pluteam în liniştea albastră, în înaltul cerului, acolo unde nimic rău nu se putea întâmpla. pluteam lăsând în urmă o dâră albă, translucidă, apă preschimbată în stea de aerul tare şi rece al nopţii luminate. deasupra, o pătură moale de nori îşi răsfira fulgii ca pe nişte mărgele, şirag imponderabil risipit şi el de o răsuflare nevăzută. mai sus, dincolo de nori, aproape nevăzută, fecioara de argint, luna, lipea stele pe tavanul întunecat. aurii gelatinoase, stelele râdeau. mai jos de nori, ca într-o oglindă, lumini mici, colorate, vegheau somnul pământului.
pluteam în îmbrăţişarea ta, cea care mă ridicase deasupra tuturor lucrurilor, deasupra obişnuitului şi în sufletul meu era cald, balans de încântare şi uimire, oprind timpul într-o singură clipă, cea de acum, infinita, uitând că se poate şi dor, şi lacrimă, suflet ancorat în chingile dulci ale binelui şi frumosului, suflet desprins de orice teamă, de regul şi convenţii, suflet cu ochii rotunzi a uimire.
pluteam în liniştea albastră, abandonându-mă clipei şi necuprinsului, ţie. nimic nu mai era cum fusese, până şi zâmbetul meu avea contur nou, mai plin, mai autentic, născut din fiecare fibră a fiinţei, de la tine în mine venind, curgând neîntrerupt, stingându-mi setea neştiută.
pluteam şi aş fi vrut să îţi spun atât de multe, un desen de vorbe aş fi vrut să îţi las în dar pentru zborul acesta şi minunea de a fi cu tine, dar am tăcut. îmi părea că nicio vorbă nu va putea spune cu adevărat ce simt şi eram prinsă în lumina aceasta nouă, niciodată trăită, atinsă.
încet, tainic, fulgii mari ajungeau pe pământ şi din îmbrăţişarea lor se colora pătură nouă peste case şi drumuri. fulgi sărutându-se, fulgi albi dansând, eu însămi mă simţeam ca un fulg de zăpadă suspendat într-un vis de plutire.
da, fusese un vis. eu, care mult prea rar îmi amintesc poveştile nopţii, visasem că zbor cu tine. în lumina zilei celei noi te priveam printre aburii de cafea şi aproape mă durea nemişcarea ta. ca şi ieri, ca şi în alţi ani, tu mă aşteptai cuminte, încremenit, cu ochii de cărbune şi tichia uşor înclinată, trei bulgări mari lipiţi de mâini mici, de copil. pe braţele tale din crengi uscate, pasărea zilei îşi cânta dorul.
– la ce te uiţi?- m-ai întrebat cald, abia desprins din somn
– la omul de zăpadă!- ţi-aş fi răspuns, dar în chenarul ferestrei nu era decât o întindere albă, de linişte.
Io ma feresc de-mbratisarea zapezilor, ca fac raceli la creier…Si-asa-i afanat..
la multi ani!!! un an cu voiosie, realizari, sanatate si doar bucurii!
imi place zapada, dar doar in vacanta la munte
ba este zăpadă la noi, rata! din noaptea de vineri şi până sâmbătă târziu a tot nins la noi!
la mulţi ani, redsky! gata vacanţa?
vin acum să văd câtu-i de afânat! 😆
Deci tu ai facut un om de zapada?
aş putea face şi acum, dar îs la fabrică!
Tu, “suflet ancorat în chingile dulci ale binelui şi frumosului, suflet desprins de orice teamă, de reguli şi convenţii, suflet cu ochii rotunzi a uimire” , ce vis frumos si ce legatura tandra cu… omul de zapada!
“îmi părea că nicio vorbă nu va putea spune cu adevărat ce simt şi eram prinsă în lumina aceasta nouă, niciodată trăită, atinsă.”- cuvintele sunt prea putine de multe ori pentreu a cuprinde universul sufletului… prea putine chiar si pentru acest vis frumos din fulgi si printre fulgi… ca noua,na! ne-a ramas sa visam doar la fulgi, ca nu prea i-am vazut iarna aceasta…
cita, este doar un vis… un vis de copil. de-ar fi toţi oamenii precum cei de zăpadă, ce bine ar fi.
