oktoberfest la brașov. din căldarea de lumină

oktoberfest brașov 25 august- 4 septembrie

la capătul verii, pe când toamna își dezleagă firele ei de aur și de rod, la brașov, pe arena ion țiriac, așa cum spune și tradiția, căci ne aflăm deja la a opta ediție, se deschid porțile festivalului berii, fratele mai mic, românesc al lui d’wiesn, adică oktoberfest. un amestec de muzică, de oameni, de veselie și de timp petrecut cu prietenii, căci aceasta este esența festivalului în care berea și cârnații la metru sunt actorii principali. și chiar dacă unii oameni se mai miră de faptul că oktoberfest începe în august, să le reamintim că este privilegiul lui d’wiesn de a se desfășura de undeva din mijlocul lui septembrie și până la începutul lui octombrie, ca o sărbătoare a berii, una care amintește acum prea puțin de celebrarea căsătoriei bavareze la care a avut loc cursa de cai de la care a pornit de fapt oktoberfest. toate celelalte festivaluri ale berii din lume (și sunt destule) se petrec sub numele de oktoberfest și sărbătoresc berea așa cum se face pe theresienweise, mai mult sau mai puțin, cu condiția ca perioada de desfășurare să fie diferită de cea a festivalului din munchen.

la brașov, oktoberfest a crescut ca un pui, de la an la an îmbogățindu-se cu experiență, devenind spre mândria noastră, a localnicilor, un festival tot mai bun, așa cum am putut observa de altfel în cele trei zile de început pe care le-am petrecut împreună cu mihaela pe arena plină de lume, de fum, de bere și veselie. un festival care atrage mulți turiști în căldarea de lumină, oameni gata să guste celebrii covrigi bavarezi bretzel, berea care din acest an se poate servi și la halbă de un litru (care halbă trebuie dată înapoi, deși mulți au încercat să le îndese în sacoșe, supărați când le-au fost decoperite de oamenii de la pază), cârnații la metru pe care i-am descoperit în ediția trecută de oktoberfest și care se bucură de aceeași apreciere și în acest an, fripturi de toate felurile și, mai ales, ciolan- fie el cu varză sau fasole- purcel la proțap, dar și micii pe care, în cele trei zile, i-am văzut mai puțin prin farfuriile mesenilor, semn că suntem gata de gusturi noi, de tradiții bavareze pe care brașovenii din vechea corona le cunosc de fapt. sunt prezente și acadelele de toate formele și culorile, munții de ciocolată de casă și turta dulce venită direct din copilărie, iar standurile cu dirndl și lederhosen sunt tot mai vizitate, așa încât astăzi pare de la sine înțeles că hainele bavareze sunt un plus de culoare adăugat veseliei lui oktoberfest, multe doamne etalându-și cu mândrie dirndl-ul cu șorț colorat. muzică bavareză venită de la nurnberg (deja celebrii rocky 5) dar și trupe locale, muzică de fanfară și dansatori, încălzesc atmosera în micul d’wiesn brașovean.

poate că unora le place mai puțin faptul că orașul vechi se scaldă în gălăgie și bere în aceste zile, poate că multora li se pare că oktoberfest este un loc de evitat în această perioadă, eu cred doar că este un răgaz de o bere cu prietenii, un loc de zâmbit, de făcut poze cu unchiul hans și cerbul cornel, ba chiar și un loc al faptelor bune: prietenii de la fundația rafael codlea vă așteaptă și în acest an cu standul lor plin de cufărașe, lumânări și bijuterii. sunt în același loc ca și anul trecut și cum am fost deja în trezi vizite pe la ei, vă spun că merită să treceți pe acolo. mie mi s-au lipit de fiecare dată de mână câteva suveniruri.

cu mihaela am petrecut ore în șir, sporovăind despre toate câte ne-au trecut prin cap. pentru că oktoberfest este mai mult decât bere, este bucuria pe care o împarți cu prietenii. până pe 4 septembrie, vă așteptăm și pe voi!

și ca de obicei, câteva poze:

să înceapă relaxarea!eine bretzel?deja celebrii cârnați la metru pe care i-am așteptat un an!bere la metru? cu dedicație specială pentru vladen, un zâmbet la proțap!oktoberfest. unchiul hans și noi.neue dirndl! și plecăm iar la oktoberfest.prost! noroc!

error: Content is protected !!