inima nu este vacantă

port pe inimă un semn ca o literă stacojie. atunci când vine iarna cu gerurile ei mari şi se dantelează uşa cu gheaţă, semnul meu devine alb, tot mai alb, ca o filă de carte pe care încă nu s-au scris poveştile. îl învelesc atunci cu privirea ca şi cum l-aş putea încălzi astfel şi … Read more

to be or to become

pe când suntem încă fragezi şi mai muşcăm cu dinţi de lapte din feliile calde ale primelor răspunsuri ale vieţii, ni se pune adesea o întrebare care conturează mai mult sau mai puţin calea devenirii noastre: “ce vrei să fii când vei fi mare?” dar între răspunsul dat atunci şi ceea ce devenim există uneori … Read more

muza

nu ştiu cu adevărat cine eşti. îmi amintesc numai că într-o seară oarecare cu zăpezi, cuvintele căpătaseră consistenţa unori mărgele colorate şi am început să mă joc cu ele, să le ating, să le strivesc cu încântare de copil. am început să aştept tot mai des venirea ta pentru că ştiam deja că atunci cuvintele … Read more

alter ego

când mi se face dor de labirint, fâşia aceea de lume desenată ca o carte poştală pe o bucată de carton, îmi imaginez că în el locuieşte altcineva. am nevoie de puţin timp şi de un exerciţiu de imaginaţie prin care amestec fire de nisip până capătă consistenţă, miez, iar în lutul arămiu din palmele … Read more

printre cuvinte…libertatea

nu mă mai căuta. eu nu sunt pe potriva sabiei tale și nici nu-mi voi pleca ființa înspre loviturile de cuțit ale vântului. în calea ta nu am fost niciodată și nici nu voi sta pe marginea drumului tău așteptând blidul osemintelor uscate. mă întreb uneori, atunci când mă privesc în apele somnului, dacă știi … Read more

anotimp, labirint…

îmi iubesc, mai cu seamă iarna, labiritul din suflet, atunci când zilele se topesc, tot mai scurte, tot mai strâmte, în nopţile reci şi tăcute. atunci, în acele momente când totul doarme în alb şi negru, eu mă plimb pe aleile lungi purtându-mi împotriva frigului şalul de cuvinte pe umeri, iar gândurile mi se adună … Read more

femeia labirint

locuiesc într-un labirint, o, da! ca să ajungi la mine trebuie să mergi pe potecile largi, dintre care multe nu duc de fapt nicăieri. lumea mea este un labirint de cuvinte foşnitoare şi prea puţine vorbe, iar cuvintele toate au gust de cerneală. în ele doarme inima mea, pasăre născută liberă, ce nu cunoaşte teama … Read more

iubim

mă iartă. am plecat în grabă, de teamă că mă vor găsi acei oameni. îi ştii şi tu, nu are rost să mai spun cine sunt. m-au acuzat cândva de crimă cu premeditare, dar noi ştim că nu-i aşa, că eu am plâns deseori de dorul tău şi lacrimile îmi erau de apă şi îţi … Read more

conacul

un colier de lacrimi devenite pietre, o rochie roşie trecând pe drumul dintre ape, apa devenită piatră dureroasă, piatra preschimbată în pereţi de apă pe scara ce duce înspre lumină. oare unde mă va duce drumul de astăzi? oare ce voi găsi la capătul lui? după ce am trecut prin tunelul de apă şi am … Read more

dacă n-aş fi ceea ce sunt

mă aflam într-o celulă îngustă, cu pereţii umezi. judecând după uşurinţa cu care mă mişcam prin întuneric, păream să fiu acolo de multă vreme deşi nu ştiam când fusesem adusă, cât timp trecuse, ce vină ispăşeam. păream că sunt acolo ca într-o cameră de aşteptare în care zilele şi nopţile aveau aceeaşi culoare şi aceeaşi … Read more

lacrimile mele: crimă cu premeditare

preiau o provocare lansată de papa încă de vineri, aceea de a scrie un text având ca subiect “crima cu premeditare” şi care să fie postat în data de 24 ianuarie ora 19.00 (ora româniei), aşa cum v-am spus de altfel şi la finalul postului anterior. (ora s-a modificat între timp)  fără să mai lungesc vorba, papa … Read more

error: Content is protected !!