maica vineri….

mi s-a închis toată copilăria într-o rană nouă, tăcerile toate s-au ascuns rușinate în flori cu gust de colivă.
peste lacrimi s-au pus peceți de ceară și din camera goală nimeni nu mai zâmbește, nici măcar o gutuie.
să mă ierți, încă mi-e greu să mă învăț cu acest nou octombrie fără tine, maică Vineri.
toamna coboară soarele prin copaci și din camera goală nu mai zâmbește nimeni. florile tale s-au stins de mult și eu tot aștept întoarcerea ochilor calzi.
ți-aș aduce alte flori, dar cui? cum? o lună fără tine e ca o viață fără copilărie… mi-e dor de tine maică Vineri.
să mă ierți, cuvintele au gust de copac uscat astăzi.
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather
error: Content is protected !!