dezleagă-mi luna.
mai sus de genunchi este un nod,
mai jos de tâmplă stă o mirare,
rotundă ca un măr de lumină.
dezleagă-mi luna,
înainte să trec spre dimineaţă,
cât mă bucură şi nu doare
noaptea urcată pe eşafod,
noaptea cu ielele ei
ca nişte vorbe cu coadă.
dezleagă-mi luna,
înainte să adorm,
să nu o strivesc între coaste
cât visul îmi şopteşte
o altă culoare.
dezleagă-mi luna şi lasă,
conturul ei se ridică dintre ape
ca zmeul desprins din frânghii.
nu doare, îţi spun,
numai că se întâmplă uneori,
când trec strada
în intersecţiile zilei
să simt dureros un nod
alunecându-mi prin vene.
dezleagă-mi inima, îţi spun
ca pe-un balon de săpun.