cracovia, o poveste de primăvară (episodul patru)

cracovia. sâmbătă dimineața devreme. soarele parcă vrea să râdă puțin, promițându-ne o zi mai aproape de primăvară. de la fereastra camerei noastre privesc către nowy plac și mă gândesc deja încotro ne vor purta pașii în această zi: un cartier prin care data trecută, acum mai bine de cinci ani, nu am reușit să ajungem: podgorze.

ca și kazimiersz, în care locuim vremelnic, podgorze este tot un cartier evreiesc al cracoviei, așezat pe malul sudic al vistulei, la poalele dealului lasota, de unde îi și vine numele: așezare de sub deal. curios este că aici, în podgorze, se găsește dealul lui krak, întemeietorul cracoviei, care este de fapt o movilă (mound krakus) de pământ și despre care se spune că este mormântul acestuia. însă podgorze este mult mai cunoscut astăzi pentru ghetoul evreiesc apărut imediat după invazia germană din septembrie 1939. de fapt, ca să fim mai exacți în poveste, data oficială a înființării acestuia este 3 martie 1941 și includea un număr de aproximativ 30 de străzi în care se aflau 320 de clădiri rezidențiale și aproximativ 3.167 de camere. aici au locuit cam 15.000 de evrei (deși locuit este mult spus) din cei aproape 60-80.000 de evrei câți existau în cracovia.

ca și supraviețuitori ai ghetoului din cracovia i-am putea aminti pe roman polanski, celebrul regizor, ori verișoara acestuia, roma ligocka, autoarea romanului the girl in a red coat, inspirat de filmul lui spielberg, lista lui schindler. mordechai gebirtig și-a găsit sfârșitul în acest ghetou în care, în mai 1942, au început deportările sistematice. peste 7.000 de evrei au fost adunați în piața zgody, urmați de alți 4.000, cu destinația belzec, unul dintre lagărele de exterminare, iar în anul următor, sub comanda lui amon goth, alți 8.000 de oameni, considerați apți de muncă, aveau să fie duși la plaszow, în ceea ce s-a numit operațiunea de lichidare finală a ghetoului. cei considerați incapabili de muncă – aproximativ 2.000 de evrei- au fost împușcați în plină stradă. cei care au rămas, au fost trimiși la auschwitz.

se cuvine să mai spunem faptul că polonia, de-a lungul istoriei sale, s-a dovedit a fi un fel de paradis iudaeorum, astfel încât- datorită toleranței sale – a atras pe teritoriile sale aproximativ trei sferturi din populația evreiască a secolului 15.  în secolul 20, înainte de marea conflagrație ce avea să aducă decimarea populației poloneze și în special pe cea evreiască (cam 1/5 din populația poloniei a murit sub ocupația germană, 90% fiind evrei), datorită pogromurilor rusești, a atitudinii antisemite care domina europa, mulți evrei și-au căutat liniștea pe aceste meleaguri.

vechile moschee din podgorze și kazimiersz stau mărturie ale timpurilor de odinioară, chiar dacă, la terminarea celui de-al doilea război mondial, abia mai numărai câteva sute de mii de evrei, care au ales să plece, cei mai mulți dintre ei, în america sau israel. și, important de știut, ceva mai aproape de zilele noastre, pe timpul sovieticilor, polonia a fost de multe ori ”urecheată” pentru că permitea evreilor să plece în israel fără viză sau permis de ieșire. rezultat al acțiunilor antisemite sovietice este faptul că prin 1968, populația evreiască din polonia era ca și inexistentă.

de-aceea nu ar trebui să ne mire deloc astăzi faptul că mare parte din turismul poloniei aduce aminte de vremurile în care milioane de oameni au fost uciși. așa este în mai toate orașele poloniei de astăzi, așa se văd și kazimiersz și podgorze, cele două cartiere evreiești din cracovia, unde totul este rană, patimă, amintire, sânge.

