per fumio

oscar de la renta

Oscar de la Rentape etajeră, sticla dreptunghiulară și transparentă,  golită de conținut, mai păstrează parcă, abia ghicit, urmele parfumului care a dormit în ea ca un mesaj ascuns, numai de făuritorul ei știut. numele lui? oscar. esenţa? aminitrea parfumului mamei sale, prea repede stinsă, un amestec de cabochard şi dioressence de care tânărul îşi va aminti mereu. un parfum aidoma copilului născut în plină vară dominicană dintr-o împletire de origini spaniole și portoricane și care, odată cu sosirea pe bătrânul continent, ca tânără speranță a picturii, se întâlnește cu marele om de modă și parfumier, cristobal balenciaga, părintele talismanului care a readus clasa chypre în atenția parfumeriei, după ani de tăcere.

descendent al unei familii importante, oscar aristides renta fiallo, se putea lăuda cu un unchi poet, unul arhitect și cu un străbunic pe linie paternă, care în secolul 19 a fost ales ca primar în ponce, puerto rico de mai bine de opt ori. ca tânăr student al academiei de arte madrilene, tânărul oscar și-a câștigat veniturile lucrând pentru presa fashion, cea care avea să-i înlesnească intrarea în casele de modă balenciaga și, mai apoi, după ce apăruse deja pe paginile revistelor cu rochia creată pentru fiica ambasadorului american în spania, casa lanvin, la paris, angajat ca asistent couture.

în lumea fashion, creațiile sale au fost purtate de nume răsunătoare cum a fost cel al lui jackie kennedy sau nancy reagan, iar colaborările sale cu elizabeth arden, jane derby sau balmain, l-au făcut cunoscut întregii luni. ultima sa creație a fost rochia de nuntă purtată de proaspăta doamnă george clooney, amal alamuddin, iar capete încoronate, staruri de primă mărime defilând pe covorul roșu sunt doar câțiva dintre cei care au îmbrăcat creațiile celui numit “icoana modei” şi pe care deopotrivă dominicanii, spaniolii, francezii şi americanii, ţări în care a trăit, a învăţat şi a creat, l-au premiat şi decorat. şi dacă în lumea modei are parte de lansare şi de recunoaştere încă din anii 60 ai secolului trecut, primul său parfum, numit oscar, a trebuit să mai aştepte încă şaptesprezece ani până la apariţia sa, o aşteptare meritată am putea spune.

oscar, creaţie a parfumierului jean louis sieuzac (roure), cel care semnează şi opium ysl sau dune de dior, este un parfum alb, romantic, descendent al două compoziţii clasice celebre: l’origan de coty şi l’heure bleue al casei guerlain, o reorchestrare a genului dulce-amar pe un pat de garoafe (picant prin nota de eugenol similară cu l’origan), violete (metilionone), floare de neroli şi ambreine.

parfumul se deschide  într-un acord de aldehidă c12, irizaţii de garoafă, bergamot şi gardenia, lavandă şi mandarină, dâre de piersică şi neroli, pudrate cu mirodenii calde, coriandru şi cuişoare. miezul dulce este ca o explozie dirijată de emoţii, iasomie îmbogăţită cu hedione, trandafir de mai şi bulgăresc, ylang-ylang, lăcrămioare şi o tulburătoare tuberoză amplificată cu boabe de tonka, mosc cetonă, opopanax şi benzoin, iar notele de bază vorbesc de cedru (vertofix de fapt) mosc, santal, nucă de cocos, frunziş de patchouli, ambră şi licheni de stejar (inspirată din mousse de saxe al lui caron). un parfum născut clasic, elegant, cu lucirile sale de chihlimbar în flaconul cu sigiliu argintat şi buşon în formă de floare, o emoţie replicată în mii de scântei, poate amintirea mamei şi cu certitudine cea a feminităţii în stare pură. aşa cum se întâmplă însă mereu, parfumul a fost reorchestrat odată cu aniversarea a 30 de ani de la lansarea lui, pierzând din tuşa aceea de pulberi originală şi apropiindu-se şi mai mult de l’heure bleue.

la patru ani de la lansarea primului său parfum, oscar de la renta va dărui lumii celebrul chypre cuir, masculinul oscar pour lui, un parfum sofisticat, acord tip piele, rece şi elegant, clasic, amintind de un alt mare dispărut de pe piaţă- acteur de azzaro ori de celebrul antaeus- chanel. miros de tămâie şi fum, de garoafe şi geranium, acord de aldehide şi mirodenii calde şi picante, de anason şi lavandă pe clasicul pat lemnos (santal, patchouli, licheni şi labdanum) fac din acest parfum unul despre care se spune că a fost chiar favoritul părintelui său, pe care l-ar fi purtat el însuşi. un parfum întunecat asemeni flaconului care îl închide, pe care unii îl numesc aproape murdar şi pe care alţii îl asemuie cu scrierile lui edgar allan poe. oricum ar fi perceput, el a fost marele câştigător al premiilor fifi, în anul apariţiei sale, la categoria parfumurilor masculine de lux şi un atemporal deloc la îndemâna oricui.

oscar. pe etajera gândurilor, în drapajele sale de catifea, povestea unei flori modelate şi remodelate de atâtea ori se stinge. mâneca alunecă moale, sufletul se ridică uşor, ca o dâră de fum. în urma lui, doar amintirile. oscar de la renta a decedat ieri, dar creaţiile sale au trecut deja proba timpului. odiheşte-te în pace  maestre! îţi mulţumim.

oscar de la renta parfum

 sursa foto: mediamass

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

13 thoughts on “oscar de la renta

  1. Cred că ar trebui să fie creat, dacă nu există deja, și un parfum pentru morți. Formolul (că tot ai amintit pe undeva de aldehidă) mi se pare atât de banal că nu l-aș purta nici moartă. laughing Mai e și unisex. laughing
    Mă roade însă o mare curiozitate și nu pot să nu te întreb: care e parfumul tău preferat, psipsină?

  2. poate că ar părea ciudat acum, ma belle, dar la origini, printre funcţiile parfumului, aşa cum apare el în cartea morţilor la egipteni, cam era (şi) pentru cei duşi. happy iar cu întrebarea, pfuaaai, m-ai dat peste cap cu totul. dar am să las un nume: feminite du bois al lui serge lutens, varianta iniţială din 1992.

  3. Pe mine Oscar nu m-a excitat niciodata. In primul rind pentru ca era mai barbat si in al doilea pentru ca nu m-am dat in vint dupa imaginatia lui vestimentara. Iar daca e s-o dam pe parfumuri, Oscar e cel mai vindut parfum la “over 65”. Si cum nu servesc over 65, deocamdata, nici ala nu ma misca.
    Dar oricit as fi eu de cusurgiu, omul a fost un titan al modei. Mai ales al Jacquelinei lu’ Kennedy, care l-a purtat pe toate fetele 😆
    RIP bade!

  4. papi, sunt sigură că ştii, dar mai spun: pe mine doar curiozitatea m-ar mâna să amuşinez un parfum care, datorită numelui, este cunoscut. interesant că este “over 65”. asta am aflat acum, de la tine… şi mulţumesc. happy

Comments are closed.