a existat o vreme în care credeam că toate visurile mele de a vedea cu ochii mei, de a cunoaşte frumosul acestei lumi sunt născute imposibile şi că vor rămâne asemeni tuturor poveştilor frumoase, închise într-o carte pe care o regăseşti peste ani, cu alţi ochi, deghizate în rochiţe rămase prea mici pentru sufletul de cenuşăreasă.
am visat într-o vreme că voi vedea măcar cu ochii minţii acel palat de iarnă în care, ferită de agitaţie, am să îmi clădesc propria cameră de chihlimbar, ca o crisalidă preţioasă şi ascunsă, din care să răsară ca într-o magie, toţi fluturii sufletului meu. i-aş fi privit cum se rotesc, aproape orbi în lumină şi atunci, într-o linişte nouă, aş fi înţeles că toată setea mea nu va fi stinsă vreodată, nu există acest risc.
şi am ştiut întotdeauna că antidotul pentru toate neliniştile mele ascunse în zâmbet, pentru tot ceea ce doare, dezvelindu-mi osul în frig, este evadarea de o clipă, de câteva zile din decorul ştiut până la fiecare neînsemnată cută. toată comoara mea de amintiri, zidită în camera secretă este în întregime datorată omului meu drag, căci el a pus stropi de curaj peste aripile mele dornice de zbor.
luna trecută, preţ de câteva zile, capitala regală a poloniei mi-a împrumutat din roşul toamnei sale, nuanţă potrivită pentru camera mea cea mică, cea care, acum ştiu, o am în mine, a existat mereu. castelul construit de regi cu nume neştiut astăzi nouă pe dealul wavel, loc de unde a plecat cândva să-şi întâlnească împărăteasa un tânăr rege polon sedus de parfumul acesteia, l’eau de la reigne d’hongrie, mi-a recunoscut zâmbetul fiecărei zile, iar smok waveski, dragonul mascotă al oraşului s-a conturat în trup de pluş şi îmi zâmbeşte acum de la locul lui.
paşii m-au purtat şi ne-au purtat pe calea regală ce leagă şi astăzi poarta florian de castel, trecând prin rynek glowny, impresionanta piaţă în care nu este niciodată linişte, în care porumbeii se rotesc deasupra capului şi turiştii se recunosc lesne unii pe ceilalţi după acea dulce agitaţie a ochilor.
am străbătut curtea interioară a palatului peste care timpul a lăsat doar urme calde şi am văzut acolo, în locurile unde a trăit, semnele măreţiei unui părinte al bisericii, semne pe care niciun cuvânt nu le poate cuprinde: papa ioan paul al doi-lea este încă acolo, în semninarul unde a studiat, în casa unde a locuit, în catedrala de unde a cerut cerului lumina, dăruind-o apoi cu bunătatea lui imensă, oamenilor.
am mers ca prin file de carte peste podurile ce trec peste apele line ale vistulei şi mi-am strâns bruma de curaj în suflet atunci când am intrat în kazimierz şi podgorze, cartierele evreieşti în care nu s-a găsit încă antidotul care să stingă veninul lăsat chiar şi după atâţia ani. urme de sânge şi umbre pe care raţiuni imposibile înţelegerii noastre le-au adus ca pe norii furtunii, străjuiesc “piaţa de sub vultur” şi vechea sinagogă. şi am ştiut că există un risc al repetării istoriei dacă nu o spunem, dacă ne lăsăm gândurile deghizate în uitări.
fiecare seară ne-a găsit în stare miasto, această crisalidă în care am clădit noi amintiri pentru camera mea, amintiri ce îmi vor încălzi zâmbetul iernii ce vine, vremurilor ce vor veni.
port bucurie nouă în suflet, datorată cracoviei şi port semn de neuitare albindu-mi tâmpla, ca o candelă ce nu trebuie să se stingă. şi port lumină nouă în camera mea de chihlimbar.
şi te întreb: tu ce sădeşti în ea, în propria ta cameră, ca o minune?
Ești o fericită.Îți mulțumesc pentru faptul că ai împărtășit cu noi această experiență.
