recunosc: nu-mi place culoarea roz, nu mi-a plăcut niciodată, mi se pare exagerat de siropoasă. îmi aminteşte de spuma aceea ciudată şi prea dulce, înlocuitoare de frişcă autentică în deserturile copilăriei şi de o glazură pe care eu o numeam “electrică” şi care strica aspectul unei prăjituri, motiv pentru care nu am fost niciodată curioasă s-o gust.
nu ştiu ce ne face să alegem ori să respingem o culoare, dar dacă ar fi să aleg un motiv pentru care rozul ar putea deveni măcar interesant, atunci acesta ar fi urechile şobolanului. cum care şobolan? cel care scrie p-aici da, da, chiar amicul ratatouille von freiburg der baden- wurttemberg, cel care ar putea efectua astăzi un tort (roozz, rata?)
M-a convins tortul ca rozul poate fi o culoare rezonabila
felicitari pentru nominalizare la gazeta
la multi ani prietenului Bogdan…am crezut ca-l pretuiesti…cum sa-i faca un tort roz?
rokssana, nominalizarea este pur subiectivă, ştii nu?
ops: tort roz, adică cu glazură girlish… roooozzzzz, ca urechile lui de şobolan! 
bine… guzgan rozaliu.