per fumio

legenda unui parfum: eau de la reigne d’hongrie

bărbatul o privea pe sub ochii plecaţi, aşa cum cerea eticheta, păstrând încă între ei tăcerea aceea ca de mormânt, însă nu din prea mult şi adânc respect amuţise, omul era pur si simplu îngrozit. o dată încheiată ceremonia de nuntă, tânărul rege- devenit împărat- se afla în sfârşit singur cu mireasa lui care şedea răvăşită pe jilţu-i, după ce reuşise să scape cumva de voalul care o acoperise întreaga zi de privirile indiscrete şi, din păcate, şi de ochii lui, fir-ar perdelele cui le-a inventat! adevărul îl lovise ca o măciucă direct în plex, lăsându-l minute bune fără aer. adevărul ăsta de un umor cam sumbru câteodată, îi servise acum o porţie mare, zdravănă şi amară.

sigur că jilţul imperial cu care se căptuşise prin această alianţă era lucitor şi comod şi-i mângâia orgoliul, dar priveliştea de dinaintea-i îl cam zdruncinase. femeia de lângă el era nici mai mult şi nici mai puţin decât o băbătie cu chipul descompus despre care i se spusese că are numai (nuumaaai!) 72 de ani şi descoperise secretul tinereţii veşnice. aiurea! pe sub vălul acela- deşi mai potrivit, foarte potrivit, ar fi fost un giulgiu- se ascunsese toată ziua o femeie cu un rânjet ştirb, cadaveric, chinuită de gută şi de reumatisme cum avea să afle curând. ce tinereţe veşnică? ce secrete şi elixire? trupul descărnat aflat înaintea lui nu era nicidecum imaginea pe care i-o tot fluturaseră pe dinainte emisarii aceia ticăloşi care îl ademeniseră la palat. aaah, slugi josnice! cum se mai jucaseră cu setea lui de mărire!

– actul căsătoriei se va consuma după cum spune legea şi va fi o bagatelă pentru un bărbat puternic şi viril aşa cum sunteţi!- îşi aminti el.  actul căsătoriei? care act? după toată alergătura înzorzonată a zilei (sigur draperiile alea pe care le purtase cântăriseră o tonă), femeia zăcea prăbuşită pe scaun, asta dacă nu-şi dăduse duhul între timp.

bărbatul se apropie tiptil şi o privi cu atenţie, aşteptând un semn. oare murise? oare scăpase el de chin? şi asta înainte să păşească amândoi în dormitorul funerar.. ăăă… matrimonial, ptiu! era posibil? dar nuuu, împărăteasa doar ce aţipise, respira cu siguranţă, cel puţin aşa interpretă el mirosul acela ca de putregai care îl lovise direct în stomac, ba mai mult, pe chipul ei se lăţi un zâmbet de care s-ar fi lipsit, da, da.

– doriţi, poate, un pahar de vin, domnule? după toată agitaţia zilei acesteia pline de însemnătate şi aducătoare de fericire, s-ar cuveni să vă trageţi puţin sufletul.

bărbatul o privi de parcă se transformase subit într-un dric mortuar vorbitor, al lui, de care se legase de bună voie, ademenit ce-i drept şi încă dureros de viu. al naibii de viu! înghiţi în sec şi acceptă paharul aşa cum condamnatul îşi acceptă sentinţa de moarte. bău lichidul sângeriu dintr-o suflare, fără să bage în seamă privirile femeii sau izul de rozmarin care plutea între ei.

ceva mai târziu, în dormitorul nupţial, lui i se păru că se aude de undeva un soi de muzică. se apucaseră deja de prohod sau i se părea lui? în luminile galbene şi tremurânde, el clipi căutându-şi de zor pocalul pe care nu-şi mai amintea de care parte a patului îl abandonase. femeia îi zâmbea de sub dantelele uscate ca şi ea. dincolo de uşa grea şi închisă, cineva ducea vestea prin palatul cufundat în aşteptare: actul matrimonial fusese făptuit, căsătoria devenise legitimă. desigur, fusese nevoie de un mic ajutor pe care parfumeria îl numeşte astăzi eau de la reigne d’hongrie, primul parfum pe suport alcoolic, apărut undeva în anul 1370, un alcoolat de fapt, realizat prin macerarea florilor de rozmarin în vin.

