provence pe etajera mea (c)

am admirat de când mă ştiu priceperea acelora care, cu răbdare şi grijă, dau contur material visului şi îl împlinesc până la ultimul detaliu, filigran şi dantelă de văl ţesut întru rămânerea acelei dorinţe pentru care inima şi gândul au tresărit din nou. şi mă uimesc mai cu seamă aceia care întorc timpul în retorte şi în pahare berzelius redesenând parfumul aşa cum a fost el demult, ofrandă de zei ori picătură topitoare pe tâmple, ca un papirus aproape transparent pe care numai sufletul ştie să îl citească.

handmade sister. cristina. eu am descoperit-o de curând la vienela (dacă curând poate fi în urmă cu o lună şi mai bine) şi am urmat calea parcă anume dezlegată, ca orice pisic curios, privind cu jind la flacoanele ei ce ascund comori olfactive şi răsfăţ pentru suflet şi trup. desigur că ea mi-a văzut urmele pe pervaz aşa că am primit în scurt timp darul ei. şi am amuţit. în pachetul trimis de ea, micul recipient pictat cu ademeniri de provence se lăsase descoperit puţin, numai atât cât să te învăluie, să te ademenească cu mirosul cremei hidratante. şi mi-am amintit atunci cum, demult, aşa cum scrisesem într-o altă poveste, recipientele care purtau în ele taina parfumului şi a pomezilor născute din mâinile acelor maîtres gantiers erau asemeni micului borcan pe care îl ţineam acum în mână, bijuterii ce cuprind bijuteria mirosului.

despre crema hidratantă aş putea să vă scriu o grămadă de cuvinte. ea este uimitoare prin prospeţimea ei, aceea pe care niciun produs de serie şi de nume sonor nu o poate aduce pe rafturi, prin compoziţia ei onctuoasă, uşor gurmandă şi extrem de densă ori prin proprietăţile ei: hidratează intens şi pătrunde în piele cu repeziciune, căci acordul perfect de unt de shea şi argan zâmbesc de dincolo de bruma de cătină şi geraniu. şi mă întreb dacă vechilor egipteni, care se luptau cu efectele nocive ale soarelui, le-ar fi fost pe plac acest amestec natural.

pe aceeaşi line a hidratării eu mi-am îngăduit un răsfăţ de mango şi migdale dulci pentru ochii adesea obosiţi, găsind în serul contur pentru ochi un aliat cu miros cald şi tandru, în vreme ce uleiul pentru cuticule şi unghii tinde să devină pentru mine un tovarăş de drum lung cu aroma sa aparte şi surprinzătoare de lămâie, ca un hohot de râs.

şi dacă nu v-am convins încă, atunci darul meu pentru voi să fie parfumul solid pe care l-am primit, un parfum cu totul aparte faţă de tot ce am testat până acum, o mirare pe care, sincer, nu o credeam posibilă şi a cărei “vină” este asocierea iasomiei, regina incontestabilă a parfumului, cu smirna, poate cea mai cunoscută dintre răşinile care povestesc despre mistica, latura sacră a parfumului şi care dau compoziţiei un aer vintage şi atemporal.

recunosc că am pornit sceptică în testarea lui, influenţată de un serenite existent pe piaţă cu miros de ceai verde, pe care nu m-aş fi grăbit să-l caut, nefiind genul meu, fără să ştiu că, de fapt, cristina numise un alt parfum astfel. mica lui cutie, ce încape negreşit în poşetă, dezvăluie un înveliş citrat, de mandarină verde şi grapefruit cu tuşe de bergamotă, coborând în miez de iasomie tivită cu floarea pasiunii, totul pe un fond ca de ierburi în noapte, din ţinuturi îndepărtate: patchouli şi vetiver cu inimă din smirnă de siam.

şi am zâmbit. redescoperisem lumea fabuloasă a vechilor retorte şi alambicuri din vremea când maurii îi învăţau pe tăbăcari să înlocuiască mirosurile din lumea lor cu altele, copleşitor de frumoase. regăsisem poveştile de demult, acelea în care aroma se împleteşte cu desenul flaconului într-o poveste la făptuirea căreia aş sta să privesc ore în şir. ca şi maya de altfel.

mulţumesc, cristina!