sturmkaiserin ep.10

andes locuia în partea de sud a orașului ori, ca să fim mai exacți, în partea cea mai sudică din sud, locul în care sărăcia domnea împreună cu toate bolile și neleguirile. casa lui abia se vedea dintre mormanele de gunoaie aruncate pe strada îngustă și fusese cândva vopsită roz, un roz pal și ciudat, dar care îi plăcuse soției lui, iar el n-o refuzase, cum s-o fi făcut când erau pe-atunci atât de tineri și de fericiți?

de meserie, andes era tâmplar și numai mâinile lui harnice și pricepute făcuseră posibilă această casă în care locuiau un tânăr frumos mica și fragila lui soție și pruncul pe care îl primiseră în dar. multă vreme în casa lor se auzeu glasurile vesele, bucuria și împăcarea oricât de puțină le-ar fi fost hrana de zi cu zi. se aveau unii pe ceilalți și erau fericiți așa, aveam un acoperiș deasupra capului și, de bine, de rău, câte un blid de mâncare seara, când se adunau cu toții în jurul vetrei. soția lui andes era harnică și în ciuda siluietei mici, se lupta cu putere cu orice piedică le-ar fi adus viața și părea să fie mulțumită așa, construind fericire din puțin, trebăluind prin casă toată ziua și așteptându-l pe el. de bună seamă că auzise și ea de miresele de șofran, de ceaiurile pe daisul mare și de doamnele care forfoteau prin cetate, dar aceasta era o viață pe care nici măcar nu o vedea. bucuriile ei erau micul copil și andes, casa lor și, câteodată, zilele de târg de la poarta cea mare. îi plăcea să colinde printre negustori și tarabe privind mărfurile chiar dacă nu avea ce să dea în schimb. privea, zâmbea și se întorcea acasă.

andes în schimb lucra în cetate, printre nobilii cei mari. meșteșugul lui era la căutare și lorzii mereu aveau ceva de schimbat și de construit prin casele lor, multe porți din saffron aveau flori de șofran desenate de el și prin multe case își dusese priceperea. unii îl lăudaseră, unii îl ignoraseră, dar fusese plătit cinstit și până la urmă asta era tot ce conta. se întorcea pe seară acasă oricât de lung îi era drumul, fericit că avea să-și revadă femeia și pruncul. pentru el asta însemna totul. și îi era de ajuns omului acesta cu chip smead și siluetă micuță, care își purta pletele lungi prinse într-un soi de batic albastru. pe fruntea lui se citeau uneori încordarea și gândurile amestecate, pe zâmbetului lui era o întreagă poveste, a lui.

dar binele nu șade prea mult în casa celor simpli oricât s-ar mulțimi ei cu puțin așa că, pe când copilul avea numai câțiva anișori, andes prinse boala somnului. n-ar fi putut să spună dacă din vreo molimă, de la vreo așchie de copac rindeluit cu orele ori din cine știe de înghițitură de apă, andes se îmbolnăvi. la început pusese totul pe seama oboselii care îi era tovarăș lung de drum, însă zilele se legau cu nopțile și el nu mai cunoștea odihna, nu mai putea dormi. ca totdeauna, se lungea seara în așternutul rece însă zorii îl prindeau la fel de treaz. apoi începu să nu mai mănânce și să se topească încet. își pierdu repede vlaga și precizia mâinilor și, într-o bună zi rămase fără de muncă, lipit de așternuturi, ca un om blestemat să nu mai doarmă vreodată. când și când mai înghițea puțină apă sub privirile disperate ale soției care, nici ea nu părea prea sănătoasă. în tot acest timp copilul fusese mutat la niște vecini mai milostivi, ferit să vadă chinul care se abătuse în locul bucuriei din casa lor.