legenda spune că împărăteasa ungariei ar fi folosit acest parfum pentru a-l seduce pe mai tânărul rege polon cu care s-a şi căsătorit. în realitate însă, regina isabela se pare că ar fi folosit acest alcoolat în tratarea cu succes a durerilor sale, ea obţinând regenţa poloniei graţie unei numiri al cărei autor fusese chiar fiul său. ceva mai târziu, prin secolul al şaptesprezece-lea, la montpellier se cunoşteau şi se utilizau frecvent proprietăţile acestei “ape” devenită prin îmbogăţirea cu alte mirodenii şi flori unul dintre parfumurile celebre ale casei fragonard. legendă sau adevăr? oricât de frumoase sunt poveştile uneori… şi oricât de mult am încercat să scriu vesel, m-am gândit că, până la urmă, vă pot aduce o informaţie nouă.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

27 thoughts on “legenda unui parfum: eau de la reigne d’hongrie

  1. Seară bună, Psi… cum îți scriam și la mine, mă doare capul îngrozitor, așa că revin mâine… m-am epuizat ”creativ”…

  2. şi totuşi m-am amuzat de păţania bietului rege. iar informaţia este chiar de ţinut minte. nu de alta, dar se mai vede şi prin zilele noastre câte o astfel de însoţire. doar că astea cică sunt din dragoste…

  3. Eau de la reigne d’hongrie? Se vinde și pe la noi?
    Chiar, Israela, ce-o mai face? Ultima oară când am văzut-o la tv era într-un cărucior, cu un picior luxat… Lux-ul e riscant, deci… Mă refer la luxul de a-ți lua un bărbat cu 30 de ani mai tânăr…

  4. In aceasta zi speciala de martisor, permite-mi sa ma alatur si eu cu un buchet de ghiocei, sa-ti aduc in suflet primavara. La multi ani!!! ╭•⊰✿╭•⊰✿╭•⊰✿ happy

  5. Draga psi, am incurcat borcanele rau. Am vrut sa ma trec in tabel si am gresit de doua ori si nu stiu cum sa ma sterg. Poti sa ma ajuti ca sa nu ma fac de ras iremediabil? happy

  6. si mie tot la o nunta imi fugise gandul cand am citti duzina, stiu sunt o mare romantica, dar m-am reorientat.
    PS frate reusisem sa uit de Israela de ani buni, acum iar o sa ma bantuie happy

  7. Și iar am învățat ceva nou de la tine happy
    Totuși… Săracul prinț laughing cred că a rămas traumatizat.

  8. asta dacă nu punem la socoteală ce postasem ieri dimineaţă ori… astăzi de dimineaţă, stârnită de mihai şi miţa. happy şi acum mă bântuie o altă idee, deşi nu cred că mai folosesc duzina… happy

  9. da, da, mare dragoste. cum spuneam şi miţa: israela şi copchilu ei sau există şi varianta virinel şi monicuţa… laughing

  10. nici nu-mi amintesc, cita, cum s-a născut ideea de a ridica vălul de pe legenda acestui parfum, dar ştiu că nu prea am avut idei vesele tura asta, ba chiar am vrut să renunţ la un moment dat.
    legenda o fi frumoasă, dar… ca multe legende: neadevărată.

  11. nţţţ, cc, nu se vinde. happy fie găseşti dacă dai o fuguţă la grasse, fie direct la fragonard pe site.

  12. este doar o legendă, sim. deşi mai sunt prinţi care se lasă… traumatizaţi chiar şi în zilele noastre. tongue

  13. eu am dorit- din lipsă de inspiraţie- să mă leg de această legendă a parfumului. din păcate, mihaela, nu mi-a ieşit o scriere tocmai veselă… eh…

  14. corectat, adelină, ba chiar şi citit. winking rugăminte: când pui link în tabel, foloseşte adresa postării şi nu a blogului.
    şi un oficial şi drag: bun venit în gaşcă!

  15. întotdeauna există un preţ, roxana. întotdeauna. big grin scaun, tron… ba chiar şi pentru statul în picioare există ceva…

  16. Ce multe duzine au fost de astă dată! Şi faine! Culmea, a ta are informaţii pe care, recunosc, nu le ştiam. Oricum istoria mă pasionează, dar istoria parfumurilor …nu. Citesc acum şi uit repede. De asta mă bucură astfel de informaţii. Mulţumesc!

Comments are closed.