poezii

ianuarie (zăpezi din cuvinte furișate)

ianuarieianuarie mi se rostogolește din brațe
ca o șoaptă rotundă, din lemn vechi, obosit,
ianuarie mi se așează pe genunchi
ca o mirare cu ochii cărpui- amărui
și mă ninge.

este între noi o poveste de scris,
o emoție ca o candelă tremurândă
ne străbate,
cum ne privim așa, îndelung curios,
pe sub genele înghețate,
doi copii despărțiți de-o vârstă
ce ninge.

ianuarie. zăpezi din cuvinte furișate
pe sub ușa amintirilor toate,
ca niște haine jilave pe frânghii,
ademenind inocența pierdută,
te ninge păpușă de iască și iută,
când ianuarie mai bate în geam,
se prelinge.

ianuarie. inocență de alb absolut, decadent
mi se-așează pe suflet, pe ochii deschiși,
e un zvon ca de lemn, ca de foc pe pământ
și eu caut zâmbind
și zâmbesc căutând,
înc-o iarnă.
te ninge.

acelora care au uitat că iarna ninge și e rost de zăpadă, de frig și de lopată, acelora care vor să primească mai mult și să dea mai puțin, le zâmbesc dintre zăpezi din cuvinte furișate. ianuarie. happy

sursa foto: salome

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

8 thoughts on “ianuarie (zăpezi din cuvinte furișate)

Comments are closed.