Yasas, Ellada!

mă despart puţine zile de o vacanţă planificată ad hoc. o gura de aer înaintea furtunilor care vor veni, un fel de regrupare a forţelor şi a sufletului pentru ce va să ne aducă vara ce vine. nu vreau să umbresc acest loc cu ştiri şi păreri din politic sau economic, departe de mine gândul. de aceea şi această mică escapadă vine ca o porţie de soare (azi a nins iarăşi la munte) poate că nu meritată, dar dorită.

nu ştiu cum sunt vacanţele voastre. ale mele sunt simple şi pe bani puţini. într-o vreme când visam numai la alte ţări şi alte graniţe nu mi-aş fi imaginat vreodată că voi păşi pe urmele istoriei, că voi vedea vreodată leagănul civilizaţiei, că eroii despre care îmi povestea cartea primită drept premiu în chiar prima clasă de şcoală, îmi vor zâmbi peste umăr din ţara lor.

nu ştiu cum vi se pare vouă Grecia, pentru mine ea va rămâne mereu prima mea destinaţie de vacanţă, prima mea ieşire din propria ţară, locul unde am revenit apoi şi unde am să mai revin, cu drag. de-aceea ideea aceasta a unei vacanţe de câteva zile s-a transformat repede din din fum şi din nimic, într-un vis ţesut pe soclul unui dor.

şi uite-aşa, din vis în vis, din click în click, însoţită de carnetul de călătorii caut locuri de vizitat şi de revăzut. şi vorbesc cu prietenii mei despre aceste locuri magice şi despre ceea ce, pentru cei care au fost acolo, este şi va rămâne, liniştea Greciei.

prietenii şi finii noştri, cărora le-am spus despre plecare, ne-au răspuns cu priviri de dor, aproape tangibile. sunt oameni care au văzut lumea mult mai mult decât pot eu spera că o voi face şi totuşi, abia întorşi din ţara lalelelor, îmi povestesc cu emoţie despre insula Hydra şi o vacanţă pe care ar repeta-o oricând. de la ei am învăţat că Grecia este frumoasă, ghidul lor extrem de bine documentat ne-a fost călăuză în prima călătorie.

draga şi buna mea prietenă, care acum îmi trimite zâmbete din cantonul Zurich ar putea să descrie Cycladele în simple cuvinte şi niciun pictor nu ar reuşi să o egaleze. albumele ei cu fotografii de acolo dezvăluie vacanţe cu soare, într-un sat de pescari. pentru astfel de fotografii, ca ale ei, îţi trebuie ochi să poţi privi şi suflet de artist. şi ea le are.

povesteam în postul anterior, despre Grasse, ca despre un loc de întoarcere, un acasă şi mă întreb acum, la ceasul bagajelor dacă este Grecia un fel de acasă. pentru noi, latinii balcanici care ne-am amestecat sângele dac cu cel al tuturor naţiilor care ne-au păşit pământurile, poate fi Grecia un acasă ? sondajele şi evidenţele touroperatorilor spun că Grecia este destinaţia favorită a românilor. dar suntem noi un popor asemeni cu cel al grecilor? balcanici ca şi ei, dar asemenea lor?

am cunoscut într-o altă vacanţă grecească un vlah. traversasem Macedonia şi căutam un loc de popas la Grevena, înainte să pornim, a doua zi spre munţii Pindului. ne-a povestit că este de acelaşi neam cu noi şi că şi-a dat seama de aceasta auzindu-ne vorbind. zâmbetul lui, felul cald, bucuria de a ne vedea, au fost începutul unei alte vacanţe frumoase.

într-o simplă înşiruire de locuri de care mi-e dor voi aminti Macedonia întreagă, locurile în care simţi la tot pasul umbra lui Alexandru cel Mare, dar şi hohotele de râs ale zeilor ce par că se mai joacă pe Olimpul însorit. îmi voi aminti de marea Egee cea atât de albastră, de marea Ionică, mai verzuie şi mai sărată -marea care mi-a legănat o noapte întreagă trecerea spre Italia. îmi voi aminti Meteorele şi până la ele, valea Tembi, ruinele cetăţii de la Dion, fosta tabără şi şcoală militară a lui Alexandru, cascadele de la Edessa, tezaurul din orașul natal al lui Alexandru, Pella, Ioanina, orașul turcesc al grecilor, cu meșterii lui argintari și vechea cetate otomană, oracolul morții de la Necromateion, Salonicul cu bazarul său (unde am mâncat cel mai fabulos behri-meze), cu bisericile sale și Turnul Alb, Igumenita, portul Greciei spre Italia, cu feriboturile sale, Ionian Sky, feribotul care ne-a dus o noapte întreagă, unica mea noapte pe mare, dinspre locurile binecuvântate ale grecilor spre Italia, oamenii zâmbitori pe care i-am întâlnit, doamna în vârstă, din bazarul de la Salonic, de la care am învățat să rostesc mulțumesc- efharisto în limba lor.

mă despart puține zile. poate să ningă, poate să fie orice, curând, peste tăcerile mele de aici (pentru care vă rog să mă iertați de acum) eu voi spune șoptit, încă o dată….

… yasas, Elada!

Αγαπώ την Ελλάδα!