în parfumerie

așezate cuminți pe rafturile din sticlă, în flacoane de diferite forme și mărimi, stau povești despre esențe rare, mirodenii tainice din arabia și uleiuri volatile.

pentru cei care știu să asculte, sunt povești despre îndepărtata indie, de unde au fost aduse ambra gri și civetul, imagini ale madagascarului, unde trăiește floarea pasiunii, ylang-ylang, vorbe din învecinata bulgarie cu al său trandafir, dar să nu uităm de cântecul câmpurilor din provence, șoaptele mediteraneene, ca niște chemări ale circelor, esențele pădurilor și miraculosul pământ.

flacoanele de parfum. tăiate în sticlă simplă, în cristal, semnate de anonimi sau de marele lalique, în diferite forme și culori, cu arabescuri și filigranuri ce continuă în vizual povestea  conținutului lor, ele așteaptă în tăcere, pe rafturi, acele mâini care să le ducă mai departe miezul, în momentele de zi sau de noapte ale posesorului.

în magazinele de parfumuri nu este niciodată aglomerație. și nici gălăgie, dacă ai norocul să nu dai pe-acolo de o gloată de exaltate snoabe ieșite la shopping. parfumeriile nu sunt locuri de vizitat pentru cei care nu cumpără sau nu folosesc aceste accesorii. și, contrar pasiunii mele, nu este locul în care s-ar crede că merg des. îmi cumpăr rar parfumuri și nu dăruiesc niciodată, iar căutările mele olfactive sunt întotdeauna atipice, pentru că îmi aleg cîte un parfum din lecturile mele, de regulă cîte unul rar, ceea ce îngreunează mult căutarea, iar întâlnirea finală nu înseamnă neapărat achiziționarea lui.

de curând însă am intrat într-o parfumerie, dorind să mă eschivez de la căldura insuportabilă a capitalei. în liniștea și răcoarea de aer condiționat a magazinului am risipit o oră, în compania unei vânzătoare care, nici nu mă așteptam altfel, nu prea știa ce să se facă cu mine.

chiar dacă știu ceva despre parfumuri, nu etalez niciodată cunoștințele mele prin magazine. știu mult, dar știu de fapt puțin, sunt doar un pasionat, un amator. iar dacă bietele fete nu devin insuportabile în neștiința lor, de regulă sunt cuminte. ba chiar ascultătoare. zâmbesc și aștept să mi se ofere ceva la care să am o reacție. oricare. ca și acum, dragii mei, ca și acum.

tânăra, impecabil machiată, m-a plimbat printre rafturi. recunosc, m-a întrebat ce parfumuri îmi plac, ce folosesc, semn că voia să se străduiască cu mine. mă tem însă că nu m-a auzit și ne-am petrecut împreună această oră ea dornică să vândă, eu amuzată.

ne-am început călătoria pe la standurile cu numele  celebre, în fața cărora ea a zâmbit încurcată și eu am scuturat din pleata-mi a negare. nu-mi vinde, te rog, chanel 5- spuneau ochii mei. așa că nu, nu mi-a vândut și am trecut la reduceri, acolo unde am mirosit un max jacobs cu miez citrat și cam atât.

câteva minute am stat pe la parfumeria masculină, unde am acceptat să recunosc blv de la bulgari și să arunc un ochi la azzaro: nu, acteur, nu a fost relansat încă. apoi am trecut repede la noutăți, unde cele două flacoane ungaro- aparition, unul prea dulce și celălalt prea volatil nu m-au convins.

am ieșit în aerul fierbinte al orașului, ținând în mână cele câteva cartonașe pe care le-am aruncat la coș. mi-am amintit zâmbind că i-am răspuns tinerei cam așa: îmi plac parfumurile rare și vechi, mirosurile de pământ, tămâie, frunze , piele și cauciuc, îmi plac mirosul de ploaie și de reavăn, de lemn ud și de tutun. îmi plac parfumurile paradox și nu îmi plac mirosurile dulci.

probabil că vor mai trece luni bune, până să uit că nu caut nimic într-o parfumerie.

later edit: întrucât s-a vorbit despre aqua mirabilis, 4711, și îți mulțumesc cristina pentru prietenia ta, pentru faptul că îmi dăruiești din timpul și din sufletul tău frumos, haideți să-i aflăm povestea împreună, în câteva cuvinte. a fost creată de jean marie farina, cel care a fost le maître parfumier pentru napoleon și pentru multe capete încoronate ale europei. apa de colonie (numele vine de la localitatea cologne, de fapt koln, unde se produce și astăzi) a cărei rețetă veche de secole se păstrează și astăzi, este un amestec de mirodenii (rozmarin și cimbru- perfectă combinație pentru nasul meu), citrice și flori de iasomie, lavandă și neroli, pe suport de etanol. jean marie îi scria fratelui său: “am găsit un parfum care imi aduce aminte de o dimineaţă de primăvară italiană, de narcise de munte şi de flori de portocale dupa ploaie”. numele apei derivă din adresa la care, în 1709, marele parfumier a creat această bijuterie olfactivă: koln, glockengasse nr.4711. și, se pare că am fost tare cuminte, dacă o voi primi în dar…