despre oameni şi poveştile lor

amor cu un muribund (2)

undeva pe la începutul anului trecut, pentru că nu apucasem să postez textul chiar la finele anului, atunci când se născuse de fapt, scrisesem pe acest blog un articol numit chiar aşa: “amor cu un muribund”. şi iată că povestea se repetă: în decembrie, în ultimele zile ale anului abia încheiat, un nou “amor” s-a scris şi… am amânat publicarea lui. vi-l dăruiesc astăzi, iar celălalt, primul, va apărea spre reamintire duminică, la joaca noastră numită “cuvinte din trecut”.

Till The End Of Time... © by akshay moon

îţi privesc mâinile mâncate de timp, pătate la vârfuri de nicotina zilelor pe care le-ai ars cu nonşalanţă. mâini cu degete lungi ce ţineau cândva, uşor boem,  flori palide de margaretă, smulgându-le interogativ petalele. nu am ştiut nicidată de ce alegeai dintre toate florile tocmai pe acestea şi nici de ce nu s-a nimerit, o dată măcar, ca numărul petalelor să fie impar. nu te întreb, acum nu contează, doar constat şi zâmbesc.

îţi privesc chipul săpat de riduri, măcinat de oboseala cea de pe urmă şi mă întreb dacă, pe când voi fi eu însămi mult prea obosită, de acest chip îmi voi aminti sau de celălalt, de la începuturi, pe când mă ademeneai frumos şi mândru, iar eu te iubeam. da, chiar te iubeam, ca un soi de ciută sălbatică strivind iarba între dinţi, veghindu-şi puiul. şi nici nu conta pe atunci dacă tu da… sau nu…

te privesc pe tine şi aş vrea parcă să te mai păstrez ca pe un copil de grija căruia îţi mai tremură sufletul, neştiind prea bine ce-i va aduce viitorul, pe unde-l vor duce şi cât de departe, paşii, visurile, dar tu nu eşti copil şi nu eşti al meu, niciodată nu ai fost cu toate că eu ţi-am sorbit seva din fiecare zi şi din fiecare noapte.

mă priveşti şi tu, chiar dacă cumva ferit, ca de un jar prea intens şi simt cum ţi se umezesc ochii de dorinţă, o dorinţă aprigă, apăsată, ce încape în ea toate femeile lumii şi deci şi pe mine. curând, în toate dintre noi vei fi şi ne vom supune ţie, numai una însă îţi va naşte urmaşul, numai una singură dintre noi va întoarce clepsidra, în secunda morţii tale. şi cred că nu, nu voi fi eu aceea.

eu doar te voi iubi până la capăt, aşa cum ne-a fost dat, apoi voi veghea prunc nou, de an nou, ursindu-i de bine. şi nu, n-am să te uit, dar mă întreb dacă în ceasul nopţii mele de acest chip îmi voi aminti.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

31 thoughts on “amor cu un muribund (2)

  1. triplu, spui, tibi? dublu aş înţelege căci binele şi răul, albul şi negru se întrepătrund inevitabil, firesc… dar de ce triplu?

  2. Psi, de ce el si nu altul ?
    Pentru ca el ne-a amprentat sufletul si mintea si tot asa cum n-a mai facut-o altcineva. Cum ai putea sa uiti asa ceva ? Nu uiti. Duci cu tine chiar si cand celalalt nu mai exista sa zicem in trup. Il porti in tine, uneori doare, alteori e suportabil. Si mergi inainte si tot asa

  3. rata, pentru că şi celălalt era muribund, de aceea. big grin zici tu că mai bine ar fi să fi început cu nu mă iubeşte? măăă…

  4. psi
    la un miez te referi tu, alt miez este la îndemîna cititorului; şi cum fiecare cititor interpretează în mod diferit, potrivit firii sale, miezul al treilea este chiar înţelesul textului în sine, miez care devine independent odată ce a scăpat în lume şi merge cătinel, singur pe picioruşele sale. happy
    nu este vorba despre cele două laturi ale unei dihotomii ci, despre multiplele nuanţe dintre cele două extreme.
    excepţie fac numai, textele care se referă la truisme, cred.

  5. daca la-nceput se simt patimi, frustrari asteptatoare (!) spre final se-ntampla translatia ..din plan pamantean se trece-n plan cosmic ..d-acolo de unde nisipul clepsidrei ..e praf de stele….ce induce detasarea prin care se vegheaza la ce-i important – devenirea! winking

    asa cred ..

  6. Rata, mi-ai luat vorbele din gură! big grin
    la frunze se cheamă că-s paripenate, deci îs cu număr egal de foliole de o parte și de alta a pețiolului, așa că într-adevăr depinde de cum începi: cu mă sau cu nu mă. așa e și la flori tongue
    Noa, ce comentariu am fost și eu în stare să scriu :mrgreen:

  7. eh! :mrgreen: Am făcut un an de facultate la Agronomie (am renunțat la ea) pentru că materiile erau toate bogate în chimie! iecs! În schimb, botanica mi-a plăcut și de aia am mai ținut minte câte ceva. Noa, ș-acu o fost de musai să mă dau o țâră rotundă! big grin

  8. rotunjoaro! big grin mie chimia mi-a plăcut întotdeauna! de-aia ne completăm noi doo! îţi dai seama ce studinte eminent am fi fost? 😆

  9. psi, io am învățat chimia organică pe de rost big grin am dat examen de intrat la facultate la chimie organică și genetică și culmea am luat. și erau doi pe loc, să știi, că nu era ca acu cu dosare! Hai că acu m-am rotunjit de mai am oleacă și pcnesc laughing)))
    Daaa, am fi rupt gura universității, clar! 😆

  10. Eu văd anul care a trecut ca pe un fruct: a fost floare, a fost o mică verzitură, s-a copt, l-am mâncat (sau l-am făcut dulceață !), mmm, a fost bun… Altul la rând ! big grin

  11. fiecare an ce trece e un copil pe care l am crescut cu grija sau cu mai putina grija, pe care l am ingrijit si de care ne dorim sa ne amintim. dar pentru ca tot alti copii ne cresc in ganduri, ni i amintim doar pe cei ce ni s au lipit mai tare de suflet. iar cel de acum abia isi ia zborul… sa iti fie noul an un copil bun si ascultator, dar si provocator, inteligent si sa iti aduca satisfactii pe masura ingrijirii ce i-o vei da! La multi ani sa ne crestem si de acum incolo draga Camelia!

Comments are closed.