mai în flacon. esenţe de liliac și bujior

este prima zi de mai, florarul, luna în care şi dealuri şi glastre şi grădini cântă: „veniţi, privighetoarea cântă şi liliacul a-nflorit”. sau ar trebui să cânte, dar primăvara de dincolo de ferestrele noastre este mai capricioasă ca oricând. apelăm iarăşi la poveştile din lumea parfumului, ademenind… primăvara. o poveste mai veche, de acum patru ani şi pe care mi-am amintit-o astăzi este darul meu pentru voi.

după ce narcisele şi zambilee şi-au scris povestea şi primăvara şi-a desenat tot mai mult soare pe fuste, luna lui mai ne aduce în case şi în suflete ciorchini grei de miros dinspre arbuştii ce s-au colorat în alb şi mov ori semnele de roz îmbătător şi înfoiat ale tufelor de bujori, aceste flori mari, bogate, ce trăiesc însă atât de puţin.

din sticluţa noastră cu poveşti astăzi vine miros de liliac şi bujor, buchetul pe care vi-l dăruiesc în cuvinte ce îmi amintesc de grădinile copilăriei, cele în care un liliac ne umbrea  odihnitor jocul şi o tufă de bujori ne zâmbea de lângă fântâna ce ostoia setea noastră de copii învolburaţi.

astăzi am renunţat să mai caut floarea cu cinci petale a liliacului, cea norocoasă şi nici nu mai strâng petale roz cu mâna mea mică, dar florile acestea îmi amintesc de copilărie, acei ani în care m-am legat pentru totdeauna de taina mirosului şi a florii.

liliacul (syringa) este un arbust folosit cu predilecţie ca plantă ornamentală şi este originar din europa de est şi de sud-est şi asia. face parte din familia oleacee (măslini) şi este considerat floare a iubirii, fiind asociat în grecia, liban şi cipru cu sărbătoarea pascală. utilizat îndeosebi în parfumeria de lux, esenţa acestor ciorchini mirositori se extrage cu dioxid de carbon sau butan, iar legenda acestor flori provine din grecia antică. pe atunci se spune că zeul pan a întâlnit în plimbările sale o nimfă deosebit de frumoasă pe nume syringa şi apropiindu-se de ea ca să îi vorbească, aceasta s-a speriat şi a fugit, transformându-se într-un arbust cu ajutorul zeiţei artemis. din lemnul acestui arbust, pan şi-a confecţionat primul nai şi se mai spune că cine ascultă muzica unui nai confecţionat din lemn de liliac nu o va uita niciodată.

pentru cei care iubesc mirosul de liliac şi vor să îl poarte cu sine de-a lungul tuturor anotimpurilor, el se regăseşte în en passant- frederic malle, omagiu adus liliacului alb, lilac- demeter, eclat d’arpege- lanvin, aqua allegoria lilas- guerlain, fleurs brosseau d’ombre lilas lasmin- jean charles, l’eau belle- azzaro, eau de camille- annick goutal, parfum ce evocă o grădină de iederă, no.19- chanel, bal a versailles- jean desprez, chamade- guerlain, parure- guerlain, soleil- fragonard, diorissimo- dior, liliac alb în simfonia lăcrămioarelor, forest lily- diane von furstenberg, liliac şi lăcrămioare de pădure, iar ernest daltroff l-a folosit în nu mai puţin de şapte parfumuri ale casei caron: les pois de senteur chez moi, en avion, farnesiana, or et noir, fleurs de rocaille, royal bain de champagne şi voeux de noel.

originar din europa şi extremul orient, în special china, paeonia officinalis- bujorul– considerat floarea naţională a chinei, unde este de altfel simbol al bogăţiei şi onoarei, a fost iniţial utilizat în medicină.

o veche legendă, tot a  anticilor  greci, ne vorbeşte despre paeon, cel care i-a îngrijit şi vindecat pe hades şi ares stârnind invidia lui asclepios. paeon a reuşit să se salveze de acesta, doar cu ajutorul lui zeus care l-a transformat în floarea pe care o cunoaştem astăzi.

hipocrate amintea în scrierile sale bujorul ca remediu pentru bolile feminine, fiind un ameliorator al durerilor naşterii, iar în china antică rădăcina bujorului erbaceu, curăţată şi tăiată felii, era folosită în calmarea durerilor, îmbogăţirea sângelui şi ca adjuvant al funcţiilor ficatului.

multă vreme această floare a fost considerată magică, în directă legătură cu luna, fiind culeasă pe timpul nopţii, iar în evul mediu era deseori întâlnită, pe lângă practicile alchimiştilor, ca amuletă împotriva epilepsiei.

siropul din rădăcină de bujor a fost folosit în medicină până în secolul al XIX- lea fiind un alcaloid sedativ, analgezic şi anticonvulsiv, astăzi în medicină se mai foloseşte doar rădăcina bujorului chinezesc, iar cel european îmbogăţeşte cu mirosul său parfumurile, fiind folosite îndeosebi speciile cu flori duble, roz, al căror miros este mai profund, puternic.