și, în vreme ce andes se topea, soția lui își pierdea tot mai mult mințile fără ca el s-o poată ajuta. fără ca nimeni să nu-i poată ajuta de fapt. așa îi găsise slujitorul lordului dalinka, trimis să ridice o comandă care întârziase prea mult. și, fire miloasă, omul alergase într-un suflet la lordul păstrător care trimise în schimb un felcer din curte. nefericitul însă nu știa decât să oblojească răni și tăieturi așa că se întoarse neputincios. lordul dalinka trimisese pe altul care se întoarse la fel de nedumerit și neputincios.

abia după vreo câteva zile de drumuri zadarnice, lordul dalinka își intersectă gândurile cu lady sanaa și găsi ideea salvatoare. neamul rutenilor știa multe leacuri și ierburi, numai că prezența unei lady de așa rang cum era soacră-sa într-un loc din sud era de neînchipuit. trimise iarăși soli, să aducă omul în curțile lor cele mari. iar lady sanaa îl privi cu ochii ei blajini și spuse:

-are boala somnului. și are să scape. dar și prețul va fi pe măsură.

n-ar fi știut să spună andes ce fierturi și comprese i se tot aduseseră și cât timp zăcuse. zilele treceau într-o inconștiență mirosind a nardul cu care își luau mințile domnițele isterice. se trezea uneori ca după somn, dar n-ar fi putut să se ridice în capul oaselor. se risipea în o mie de gânduri, toate despre ai lui, dar fără să poată scoate un sunet, întrebările lui rămăseseră fără răspuns. și zilele treceau legate una de cealaltă, treceau pe rând.

când, în cele din urmă, lady sanaa ridică opreliștile și mirosul de nard dispăru din odaia în care îl ținuseră, lordul dalinka găsi pe patul de boală un tânăr puțin la trup peste care parcă trecuseră zeci de ani într-o clipită. și nimic din frumusețea și vigoarea tânărului tâmplar de odinioară. lordul nu întrebă nimic, doar făcu loc copilului să își revadă tatăl, ca o mică bucurie și un imbold să lupte mai departe. și andes luptă însă boala îi răpise două lucruri: puterea de a lucra lemnul și pe soția lui. din puține cuvinte află doar că femeia, cu mințile duse, dispăruse într-o zi de acasă.

fără vlaga de odinioară, andes nu mai putea lucra ca tâmplar. rămase în curtea lordului păstrător ca un soi de om bun la toate și la nimic, adunând prin curte și dereticând până seara târziu, când o pornea încet spre casa lui cea care fusese cândva roz. uneori, pe drumul ce taie saffronul din nord spre sud, pe înserat, andes merge încet, pășind cu greu. și pentru că vorbirea lui este la fel de greoaie ca sufletul, omul merge tăcut, doar ochii îi mai sclipesc uneori de acea bunătate a lui pe care nicio boală nu o poate învinge.

 

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

8 thoughts on “sturmkaiserin ep.10”

  1. Mulțumesc pentru lumea de poveste în care m-ai purtat. Începuse frumos, apoi, cu o întorsătură din condei, ai schimbat total cursul evenimentelor. Aștept continuarea cu nerăbdare, Pisic.

  2. Uau, e și mai interesant! Mult, mult de tot mi-a plăcut și cred că trebuie să reiau de la prima povestire cititul pentru a-mi aminti întreaga desfășurare a evenimentelor, pentru că tu, Pisic, ești cam zgârcită cu postările, ai lăsat pauze mari între ele. E drept că și eu am intrat mai rar, dar nu cred să fi ratat vreun episod. Oricum, când ajung acasă cred că asta voi face. happy
    Abia aștept.

  3. Doar ochii, da… însă cine-i mai priveşte de-acum…

    Cîte ar fi de spus dacă nu m-aş simţi la fel de neputincios precum andes…
    În scrierea ta nu se întîmplă şi miracole? Poate învaţă şi viaţa reală ceva din povestiri, că invers a tot fost.

  4. ba da, dragoș, se întâmplă, dar mai încolo. happy andes nu este un personaj secundar, cel puțin nu așa l-am gândit, o să vezi.

  5. Mai încolo…. Ah, de-ai şti cît de adîncă e prăpastia lui ‘mai încolo’ în sufletul meu… O viaţă amînată de a fi trăită, doar în speranţa deşartă a unui ‘bine’ ce va veni… mai încolo puţin, nu chiar acum. Aşa o fi sperînd şi andes: că se va face bine… cîndva mai încolo…?

Comments are closed.

error: Content is protected !!