poezii

când verii i se năruie norocul sub văluri lungi de aur și rugină ridică-te, nu-i moartea ce-o să vină a florii și a soarelui sorocul ce ține-n palmă viață și gutuie și-un palimpsest de viață pentru viață, ridică-te nu-i moartea florii vinovată de toamna asta dulce amăruie ce bate-n pieptul zilei sfidând norii. când trec … Read more

îngerii miroseau a tămâie și-argint, anotimpurile toate se risipeau pe sub porți, pe sub luna cea nouă, rotundă, îngerii viscoleau. soarele avea parcă gustul de pâine, zilele toate se amestecau pe sub nori, pe sub porți de tăcere și humă, raze de soare zâmbeau. și-apoi n-am mai fost nimic. doar un semn ca o arsură … Read more

stelele nu mă aduc acasă, doar noaptea cu lacăt, ca o mireasă, atinsă în treacăt de ele, mai pot să desfacă. şi în oglinda ei multă precum lemnul, tăcută, eu stau de vorbă cu mine. mă ţin de mâna cuvintelor şi îmi spun totul de la un capăt la celălalt, m-am iertat de mult şi … Read more

scrie-mi astăzi pe-o coajă de salicedru succesiunea tuturor anotimpurilor noastre, scrie-mi  pe-un portocalandru sufletul meu tot, a rămânere când toamna îşi coace în ferestre un pretext de coloanagramă zidindu-mi sufletul în palme, ruginindu-l, scrie-mă pe o bocancoră albă şi mării spune-mă, secretacic cuvânt împotriva anotimpului care stă înalt, între noi, ca un fals simptom de … Read more

semnele unui anotimp înflorind pe sub vene, liniștea mierii curgând și alene pași coborând peste lespezi de piatră viață curgând peste viață nu ți-am mai scris de mult cum respir, n-am înșirat de multă vreme povești visând că ești inimă albă legată cu fir. semnele unui anotimp curgând alene liniștea mierii înflorind pe sub vene … Read more

e-o molimă-n oraș, cumva lugubru se cerne viața pe sub măști de ceară, e-o molimă, se zice că omoară cu râsul ei ciudat și cinabru pe toți pierduții-n calea ei, fecioară de mucegai, de moarte, de macabru. e-o molimă-n oraș, cumva lugubru ne numărăm străini, cu ochii goi, ne oxidăm trecutul, la gunoi se duce … Read more

nu-mi spune că am ochii căprui, eu știu, mi-i dezvăluie toamna, mi-i ascunde rugina, când eu te privesc și se sperie luna, nu-mi spune că am ochi amărui. nu-mi spune cum curge timpul pe tâmple când albul pe fire și tâmple coboară eu știu, mă dezvăluie toamna din mine, mă atinge rugina pe gene când … Read more

în mine stau cuvintele la pândă și anotimpuri noi își cheamă rugă, când vară trece, toamna curge blândă, și pe al primăverii ghiocel, o slugă, îl simt strunit în graba rece-a iernii, în mine ard  cuvintele, vecernii. în mine dorm cuvintele la umbră de iarnă rece, moale și prelungă, când primăvara pletele-și alungă pe chipul … Read more

soarele îmi zvâcnea pe mâna stângă, tropot de șoapte alcătuind bătăile inimii, fremătând ploaia din dreapta, nătângă, și-un asfințit abia mirosind, liniștea ca o iască de vară cobora peste pleoapele ude de rouă mirosea a pâine și a lună nouă și te priveam ca întâia oară cu ochii de mure, cu gândul că plouă ne … Read more

zâmbetele s-au închis într-o rază de cerc părea că mi se osteniseră toate ploile, amăgeam anotimpul cu zahăr candel deșurubam gândurile. îmbrățișările s-au apus într-un romb colorat, mirosea a tăcere în toate colțurile, pliveam de uitare ghivecele amintirilor deșurubam lacrimile. pașii s-au dus la diagonală de apusuri verile toate miroseau a porumbul cel copt pe-o … Read more

în setea pământului mă închid, acolo unde liniștea se cutremură și se prelinge pe-un cârd de oase desprinse mă leg, acolo unde țeasta pământului cântă în râvna pământului mă ascund, acolo unde noaptea se plimbă și râde, pe-o bucată de cer sfâșiat mă așez, acolo unde șoapta pământului cântă. în răscrucea de liniște a zilei … Read more

râvnind la soare și rotind în umbră cu palma goală risipind pe sticlă o zbatere, o răsuflare, o aripă râzând în soare, respirând în umbră sărut în soare și șoptit din umbră cu inima pulsând ca o lumină de lumânare goală și nebună, scurgând în soare, semănând a umbră visând la soare și vibrând la … Read more

acolo unde albe, se sparg tăceri la ușă, acolo unde moartea coboară pe pământ, cu chipul ei de iască, în sânge clocotind, acolo unde viața, cu teamă stă pe tușă, acolo unde gândul de ziduri se lovește, acolo unde cerul se-mbracă cu tăcere, cernind, zvâcnind, când omenirea piere, acolo unde viața din oameni se topește, … Read more

liniștea coborâtă în amurguri ca o vindecare a norilor, tălpile goale și oarbe, amușinând după o iarbă de-acum uscată, mâna. de cele mai multe ori goală, ca o creangă desfrunzită și toamna. toamna precedând marile zăpezi ale poveștilor ninsorile cu gustul lor rece, un rece vecin cu incandescența tâmpla. înconjurată de o mie de gânduri … Read more

tu mă zidești pe mine-n tine, eu te găsesc pe tine-n mine și cercuri de lumină când coboară, îmbrățișând lumina la zenit, eu mă zidesc pe mine-n mine și te găsesc, neprețuit, pe tine-n tine, când nevăzută viața sfoară, ne leagă-n cercul de lumină și pentru asta suntem împreună. eu mă zidesc pe mine-n tine … Read more