scenariul vorbelor noastre are culori bine definite, poate cam mândre, ce nu acceptă îmbrăţişări ori atingeri întâmplătoare, am constatat aceasta de la o vreme, cu o mirare nouă pe care nu mi-o ştiam. unii o numesc prag, alţii limită dar asta e altă poveste. revin… şi îţi dau un exemplu concret: roşul tău este orgolios și tenace. fiecare vorbă roșie pe care o colorezi astfel, desigur cu un gest instinctiv, nimic deliberat, de parcă ai lega fundițe în părul unei imaginare păpuși, fiecare vorbă roșie se ridică deasupra, plutește peste celelalte mai rotundă, mai plină, mai densă, în vreme ce roșul meu este aproape stins, învăluit în umbrele vorbelor pe care nu ți le spun niciodată. cele două culori nu se întâlnesc așadar, nu au cum, în plutirea lor antagonică. vorbele tale, cu toatele, au miez complet diferit de vorbele celorlalți, motiv pentru care, atunci când te aud, eu stau încordată și ascult numai curgerea lor: roșu, alb, verde, albastru, galben, culori ca niște fluturi prinși într-o lesă de aur de vântul de primăvară, curcubee ce vin peste mine în dansul lor arcuit, magie riguros desenată și voit ademenitoare (de parcă nu te-aș cunoaște!)
și totuși, se pare că noi comunicăm cel mai bine atunci când dispar din fața ochilor tăi, când nu mă mai vezi deși sunt acolo, la nici doi pași, în spatele draperiilor uzate, probând rochii pe care nu mi le doresc, dar le las să alunece pe trupul meu, le ating țesătura moale și zâmbesc imaginii în oglindă, în vreme ce tu, de cealaltă parte, îmi vorbești despre produsul intern brut, drumul mătăsii ori summitul de la madrid. vocea ta mă caută și simt panglicile ei topindu-și culorile de zidul de catifea.
– mă auzi?
– …îhî…
– ce spuneam?
– ceva despre impozitul forfetar, dar fii liniștit, nu am de gând să-mi cumpăr vreo rochie… (probasem deja 30)
– atunci…?
– atunci hai acasă! sunt lihnită de foame!
draperiile cad și tu mă privești uimit. zâmbesc. întotdeauna mi-a plăcut cum încape mâna mea în a ta, câtă vreme mergem spre casă, apropiați, în tăcere.
nicio panglică și niciun curcubeu. totul de fapt.
by 
cred ca aș ceda nervos să probez … 30 de cămăși. de fapt cred că de pe la numărul 3 aș începe să-mi pierd elanul.
trei cămăşi? aşa de muult?
Perdele dese –
Spuma zilelor probând
Nopțile albe
Voiam să ți-o las și pe Chloe a lui Duke Ellington, dar n-am putut pune link
hai-ku duke, belle?
da, anticopierea aceea îmi lasă numai mie plăcerea de a vă intoxica cu muzica pre pohta-mi. știu. rămâne cum am stabilit.
Doar haik-hui, dear.
Și acolo, între două perdele,
probez cam cinci rochii pe zi,
închid ochii și simt că prin ele
alte vieți, altceva aș trăi.
…
și mă întorc la mine să probez vieți.
Atâtea rochii, atâtea personaje, atâtea vieţi…. şi apoi acelaşi drum spre casă, în tăcere…
iele,
cu nuiele,
si rochiile mele,
sunt steaua dintre stele,
o perla intre perle,
o umbra alba pe perdele.
Mie sa-mi spui spre casa cui mergeati? 😆
apropo de stele, iele și nuiele mergeam spre casa… poporului, papi!
mulțumesc de vizită.
de fapt o singură viață, adrian, una împărțită la doi, ca un măr.
buna, mâţ!
insa rosu’ tau nu e mai stins- al lui sper sa nu fie arogant- esti tu obosita acu’… de la rochiile alea, care nici nu’ti plac.
casa cre’ ca e cea care are o bucatarie calda si primitoare, ca tu esti lihnita de foame
mai mâţ, tu si virusat nu lasi metaforele… si nici cromatica.
mie cuvantul forfetar nu mi-a placut niciodata si nici modul in care este rostit din spatele ghiseului; noroc ca nu tre’ sa’l aud prea des decat in trecere.
yassas, kenza! ti kanis?
adică forfetarul îţi displace dar ai vrea să renunţ la metafor şi la coloare? e, naaa! ena, ena, ohi? neee….
că mi-ai amintit: am o foameeee!
ti kanis… macar daca era in egipteana veche
, acolo e simplu: lucrurile importante is din doua litere 
mie nu mi’e foame, mi’e pofta de dulciuri… si o sa ma fac cat un elefant daca nu reusesc sa ma abtin; noroc ca nu probez decat tricouri- alea le dai peste cap imediat.
mâţ, vreau sa’mi fac casa si… in antreu, vestibul suna prea a costum si cravata, sa pun nasturii tai. da’ zic ca’s luati cu imprumut de la un mâţ nauc, promit!
ti kanis, era în greacă, adică te întrebam ce(-mi) mai faci. acum aflu că faci casă. ca să? dulciuri? ştii porcul acela albastru care strigă: ficaaat! cam aşa şi eu la dulciuri.
ficaaaat! cum să pui nasturele în antreu? acolo se pune un salam, o măslină pentru fomistul trecător…
apopse thelo na pio!… pentru trecători
https://www.youtube.com/watch?v=jFCtJa7XACE
sau, poate:
strose to stroma sou gia dio
gia sena kai gia mena
n’agaliastoume ap’tin arhi
nan’ ola anastimena
ca era in greaca m’am prins( cu greu), nu stiam ca’ti place… chiar si in muzica.
casa, ca sa(ma) adun in ce’mi place cel mai mult: muzici, poze si literatura. era o idee…
faina piesa, desi nu’i genu’ meu.
Dire Straits- Fade to black ( scris pe litere, ca numa’ tu , mâţ, ai voie sa lipesti … muzici)
https://www.youtube.com/watch?v=TuYppz9Azzc
ideea ar fi să faci casă ca să te aduni pe tine.
să ne chemi la desluşire că viniiim!
cu placere. ai lipit bine, mâţ
îmi place mult kenza. aşa că m-am dus exact unde trebuia.
maaaaaaaaaaai, cum la deslusire?
asa incalceala am lasat in biti?… 
ne defineste ce ne place, ce cautam si indragim.
ok, ok… la dezlipirea uşii sau ce-o fi.
la casă! eu şi bella promitem solemn că ne vom da în 
stambă… ăăă blănuri!bun asa,’ mi place promisiunea asta.
lipeste si asta… ca sa pot pleca
Unkle inside (Jacob’s Ladder)
da de ce să pleci?
scriibilă bucata asta…
mai am ceva de lucrat, adica un trebuie musai.
somn usor, mâţ, multam de gazduire.
spor. eu mulţam. de trecere. şi de daruri.
Aha, Casa Poporului! Eram convins ca faci parte din actuala nomenclatura, dar m-am jenat s-o spun 😆 Si pentru ca esti nomenclaturista am sa-ti pun versiunea pe care intentionam s-o pun, inainte de-a ma razgindi 😆
Ma alint intre perdele,
dans de iele-ntre nuiele
probind rochii si margele
Eu sunt steaua, nu sunt ele
Perla sunt, in sir-te perle…
Unde draci te uiti Pandele? 😆
Pai Pandele era “insotitorul” care in loc sa te admire, se uita absent in bec 😆
bine că nu era ponthausen, papi!