Trebuie să fie tare frumos pe-acolo! Domnul motan Pandalie miaulţumeşte pentru cuvinte şi pentru imagini şi zice că toată lumea ar trebui să se străduiască să facă asemenea excursii!
da, carmen, sunt. îmi place să-mi consruiesc propria cameră de amintiri, iar soțul meu contribuie serios la asta.
ops:
vero, pentru mine polonia a fost un amestec: foarte frumos și foarte dureros… dar veți cunoaște și latura dramatică, desigur, chiar dacă mi-a foat extrem de dificil să scriu…
Se simte şi aici ceva din latura dramatică, psi, dar eu am preferat să mă gândesc, pe moment, doar la splendoarea arhitecturii – şi la lumina cerută cerului dăruită oamenilor, cum ai spus atât de frumos aici.
Urmează să merg și eu acolo, abia aștept
cerută cerului şi dăruită oamenilor – scuze, l-am păpat pe “şi”
four chambers. no vacancy. one amber room for yourself.
vero, pe când eram un țânc pasionat de chimie, eram fascinată de o substanță care se numește roșu de prusia (o fericianură de potasiu utilizată în industria alimentară și a vinului)… îți propun să rămânem astăzi fascinate de roșul cracoviei.
musai să ne povestești la intoarcere, daa?
anowen, merhabaaa!
există în rynek glowny o clădire (apare în filmuleţ pe la minutul 0.31) o clădire cunoscută sub numele de cloth hall. în acel loc, odinioară, se întâlneau comercianţii pentru a discuta afaceri. acum, cloth hall este punct de atracţie pentru turişti deoarece comercianţii vând suveniruri, artă poloneză, sticlărie şi bijuterii cu mult, extrem de mult chihlimbar. ce vreau să spun este că da, i have my own amber room, am avut de unde alege!
Da… mă mai gândesc dacă transpun în cuvinte sau mă rezum doar la imagini
alegerea îţi aparţine.
personal sunt adepta cuvintelor, dar depinde ce urmează să vizitezi… unele imagini sunt… de nerostit.
Poetic mod de a depana amintirile unei evadari din cotidian. Citind astfel de memorii te transpui acolo, iti vine sa iti faci bagajul si sa mergi sa vezi cu ochii tai toate cele descrise cu dragoste si bucurie.
pe mine m-ai dus cu gandul la vre-o 60-70 de km Cracovia, la Auschwitz-Birkenau, a fost o experienta trista, ma tot intreb de atunci cum poate mintea umana sa zamisleasca atatea atrocitati?
ne-ai aratat latura frumoasa, multumim, dar mie tot mi-a reamintit de acel lagar, nu m-as mai duce sa-l vad niciodata, pe mine m-a ingrozit inca de la intrare cu acel cinic “arbeit macht frei” http://thomasrlane.files.wordpress.com/2012/06/2-auschwitz.jpg
Aşa să fie!
Superb pisicel! cu tine, parca am fost acolo
ma scuzati… sa-mi fie rusine. Il las aici: http://simonikool.blogspot.pt/2012/11/duzina-de-cuvinte-aripa-albastra.html
Siiiii… am intarziat cu linkul
Yep, yep…m-am plimbat si eu cu voi…si tare frumos a fost si mi-a placuuuut….
Sădesc în camera-mi,
ca o minune a lui a fi, lumi
şi acolo,
din nevoia de contur,
străpung amurguri,
experimente şi tentative,
strop cu strop,
picături,
găurind piatra dură,
în mii de episoade,
mii de gânduri
vavaly, nimic nu te împiedică!
cursul de schimb este cam aşa: 1 zlot este 1,22 lei, de la oradea sunt vreo 400 de kilometri prin ungaria, slovacia (cu bonus munţii tatrei). dacă vrei cu adevărat să ajungi acolo, o vei face cândva.
până la osviecim sunt 60 de kilometri. i-am parcus, cammely. şi nu, n-am avut curaj. şi nici nu am înţeles de ce… de ce totul…
iar eu te-am citit abia acum, sim! îmi propun de un timp ca duminica să nu fiu pe net… şi azi mi-a reuşit.
te aştept şi mâine.
ştii ce mă gândesc, almanahe? eu percep chihlimbarul ca pe ceva moale, modelabil… ca bomboanele din zahăr ars ale copilăriei… curios, nu?
Nu, nu e curios…dintotdeauna l-am perceput şi eu tot aşa.