http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=vmH290RZ7N4#t=3s
pentru cei care nu cunosc celelalte şase fragmente ale poveştii, apărute pe blog de-a lungul timpului, le vor găsi aici.
pe gleznele despărţirii noastre se înalţă soarele cu suliţele lui fierbinţi. încă de la primele lui semne, cele care topesc ziua, transformând-o într-o miere molcomă, privim amândoi răsăritul ca pe o ultimă şi tăcută ispită, de nerefuzat, în vreme ce lumina- această mirare continuă- ne desenează umbrele pe piatră. umbră de ne-oameni.
zâmbim amândoi şi cozile ni se împletesc pentru o clipă, zornâind şi privim iar în aceeaşi direcţie şi spre nicăieri, ca şi cum marea puţin lăptoasă a cerului ar putea să ne lase să vedem printre pletele ei lungi, măcar pentru o secundă, locul acela întunecat şi rece, dar atât de drag, numit acasă, gallant.
de când eram plecaţi? aproape dintotdeauna, căci soarta unui căutător de lut aceasta este, să colinde prin lumi îndepărtate, neobosit şi scormonitor, ştiind că de el depinde o lume întreagă, către el se îndreaptă gândurile tuturor celorlalţi herralzi atunci când fiolele mici pulsau tot mai stins a lichid sângeriu. cu toate acestea, scurtele şi rarele noastre întoarceri treceau neştiute, un pumn de clipe, niciodată de ajuns, totdeauna prea puţine, în care nu apucam să recunoaştem nimic din locurile în care ne trăisem începutul şi cărora devenea tot mai limpede că nu le aparţineam.
– la ce te gândeşti, kat?- hans se îndepărtase puţin din cadrul ferestrei care ne încăpuse până atunci pe amândoi, un soi de gaură largă şi boltită în zid şi mă privea cu botul uşor ridicat în sus, fremătând. coama lungă şi albă aproape îi scânteia şi ştiam amândoi că suferea: aşteptarea nu era punctul lui forte. momentele acestea în care navele transportoare se ridicau dintre ape nevăzute şi neştiute, pe el îl oboseau cumplit, urmând prin inacţiune o lungă perioadă de timp în care tropăise de colo, colo, cu coada ridicată, alternând între veselia-i caracteristică şi iritabilitate, printre ceilalţi herralzi care se cam temeau de el.
ochii noştri s-au întâlnit iar şi cum întrebarea mai plutea între noi, am privit iarăşi în fereastră la bucata aceasta de lume scăldată în lumină, pământul. oamenii, deşi mult mai limitaţi decât noi, erau totuşi fascinanţi. dacă m-aş mai naşte o dată, oare mi-ar place să fiu aici, pe pământ, un om obişnuit? oare aş înţelege mai bine nevoile lor şi mai ales fricile lor, cele care năşteau acel lut incredibil? sentimentele care îi mânau în toate direcţiile şi pe care acum nu le înţelegeam, mi-ar fi fost dăruite şi mie? poate că da. poate că nu.
– nu, kat, nu te gândi la asta- îmi ghici hans gândurile pe care refuzasem să le rostesc- tu eşti numai un herrald, un căutător. pentru noi nu există a doua oară.
http://labulivar.wordpress.com/2011/03/07/daca-m-as-mai-naste-o-data/
😆 da, virusache, o ştiu! aşa cum mi-o amintesc şi pe cea scrisă de mine atunci: poveste din labirint, pe care o recunosc dragă mie.
ops:
Psi frumos, nu stiu daca exista a doua oara, a treia oara, etc. Poate ca da, poate ca nu, cine sa stie sigur…
Dar calatori suntem in lumea asta. Fie ca constientizam, fie ca nu.
