despre oameni şi poveştile lor

oamenii tanga

îi recunoşti lesne după modul în care te abordează, te sfătuiesc, te întreabă. aparent nu au nicio treabă şi nicio tangenţă cu tine, dar te surprind că vor să ştie totul, să controleze, să se bage în seamă şi, sub masca lui “îmi pasă”, acea mănuşă de catifea, ascund pumnul părerilor proprii, al judecăţilor fără fond.
sunt oamenii care ştiu totul, se pricep la fotbal, politică şi legi, la globalizare şi teorii inflaţioniste şi, mai ales, la capra vecinului.
te cunosc? o, nu! vor să te cunoască? nu, nu, nu! întregul lor consum de energie întru ghilotinarea celorlalţi este o voalată îndreptare a soarelui de la lustră spre ei înşişi. părerile pe care le lansează, împroşcând un întuneric vecin cu veninul, au o singură menire: aceea de a scoate din dulap, de sub pungile cu slănină şi faină, măcar pentru o secundă, oglinda magică a cărei reflexii să fie mai bună decât imaginea pe care o au despre ei şi o poartă prin lume, mască greşită şi imperfectă.
uneori, când cunosc/ recunosc astfel de oameni, înainte de a-mi da seama de piatra lor de moară, descopăr câte un fond bun, un sumum de calităţi, mici sclipiri pe care ei şi le neagă cu vehemenţă, deşi sunt acele pepitele care îi fac, ca pe noi toţi, oameni speciali şi unici. atunci aş vrea să le strig să se oprească. să le spun ca ei sunt sub lumina soarelui şi nu a celui de la lustră, la fel de buni, la fel de luminoşi ca noi toţi. şi că nimeni nu este perfect.
şi tresar amintindu-mi că aceasta nu este problema mea ci a lor. şi merg mai departe.
nu, nu îmi plac oamenii tanga.
orice asemănare cu personajele cititoare este pur întâmplatoare şi accidentală. în fapt, scrierea-mi are destinatari precişi şi motivaţie clară: “când eşti prost şi viata-i grea!”

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather