mai întâi vom desena o dreaptă, linia aceea care, pe axa timpului, uneşte ascendent, de la nimic, către infinit, două puncte imaginare, valori de x şi de y. ecuaţie liniară e gradul întâi ce separă (sau uneşte) variabile pozitive de x şi de y, cei doi străjeri sau, mai degrabă, cei doi prizonieri ai propriilor lor intervale, aruncate ca nişte mingi în sus, tot mai sus.
ipoteză (sau întrebare): dacă x este egal cu ceea ce simt eu pentru tine şi y este egal cu ceea ce simţi pentru mine, unde x şi y iau valori de la zero spre infinit, interval deschis şi fragil, ecuaţia liniară a sentimentelor este la rândul ei o dreaptă ce tinde spre infinit? este infinitul în sentiment suma tuturor variabilelor pe axa lui x şi y? este o cale de evoluţie sau o dispersie moleculară?
sau nu. iubirea este acel fenomen de contopire a particulelor ce devin… unul? sinterizare. contopire de linii în una singură, o dreaptă ce uneşte pe a cu b, la infinit.
nu uitaţi, mâine este ziua mamei, a soţiei, a femeii… pentru mine mâine este ziua celei care dă viaţă, mama. şi îi spun de astăzi mulţumesc. iar muzica este o piesă, prietenii ştiu, dragă mie.
x(t) =
Z t
t
∗
f(τ )dτ + C
virusache, ai uitat ceva: miauuu! 😆
Îl spun eu pe “miauuu”: Mi-auuu plăcut întrebările tale 😀 Îmi place cum jonglezi cu matematica! 🙂
Cu complimente de la Grişka, care-a ieşit să-şi facă siesta pe balcon, la soare 🙂
Pentru toate mamele o calda imbratisare
Tuturor femeilor ganduri dragi de primavara
Tie, Pisi, un mare, mare pusic si toate florile din lume.
cu mulţumiri de la psi, vero şi îmbrăţişări de la maya pentru fratele ei cel frumos! 😀
o soluţie de fizician ne dai, rata? 😀
cammely, mulţumesc tare, tare mult. gânduri bune şi o îmbrăţişare cu drag de la mine. să fii bine, suflet frumos!
Psi frumos, las si eu gand bun zi zambet 🙂
La matematica, sincer, m-ai cam pierdut caci sunt complet afoana. Pur si simplu emisferele mele nu inteleg matematica 🙂
Oricum nu stiu daca cele doua variabile devin unu. Tind sa cred ca raman x+y, doua individualitati de sine statoare, apropiate prin iubirea ce si-o poarta.
Dar cine sa mai stie ce si cum e… 🙂
De data asta m-ai lăsat fără cuvinte! Mi-ai dovedit că se poate vorbi sau gândi matematic, dar totul într-o haină suavă de literatură și sclipiri ale imaginației. Mulțumesc frumos; pup niște mustăți simpatice 🙂
dana, recunosc căte aşteptam. recunosc! 😳 mulţumesc frumos eu, nu tu!
lotusica, poate că uneori e sinterizare, poate uneori este diviziune moleculară… poate că multe sunt, ar bine să fie! eu aşa spun. şi să ştii că nici eu nu am iubit matematica în şcoală. 😉
:)) am intrebat in stanga, in dreapta, dar nu stie nimeni! complicata problema :P. te pop, te imbratisesz cu drag si mai vin si maine 🙂
Ce deductie frumoasa ‘infinitul in sentiment’!…
De ce doar de la 0 ?
De minus infinit ai uitat ? 😆
eram sigură, carmen, că o să întrebi! eram sigură! 😆
mulţumesc. a fost… o joacă!