡ ̴̡ı̴̴̡.̡̡̡ ̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l.̡̡̡̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l̡*’̡͌l̡*̡̡ ̴̡ı̴̴̡.̡̡̡ ̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l.̡̡̡̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l̡*’̡͌l̡*̡̡ ̴̡ı̴̴̡.̡̡̡ ̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l
    Cling!

  7. puţini ajung, de fapt, dor, prea puţini. pentru că drumul până la casa de la marginea satului nu este nici uşor şi nici vizibil.

  8. cammely, ştii că nu aş scrie pe blog niciodată despre mine, dar poţi să mă întrebi când ne-om vedea. :yahoo:

  9. Ce zici de asta?
    ───────║╔╗╔╗╦──║(\(\
    ─────╦╗╔╣╠╝╠╝╬║║║(=’:’winking
    ───╔╗║║╚╝╚╝╠╗║╚╝╚((“winking(“winking✽.
    ╗─╔╚╝………………..((”’¬¬`v´”’hee hee•*`¬*¬••.
    ║║║╔╗────✽…….’*•.¸.•*’✽•*`¬¬*•.¸¸.•
    ╚╩╝╠╝╔╗…………………..¬¬…….((”’`v´’¬’¬’hee hee.
    ───╚╝╠╝║╔╔╗╦╗─║….(¯` ••´¯)
    ─────╚╝╠╣╠╝║║╔║….((¸¸.^.¸¸)).
    ───────║╚╚╝─║╚╝•*`*•.¸¸.•✽.

  10. Sunt frumușele! Mai caut la chinezi! Aș fi vrut să le fi făcut eu, dar nu mă pricep!

    (\ /)
    ( ..) ✰ Cling! ☆
    c(”winking(”winking¸.•´¯`•.¸★¯`•.¸☆
    .̡̡̡̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l̡*’̡͌l̡*̡̡ ̴̡ı̴̴̡.̡̡̡ ̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l.̡̡̡̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l̡*’̡͌l̡*̡̡ ̴̡ı̴̴̡.̡̡̡ ̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l.̡̡̡̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l̡*’̡͌l̡*̡̡ ̴̡ı̴̴̡.̡̡̡ ̡ ̴̡ı̴̡ ̡͌l

  11. zânisme? :yahoo: ce-mi place, tibi! zânisme made in china!
    să ne mai aduci zână, pentru că ne plac. :rose:

  12. Vezi, mâțule, că nu mă alintam??? Știam eu de ce îmi este frică să intru la duzină!!! Nu știu cum reușești tu să le croiești! Eu nu cred că am să mai pot! Mi-am respectat promisiunea…atât!
    Sunteți incredibili de frumoși!

  13. draga mea, greşeşti! şi greşeşti mult! este un joc, nu o competiţie. aşa cum scriu eu, aşa cum scrii tu, aşa cum scriem cu toţii… nu ne suntem oglinzi şi nu ne comparăm. gândeşte-te puţin: ca să sari şotronul trebuie să porţi acelaşi număr la pantofi cu ceilalţi? eu nu cred! winking

  14. Greșesc, știu…am să mă mai joc cu voi, e prea frumos să nu o mai fac!happy
    bună comparația cu șotronul! tu cât porți la picior?laughing))

Comments are closed.

error: Content is protected !!