victima modei

deodată cu vara, poate mai vizibil decât în celelalte anotimpuri, a fi la modă este un slogan la ordinea zilei.

etalăm ceea ce avem prin dulapuri, şi/ sau căutăm să fim în tendinţe. revistele glossy ne îndeamnă la globuri şi ciucuri denumite accesorii, la sandale în trei barete fragile şi toc cât mai înalt (ca să poată intra mai bine în asfaltul încins), la o explozie de materiale înfoiate, colorate, croite după tipare fanteziste, lung sau scurt- în varianta foarte- cu straturi de volane sau decoltee adânci, cu barete, bretele, centuri, pliuri, flori aplicate, dungi sau lipsă de dungi. isteria că ne lipsesc cele necesare pentru a atrage privirile se rezolvă, fals cred eu, cu o sesiune intensivă de shopping.

creată de marii designeri, bărbaţi la o adică, moda nu pare să-i lovească şi pe ei, domnii noştri, nici în moalele capului, şi nici în miezul portofelului, pe unde zac nişte carduri răvăşite de taifunul feminin şi ceva poli de-o bere. deşi există tot mai mulţi bărbaţi preocupaţi de aspectul lor, de imaginea pe care o arată lumii (mă gândesc la gelul lui christiano ronaldo sau apariţiile lui david beckham), majoritatea rămâne indiferentă la ultimul model de şlapi sau culoarea anului.

privesc în jurul meu, fidelă ideii că numai omul este nepreţuit, nu şi hainele lui. mă ajung şi pe mine zvonuri de must-have pe care mi le reprim cu uşurinţă, realizând că investiţia este inutilă, conştientă că pot trăi foarte bine şi fără ultimul model de rochie, dosit prin dulap. nu pot trăi fără cuvinte, fără oameni şi fără cărţi, dar asta este altă poveste.

mi-am croit o imagine despre mine, de om normal şi atent cu sine, încercând să port prin zilele şi drumurile mele haine care să mă ajute să fiu eu însămi. resping culori care nu îmi spun nimic, refuz înregimentarea în turmă, deşi îmi plac parfumurile le folosesc foarte rar, nu investesc în gablonţuri, iar şedinţele de shopping cu fetele mă obosesc. nu ştiu dacă este bine, dacă este rău. dar aceasta sunt. şi mă miră şi mă doare tabloul pe care îl văd zilnic pe stradă, al celor care se încăpăţânează să fie în ton, cu orice preţ, cu orice risc.

mă miră şi nu înţeleg femeile care îşi chinuie propriile picioare în sandale din care piciorul se revarsă pe jumătate afară. nu înţeleg de ce femeile frumoase îşi învăluie trupul în rochii lungi , care le fac şi mai slabe şi mai înalte decât sunt, în vreme ce unele, mai plinuţe, îşi etalează kilogramele  în plus în haine mulate, fuste scurte şi decoltee cu vedere largă înspre lăptăria lui enache.  nu pricep la ce folosesc acele multicolore şi supradimensionate şiraguri de sticle, lemne şi ştrasuri, pe care mersul le aruncă în toate direcţiile.

probabil că eu nu înţeleg moda. probabil că eu nu ştiu să fiu într-atât de preocupată de mine, încât să fac din modă un fel de a fi. dar când privesc în oglindă, eu văd un om. pe mine mă văd. şi mă plac aşa cum sunt.