ploaia se oprise de numai câteva minute şi trotuarele încă musteau de apă, ici şi colo, ochiuri oarbe de apă. mirosul de reavăn şi de ud al pământului m-ar fi oprit altădată, poate, să privesc în jur, un obicei pe care parcă îl uitase, îl pierdusem. şi iunie se duce….
doare, nu-i aşa? – întrebarea sfâşiase liniştea ca un cuţit neversoimil de ascuţit. am tresărit. mi se întâmplă adesea, mai cu seamă atunci când răspunsul este prea greu, prea intim, să tac. un gest uşor, de ridicare a umerilor, ca un copil puţin îmbufnat sub bretonul lui, dar o reacţie prin care încerc parcă, cu teamă, cu timiditate, cu disperare, să mă acopăr.
zâmbet amar. zahăr candel atins de lumină udă.
da, doare de parcă mi-aş fi dezlipit rănile în lumina crudă şi atât de străină.
în clipa aceasta, cred că aş vrea ca ploaia să mă încapă pe drumul ei. soarele nu mă mai recunoaşte. şi astăzi parcă mi-e dor de ceva… de toate culorile. roşul se stinge în cireşe?
sursa foto: salome
by 
Cu cât trece mai mult, cu atât durerea devine mai mare. Viitorul este doar un strop de efemer.
ce pot să spun?
mi-e numai fum
şi dor pe gene
alene…
Nici nu am simtit ca a fost iunie… si s-a cam dus deja!
Aici, la Paris, acum, ca si ieri si poate ca si maine… sunt 16 grade, ploua si… e asa de gri…
Ciresele… le-am vazut in magazine de prin aprilie. Nu prea aveau vreun gust.
Eu, noroc ca sunt ocupata si nu ma prea uit pe fereastra si nici la cirese nu mai poftesc!
Rosul cireselor tale mi-a adus insa ceva special!
Un sfarsit de iunie cat mai frumos!
(Maine nu voi fi prezenta la duzina… sorry!)
hm….mi-ai adus minte de o fărâmă de trecut…iunie…cireșe…roșu…
cam..doare…
oare de ce nu mă mir că ştii, dagatha? m-ai prins… iunie este doar un paravan dantelat din lemn de palisadru ascunzând… da, ştii tu.
cita, repet: una dintre regulile noastre este aceea prin care nu ne anunţăm / justificăm absenţele. este doar un joc, nu o obligaţie. orice faci să fii bine.
Vine iulie. De fiecare dată când trece o lună, vine alta în loc…
Pentru mine nu doare.
o să te dezamăgesc niţel, lotus, dar inserarea cuvântului “iunie” în text era o mică capcană…
desigur că lunile vin şi trec, e inevitabil.
Am gasit pe-un blog un gand bun de-al tau pentru mine. Si-am vrut sa-ti multumesc personal, asa, intre patru ochi virtuali
nu numai pe blog, lotusica mea. nu numai acolo… dacă te uiţi cu atenţie e mereu un gând şi în suflet.
mereu va fi.