şi eu ce să-ţi mai spun, draga mea?
ops: a, da, ştiu… la mine a nins mult zilele acestea, ba chiar avem şi un omuleţ de zăpadă şi multă gheaţă pe trotuare. 
Ca şi cum ar fi, dacă nu, nu s-ar povesti, adunăm în noi ninsoare cu ninsoare ca şi cum omul rostogolit prin nea ar putea rămâne mereu acelaşi, dar în esenţă, acelaşi măreţ ori minuscul nespus, perpendicular pe lungul albei întinderi. La mulţi ani, Psi©!
la mulţi ani, almanahe!
te aşteptam să apari în noul an!
ce văd eu dacă-mi arunc privirea pe fereastră?
tristeţea unor ramuri desfrunzite şi noroiul acoperit de frunze veştede.
şi nişte asfalt murdar bîntuit de trecători rari şi de cîini comunitari. zăpadă? n-avem! din ce să-şi facă pruncii, oameni cu ochi de tăciune?
tibi, de-aş putea, ţi-aş trimite eu zăpezile de la noi. nu e multă dar de-ajuns pentru cei care mai cred în omul de zăpadă.
e, sa fie macar pentru tine iarna cu fulgi
geanina, doar eu să fiu norocoasa care chiar vede un om de zăpadă în fereastră?
Si eu vreau un omulet
(((((((
iubire mare. ai spus mai pe ocolite. zbor, dara alba, plutit, stele, deasupra… e plin de poezie.
era pilot. ti-e dor de el.
offf, tare mi-e că v-am întristat pe toţi, cora!
pilot? aurel vlaicu, oare, anowen?
blue,
îmi pare rău că te-am întristat şi eu. la mine ninge iarăşi… fulgi răzleţi, dar acoperă încet albul. nu ştiu seminficaţia visurilor, eu îmi amintesc mult prea rar ce am visat, dar îţi doresc din suflet să nu fie nimic din visul tău în sufletul tău ci numai bucurie.
pai,zapada aveti…om de zapada zici c-ai vazut…ce-ar fi sa-i faci o poza….macar asa sa vedem si noi un omulet de zapada
rokssana, este lângă intrarea în firmă un omuleţ cu ochi din capace de coca cola şi nas de morcov. dacă nu uit, mâine, aparatul acsaă,poate îi fac o poză. bine aşa?
aşa să fie blue.
ce bine de tine că ai vacanţă în februarie!
Niciun ” omuleț de zăpadă ” nu v-a atinge vreodată frumusețea omulețului tău de zăpadă dar, te rog ,fotografiază-l pe cel din orașul tău și postează-l ca să ne bucurăm și noi de iarnă.
La mine , spre deosebire de priveliștea pe care ne-o descrie Tibi, cel puțin e soare.
of, carmen… se pare că în echilibrul lucrurilor şi al rosturilor, zăpada ne lipseşte deodată tuturor, chiar şi celor care nu iubesc iarna aşa cum o fac eu, de exemplu.
lipseşte psi,
lipseşte pentru că iarna cu zăpadă este în firea lucrurilor, nu iarna cu noroi acoperit de frunze putrezite…
ştiu, tibi.
lipseşte ca oamenii buni.
de unde zăpadă, psi?? trimite și la mine vreo două vagoane!!! vreau să fac și eu un om de zăpadă! trimiți?? ti roooog!
jorji, nu mai bine trimet un vagon de oameni de zăpadă gata făcuţi?
oamenii buni, nu lipsesc, psi
sînt numai, ceva mai puţin vizibili. prea mulţi dintre ei, sunt introvertiţi…
blue, cu drag. oricând treci prin braşov dă un semn.
bucură-te de vacanţă, eu deja am obosit. sau port după mine oboseala anului trecut. 
tibi, introvertiţi şi uşor de rănit? oare de ce îmi sună cunoscut?