pe lângă paeonia officinalis, familia bujorului mai cuprinde o varietate de specii: bujorul masculin (coraline) ce trăieşte în franţa, italia, algeria şi în pădurile ruseşti, peregrina, daurica, coriacea, japonica si lactiflora (chinezesc) şi poate cel mai frumos bujor alb îl regăsim în noa- cacharel, un parfum alb, luminos, pur, învelit în moscuri, ori în acord cu mimoză în champs elysees- guerlain. în eau de dolce vita- dior, bujorul roz face acord cu frezia galbenă şi cu petale de iasomie, totul pudrat cu o tuşă de piper alb. îl regăsim de asemenea în dark vanilla şi healing garden- coty, courreges in blue- courreges, escada acte 2 şi acte 2 en fleurs- escada, l’eau d’issey- issey miyake, sheel  halston- halston, sui dreams- anna sui (bujori chinezeşti), în parfumul masculin pour monsieur- chanel, love in paris- nina ricci, amour indian holi- kenzo, armani mania- giorgio armani, notorious- ralph lauren, incanto shine- salvatore ferragamo, chloe eau de parfum- chloe, organza- givenchy, idylle- guerlain, pleasures- estee lauder, omnia green jade- bvlgari.

aliaj de feminitate şi forţă, de inteligenţă şi senzualitate, femeia urbană  activă este „allways and never the same” demonstrând că prin modul său de a fi, de a se mişca, este deopotrivă puternică şi încrezătoare fără a pierde nimic din căldură şi fragilitate. pentru ea a fost creat în anul 1997 contradiction- calvin klein, un floral lemnos moscat inspirat de senzualitatea orhideei, dar cu o prospeţime excitantă ce dă o anume vibraţie florilor care îl compun. după cele două parfumuri unisex ckone şi ckbe, adresate unui public mai tânăr şi exuberant, contradiction este o întoarcere la eleganţă şi sofisticare, contrastul olfactiv bazându-se pe ingrediente vechi şi moderne. orhidee exotică şi eucalipt aromatic, discreţia lăcrămioarei şi opulenţa trandafirului, parfumul diafan al liliacului şi profunzimea bujorului, toate concură pentru un parfum vesel, cu o personalitate strălucitoare, senzuală, picantă.

flaconul cilindric, deloc sofisticat ascunde în el esenţe de eucalipt chinezesc, liliac alb, floare de orhidee to-yo-ran, tuşe de pere coapte, coborând apoi în miez de trandafir antic rar, bujor roz, magnolia, note transparente de lăcrămioare, crin şi petale de iasomie pe o bază caldă, lemnoasă, dulce din lemn de tambouti, tonka, santal şi mosc de o căldură persistentă. creat de anne gotlieb, este considerat un parfum de zi, dar cu siguranţă nu unul pentru zilele toride care ne aşteaptă, pentru că nici florile lui mai nu ne însoţesc în vară decât în amintirile noastre.

în realitate plouă la noi, iar liliacul abia ce şi-a conturat timid ciorchinii. poate că de-ar fi soarele mai generos, ei s-ar desface curând. altfel mă mulţumesc, deocamdată, cu liliacul handmade, marca handmade sofia. happy

9 thoughts on “mai în flacon. esenţe de liliac și bujior”

  1. La voi nu-i încă liliac, că încă vă ninge. Aici nu mai e pe toate drumurile că-l adună țigăncușele ca să ni-l vândă.

  2. La noi au pleznit mugurii de liliac amestecându-şi parfumul cu cel al florilor de cireş. E o beţie de arome după ploaie… happy

  3. Numai esenţe tari aici… n-aş mai pleca. Am văzut liliac, l-am simţit, m-am reîndrăgostit de el. Daaaar am văzut şi lăcrămioarele mele dragi şi nu m-am mai gândit la nimic big grin

  4. Am Aqua Allegoria – mandarine et basilic și este încântător. Nu am știu că există varianta cu liliac, trebuie neapărat să o testez pentru că lililacul e parfumul copilăriei mele…
    Ce frumos ai scris despre luna mai! Mi-a plăcut foarte, foarte mult.

  5. happy cum te știu deja pasionată de această lume, ioana, recunosc că te așteptam ca să schimbăm impresii. pe la noi liliacul este încă în stare incipientă acum, dar fiind un arbust des găsit pe la noi, cred că are mulți fani! și mie îmi place mult, dar îl prefer acolo, pe ramurile lui și mai puțin tăiat. sau… în flacon, de ce nu!?

  6. Nici la Cluj liliacul nu este încă în toată splendoarea lui, mai are nevoie de câteva zile să ajungă la apogeu. Iar eu, la fel ca tine, nu am puterea să rup vreodată o creangă… și nici alte flori. Mi-e, pur și simplu, milă să le rup cu mâna mea. Cred că mi se trage din copilărie, când mama îmi spunea că ”și pe flori le doare”… iar eu am crezut-o.

  7. mie bunicul îmi spunea așa, dintre tufele lui de trandafiri. și acum că scriu asta îmi dau seama de ce refuz să cumpăr trandafiri: mi-e tare dor de el. happy și de cele mai frumoase flori pe care le văzusem vreodată.

  8. These studies continue to hone in the power of scent and how fragrance can impact the way a person feels.

    Your clothes and accessories, your demeanour and deportment, the way you carry yourself
    all create a powerful aura around you that others spontaneously rise
    to greet you. This is not really a perfume as it contains the lowest amount of natural oils.

  9. yes, i agree, in fact all of low cost perfumes we can buy now are just chemistry tricks in a bottle and no more natural oils inside there.

Comments are closed.

error: Content is protected !!