ultrafeminin

zâmbetul i se încolăcise pe chip ca un șarpe coral, așa se gândi el cu ochii agățați de gura pe care natura sau știința- cine să mai știe de fapt- o lăsase ademenitoare, singurul licăr de pe chipul altfel uscat, pe care ochii în relief, deloc plăcuți, o trădau străină. o femeie aprigă, ca însăși numele familiei din care venea și în mâinile căreia puterea avea să încapă până la urmă. asemeni șarpelui, avea răbdare și știa să aștepte.
se strânse în haina lui largă și neagră, înclinându-se ușor, după cum cerea statutul lui, ca o nălucă cu ochi de tăciune, despre care ceilalți vorbeau cu teamă. uneori, în nopțile în care veghea printre alambicurile lui, îi venea să râdă la gândul la soarta aceasta care se jucase cu el. fuseseră zarurile măsluite încă de la naștere? lui îi plăcea să creadă că da, altfel cum s-ar fi putut explica aproape minunea că pruncul abadonat într-o noapte pe via della scala, a ajuns să trăiască în preajma reginei, ca cei mai de seamă dintre oameni? dominicanii îl luaseră atunci, plămădiseră din boțul de om un aluat nou, de alchimist care putea să schimbe cele mai urâte mirosuri în ademeniri și cele mai suave gusturi în otravă. la știința pe care i-o dăruise santa maria novella adăugase el însuși o seamă de rețete pe care le păstra tăinuit, sub lacăte, așa cum era și pasajul acesta prin care trecea neștiut și nevăzut până la apartamentele stăpânei. ca un câine pentru care credința este una singură, imposibil de clintit, el își urma drumul, așa cum o făcuse demult, pe când ea era numai o copilă orfană, pe care alții o căsătoriseră cu o coroană.

o pomadă nouă ori o otravă nouă, mereu exista ceva pentru caterina, așa cum era și acum:

– este ultrafemininul, majestate!- șopti el, în vreme ce mâna reginei atisese deja pomaderul de argint în care dormea pasta moale, ca de unt, îndelung lucrată, din ambră și civet, la care adăugase câteva picături de mosc. se aplecase multă vreme asupra acestui amestec menit să-l readucă pe rege în patul matrimonial, de unde dispăruse iarăși, ademenit de nurii dianei, împotriva cărora, știa, lupta era inegală. diana era franțuzoaică și pe deasupra era și foarte frumoasă, în ciuda vârstei sale. gurile slobode șopteau că băile reci, în apele râului, o făceau să semene cu zeița al cărei nume în purta, însă el știa prea bine cum se întreceau ceilalți spițeri să-i aducă “omagiul”.

din fericire, secretele pe care le adusese cu el din florenţa erau bine păzite, iar furnizorii săi, de mare încredere. ştia cu certitudine că parfumul pe care regina îl primise acum i-ar fi lăsat interzişi pe ceilalţi. cine să fi gândit că din mirosurile acelea murdare, aproape insuportabile, se va naşte ceva atât de tulburător? prea ocupaţi să ungă cu ulei parfumat mănuşile pe care florentinii renunţaseră să le poarte de multă vreme, pentru că puteau fi lesne otrăvite, spiţerii francezi mai avea încă multe de învăţat. în fond parfumul este numai o minciună atent ticluită, o minciună iscată din cele mai respingătoare miasme şi din crime de nerostit.

regina întoarse spre el chipul ei lipsit de frumuseţe, pe care zâmbetul se încolăcise ca un şarpe. pomaderul dispăruse într-unul din cele 237 de dulăpioare secrete. acum trebuiau numai să aştepte momentul potrivit.

renato se gândi că într-o bună zi, una dintre otrăvurile acestea aveau să-i vină de hac. dar până atunci, sărută mâna înmănuşată şi se retrase în lumea lui.

7 thoughts on “ultrafeminin”

  1. Ecce Pisoiul alchimist! Care transformă mirosuri murdare, „bube, mucegaiuri și noroi” în parfumuri răvășitoare și ademeniri.
    Nu degeaba tocmai azi am venit la tine, Psipsino! happy Încă mai am mirosul fin. tongue

  2. he, he, recunosc, lucrez la un eseu despre “minciuna parfumului”, despre estetica urâtului, cum ar veni. am promis cuiva acest text şi într-o scurtă pauză mi-am reamintit legenda ultrafemininului despre care se spune că a fost creat de renato bianco pentru caterina de medici şi care astăzi, dacă s-ar produce, pre mulţi ar şoca. big grin

  3. Deja sunt curioasă. Aveam și eu în minte la un moment dat o abordare a esteticii minciunii dar voi aștepta mai întâi versiunea parfumată.
    Chiar nu știam legenda (și cred că doar un mâț curios are chei la astfel de sertărașe cu informații parfumate) și am tot încercat să-mi combin în minte ingredientele dar n-am reușit să scot nicio picătură de parfum din ambră, civet și mosc. Oare cu ce ar putea semăna acest miros, dear?

  4. se spune, ma belle, că este mirosul de femeie. happy cel care ar putea îngenunchea orice bărbat. povestea celor trei ingrediente de origine animală o poţi găsi aici. să te fereşti de păcăleală însă, te rog. se spune că tabu de dana este un parfum al femeilor cu moralitate îndoielnică. ori despre blănile noastre, niciun reproş! winking

  5. dacă îţi spun că puţin, ar însemna să mint, aşa că prefer să tac. şi să fac ceea ce ştiu că am de făcut. happy

  6. Percepția despre moralitate s-a schimbat destul de mult de la Anais Nin încoace dar tot nu cred că m-aș încumeta la un Tabu. Nu că aș avea prejudecăți dar nu vreau să-mi pătez blana laughing Povestea a fost însă un deliciu olfactiv. Scrii cu atâta artă și pasiune, ești fenomenală! Zău de nu mi s-a lipit blana de text și-mi miroase a primăvara.

Comments are closed.

error: Content is protected !!