și, câtă vreme fratele meu avea să viziteze auschwitz și birkenau, noi, ceilalți, am pornit cătinel înspre bohaterow getta și farmacia de sub vultur, iar mai apoi către fabrica lui oskar schindler, de pe strada lipova no.4. în podgorze adică.

bohaterow getta plac de astăzi este de fapt piața zgody de care vorbeam mai sus, locul unde odinioară fuseseră adunați evreii, în ghetou. și locul unde aveam să-l cunoaștem pe tadeusz pankiewicz, singurul ne-evreu din ghetou, care în spatele micuței sale farmacii, a dus o muncă serioasă și titanică de salvare a evreilor, de alinare a durerilor acestora cu mijloacele pe care le-a avut. mulți evrei au fost ajutați să se deghizeze cu ajutorul lui și să se ascundă, multe leacuri s-au născut în exponatele micuței farmacii care poate fi vizitată și astăzi. interesant, când pătrunzi în mica farmacie, este faptul că, dacă privești pe fereastră, vezi la răstimpuri cum se amestecă imaginile unei primăveri însorite cu cele ale ghetoului de odinioară. sunt doar niște filmări aplicate pe ferestre, dar au efect. te cutremură. apoi, ieși din apteka pod orlem, după ce vei fi admirat curajul și tăria acestui om (sunt mărturii că mulți polonezi au ajutat populația evreiască în acele timpuri), ieși și privești din nou cele 70 de scaune goale  din piață, care vorbesc despre plecare și absență. monumentul a apărut în anul 2005, după decenii în care mica piață a fost neglijată. într-un fel aparte, aproape miraculos aș spune, noi am vizitat piața devreme, în liniște. este cutremurător.

din podgorze mai aveam de văzut oskara schindlera fabryka, așa că am traversat dincolo de piața cu scaunele ei tăcute și într-o plimbare de vreo 10 minute am și ajuns pe strada lipova unde, datorită filmului lui spilberg ori recentelor renovări și promovări, șirul de turiști curioși se întindea deja mai bine de un kilometru. așteptarea să fi durat vreo două ceasuri, cred, poate mai puțin, timp în care am patrulat încoace și încolo fotografiind florile și adăpând colegii de suferință, rememorând scene din filmul văzut cândva. apoi am intrat. liam neeson și steven spielberg ne priveau din fotografiile alb negru care tapetează cafeneaua, însă noi am trecut grăbiți. și aveam să fim răsplătiți… cu o dezamăgire. astăzi, în muzeul fabrică a cărui clădire este proaspăt renovată, vezi câteva imagini din cracovia de odinioară, iar în mica sală de cinema rulează un film în care foști muncitori vorbesc despre condițiile proaste, dar incomparabil mai bune decât în ghetou. și-am reținut că trupele ss care asigurau paza în fabrică erau ucrainieni, astfel încât nu prea înțelegeau ei limba germană sau poloneză.

despre cine a fost oskar schindler, în esență un afacerist german pus pe căpătuială, căruia îi plăceau băutura și femeile, bașca mai făcuse și ceva pușcărie prin cehia unde spionase pentru ai lui, se poate citi pe internet. cum a ajuns omul care noaptea stătea la taclale și băuturi cu ai lui și ziua întocmea liste, să-și risipească averea pentru a salva oameni, numai sufletul lui a știut. muzeul însă vorbește despre altceva: imagini din cracovia de odinioară, imagini din ghetou, patimi. iar când ieși afară, doar o roabă cu unelte ruginite mai amintește de vechea fabrică. pe locul halelor se ridică un muzeu de artă contemporană, iar în spate îți zâmbesc blocuri noi, dintr-un cartier rezidențial.  așa că ieșim și o pornim din nou către kazimiersz și piața noastră nowy, unde o mulțime de artizani hand made își oferă produsele în aromă de cârnați, bere și zapiekanka.

despre primele impresii din cracovia puteți citi primăvara tivită cu zăpadă, kazimiersz și rynek glowny, iar eu vă promit, curând, o nouă poveste: sâmbătă seara, în ajun de paște prin cracovia.