Textul tau e superb, cumva ireal, cumva din alta lume, cumva de aici de pe pamant.
lotusica, povestea este ea însăşi oarecum stranie, un soi de sf, deci are şi din altă lume, dar şi de aici. sper numai să o termin cândva. e scrisă din toate colţurile… ba chiar şi finalul e scris, la miez mai lucrez puţin.
chiar carte nu cred că va fi această poveste care încă se scrie, abbibal, mai degrabă o nuvelă, dar carte va fi, aşa cum am promis încă de anul trecut.
ops: bine ai venit în căsuţa mea, te mai aştept.
da, este, rata. întrebi pentru că ai văzut bannerul cu baza de date? este creată chiar de către cei de la care am preluat-o pe maya.
şi, potrivit legii, în oraşul nostru, orice animal de companie trebuie să aibă microcip, carnet de sănptate şi vaccinurile la zi. lucruri obişnuite aş spune.
Inscrie-te!
încă nu ştiu, simona, mai vedem.
ops:
şi later edit: l-am înscris, ca să vezi ce ascultătoare sunt!
Mi-era dor să mai citesc frumoasele tale gânduri, dragă Psi! Frumos mai şlefuieşti tu cuvintele şi frumoase-ţi sunt gândurile cele întrupezi în cuvinte.
De ne-am mai naşte o dată…ar fi frumos să fim tot noi şi nu alţii! Eu unul aşa mi-aş dori, dar ştiu că viaţa este un miracol unic şi irepetabil. Să ne bucurăm de ceea ce avem.
Îţi doresc o zi minunată!
PS. Minunată melodia celor de la Nightwish. Nu-i mai ascultasem demult.
mă bucur că ţi-am fost pe plac, alex!
Intotdeauna m-am intrebat de unde vine comparatia cu o pisica.
de la spiritul lor liber, independent?
Ordinul SImonei? Interesant. Adica scrisesei un articol fix pe aceasta tema, pe care nu doreai sa-l inscrii in concurs?
El altfel e interesant, e profund(poate prea profund pentru mine). Si poate d-aia nu prea am inteles mare lucru, pentru ca l-am citit separat, nu impreuna cu celelalte postari.
Bafta oricum in concurs
emil, nu știu dacă trebuie să spun că “ordinul” simonei era o exprimare în sens plastic. povestea pe scurt nu aş putea să o spun şi îmi asum faptul că celelalte fragmente ale ei nu sunt cunoscute, citite. mulţumesc, la fel şi ţie.
Buuun.. sunt très enchantée ca m-ai ascultat (si stiu ca nu sunt singura). Este un articol splendid, asa cum sunt si restul articolelor tale. Sunt cuvinte ce deja nu mai trec prin urechi ci ajung direct in suflet.
Si totusi din postura ta de pisica daca ai privii acei oameni “limitati si fascinati” ce ai vrea sa fii?
herrald, tlaloc, herrald! când povestea se va fi aşternut gata, pe hârtie, ai să vezi că este singurul răspuns posibil. şi îţi spun bun venit în căsuţa mea.
„Pentru noi nu există a doua oară”… simt aceste cuvinte înfierate în suflet, mai adânc decât ți-ai putea închipui. Mult timp am stat în lumea ta retrăind momente dintr-o viață de căutători.
Așa cum cunosc un vrăjitor al numerelor, ai devenit pentru mine o vrăjitoare a cuvintelor. Mă înclin cu respect!
P.S.: mulțumesc pentru Nighwish!
dana, cea care mulţumeşte sunt eu, aşa e drept. eu ştiu că cuvintele, oricât m-ar iubi, dacă nu ar “suna” în cei care mă citesc, nu ar însemna nimic.
Felicitari pentru postare, pisic mic! Mi-a placut lumea sa visatoare, dar si combinatia perfecta cu melodia formatiei Nightwish – nu putea fi aleasa o melodie mai potrivita!
*mi-a placut lumea ta visatoare
alice, tare mulţumesc de apreciere. lumea celor doi nu este însă una visătoare ci extrem de reală… vei vedea.