salzburg (mozartine în soare)

cu siguranţă că fiecare dintre noi am văzut, măcar o dată, cutiuţele acelea roşii cu filigran auriu, ce poartă pe ele chipul marelui muzician şi poate că ne-am întrebat atunci dacă ciocolata poate avea gustul muzicii.
eu cred că da, însă numai într-un loc anume, în oraşul care îşi omagiază fiul favorit, poate şi pentru că numai acolo, în atmosfera dantelat romantică, se aude aproape imperceptibil, sub freamătul vieţii, un arcuş magic trecând lin peste corzile unei vioare.
mozart trăieşte şi acum în salzburg, aşteptându-şi oaspeţii la un concert special, al amintirilor pe care nu le mai poţi uita vreodată, presărând praf de note magice şi acorduri de lumină peste suflete.

de la fortăreaţa oraşului şi până la cea mai îndepărtată căsuţă, crescută parcă asemeni unei flori în umbra alpilor, de la salzach-ul ce cheamă la o plimbare cu barca şi până la marile magazine din sudul oraşului, totul este freamăt şi invitaţie la cunoaştere.

am străbătut distanţa de la pensiunea noastră de turtă dulce şi până în miezul oraşului cu autobuzul, înarmaţi cu o hartă (de care nici nu ai practic nevoie) şi cu multă emoţie. ca şi noi, aveam să descoperim, mulţi turişti au ales această modalitate de deplasare.

am coborât pe malul drept al salzach-ului deja încântaţi de tot ceea ce văzusem, iar în faţa noastră, ne-a apărut zâmbitoare imaginea lui mozart şi primul dintre multele magazine cu mozartine. într-unul aveam să şi intrăm reacţionând ca toţi pasionaţii de ciocolată şi ca orice suflet de copil.

paralelă cu firul apei este strada cea mai aglomerată a oraşului şi, după ce am trecut prin gangul înalt aveam să aflăm şi de ce. aici, la nr.9 de pe getreidegasse, o clădire galbenă îţi atrage atenţia şi te ademeneşte. este casa în care într-o zi de ianuarie s-a născut fiul cel mai cunoscut al unei familii burgheze austriece care avea legături strânse cu muzica.

vizita în această casă trebuie să o păstrezi în suflet pentru că nu este permisă înregistrarea pe aparate moderne. imagini, documente, decoruri în miniatură ale operelor maestrului, toate ţi se derulează în faţa ochilor pe un fundal muzical discret, pe fondul unei senzaţii de linişte aproape incredibile, în contrast cu zgomotele vieţii pe care le-ai lăsat afară. păşeşti încet, vorbeşti în şoaptă şi admiri tablouri, instrumente ce au aparţinut muzicianului şi familiei sale.  camera inversă, în care tavanul este de fapt podeaua este o provocare, iar camera acustică, singura tuşă de modernitate, este locul de unde parcă nu ai mai dori să pleci, ascultând vrăjit muzica ce se revarsă peste tine, în tine.

părăseşti casa cu încăperi mici şi podele de lemn cu lumină în suflet. strada îngustă te absoarbe şi alte locuri frumoase te aşteaptă să le descoperi: piaţa mozart, domul, multele biserici, muzeul salzburg, tanzmeisterhaus- casa în care a trăit muzicianul, situată în markatplatz, residenzbrunnen, cea mai mare fântână barocă din europa centrală,  leopoldskron schloss-palatul în care s-au filmat scenele interioare din sound of music, nenumăratele magazine şi terase, ceainăriile cu mirosul lor ademenitor.

dacă treci pe partea stângă a râului şi vrei să îţi aminteşti de celebra familie von trapp, caută grădinile mirabell. te vei simţi cu siguranţă fermecat de spectacolul de flori şi culoare, vegheat de hohensalzburg de la distanţă. grădinile, pentru cei care ştiu deja schonbrunn-ul, sunt miniaturale în comparaţie cu bijuteria din inima vienei, dar locul cald, străjuit de palatul mirabell, este un îndem la odihnă, la bucuria de a sta pe o bancă privind în jur. dolce far niente în variantă austriacă.

ne-am întors la pensiunea noastră tot cu autobuzul, dar mai bogaţi. nu am apucat să vizităm tot ce ne propusesem, dar ştiam puţin mai mult despre acest colţ de lume. şi, da, gustasem mozartinele, simţisem muzica ciocolatei.

allianz arena dar despre el, curând, în cea de-a treia parte a poveştii noastre. pe cea dintâi aţi citit-o, da?