întoarcerea în hades

în ziua când te-am desenat pe fereastră a fost de fapt prima şi singura dată când te-am văzut plângând, nu tu, cel real, ci imaginea ta pe sticlă curgând. prea cald ca să rămâi, prea departe ca să vii, ochii tăi de nori şi de fum, zâmbetul tău de icoană păgână, vocea caldă şi astăzi frântă, toate păreau că s-au adunat în acele lacrimi goale pe sticlă, în mărgele transparente şi moi, coborând în sufletul meu. ale mele? ale tale?

eu mă simţeam ca o carafă goală fără tine. ştiu, dar nu ţi-am spus asta niciodată, era ziua nunţii tale, cea despre care mi-ai povestit atât de mult încât aproape că ştiam fiecare amănunt, fiecare detaliu al fiecărei clipe, scenariu perfect pentru o zi, perfectă şi ea, pe măsura ei, a femeii tale, a alesei tale care, deşi nu mi-ai spus asta niciodată, mi-am imaginat deseori că este frumoasă, foarte frumoasă, căci o vedeam adesea trecând prin gândul tău. erai atunci senin, erai liniştit, erai îndrăgostit aşa cum nu te ştiusem vreodată şi erai atât de frumos! ţi se molcomiseră vorbele, te simţeam adăpat ca dintr-un izvor miraculos, ca mânjii cei tineri după prima lor goană prin nesfârşitele câmpii ale zorilor zilei.

pregătirile nunţii te obosiseră însă. parcă prea multe ritualuri de urmat, prea multe concesii şi mult prea puţine din lucrurile tale dragi, din ceea ce ţi-ar fi plăcut ţie. şi mă mai întreb uneori dacă muzica pentru dansul vostru de tânără pereche a fost alegerea ta şi dacă în acea plutire elegantă te-ai gândit măcar o clipă la noaptea noastră, aceea în care eu te-am rugat să dansezi cu mine.

a fost o cruzime sau a fost numai felul tău puţin ciudat de a mă avea aproape de tine în acea zi? nu ştiu şi nu am avut curaj să te întreb niciodată, dar am trăit dansul vostru ca pe un bocet. şi ziua întreagă am jelit. şi mi-a fost teamă.

în nopţile care au urmat apoi, nopţi reci ca piatra, mi-am cioplit zeci de cruci pe suflet, zeci de motive care să mă ţină departe, deoparte, căci eu eram păcatul ce nu trebuia să umbrească ochii altei femei, năluca unui trecut ce nici nu existase de fapt.

“nu te întoarce în hades după mine!” îţi strigam cu toată mintea mea, în vreme ce inima mea alerga asemeni unui animal ciudat pe toate mările nopţilor tale, ştiind că blestemul ei, rostul ei era să-ţi dăruiască perla, iubirea mea. ce să faci cu ea nu ştiu. abia apoi puteam să mor şi eu, să dorm, să adorm într-o uitare ca o fărădelege.

nu te-am mai desenat niciodată pe fereastră de atunci, iar în ziua propriei mele nunţi, despre care m-ai pus să îţi povestesc fără să vrei să vezi cât mă doare, te-am purtat ca pe o icoană în suflet. şi în ziua aceea, văzându-te acolo, în inima mea, crucile mele au înflorit roşu, pentru prima oară, aşa cum aveau să o facă de multe, prea multe ori.

dansează cu mine, te rog. este rândul meu să cobor în hades, pentru tine.


 

19 thoughts on “întoarcerea în hades”

  1. Psi…m-a luat cu fiori citind…Parca s-a oprit timpul si a ramas intepenit undeva la fara zece, parca se vad doi ochi cufundandu-se plini de iubire in altii doi, parca se simt lacrimile lor, parca….si parca intreb…of, voi oameni buni…ce-ati facut cu iubirea voastra ? De ce v-a alunecat ea printre degete ?
    Ma scutur putin si nu mai intreb. Si asta pentru ca, cu siguranta fiecare a ales. El in stanga, ea in dreapta. Iar pe el plus ea, pe ei, au ramas ” crucile ce-au inflorit rosu”.

  2. “…mi-am cioplit zeci de cruci pe suflet…”… cum găseşti cuvintele acestea? Ar fi multe de spus după ce citeşti aici. Fiecare se gândeşte la sine, la propriile cruci de pe suflet, la propriile coborâri în Hades…

  3. dupa ce am citit, am simtit nevoia sa pastrez tacerea, asa ca un moment de reculegere in cinstea unui gand care a fost si a trecut, dar a insemnat enorm.
    admir grija cu care te porti cu vorbele, la tine toate literele mici se fac mari si patrund repede in suflete.
    o zi frumoasa din saptamana Psi!

  4. se naste din senin. de fapt, nici nu stii cum de se naste… uneori bate vantul tare, dar nu incepe. alteori bate vantul incet, dar ii simti puterea. poate ai norocul sa o vezi inainte. dar poate doar pentru o secunda. in realitate timpul nici nu trece. el doar sta si ranjeste sec la neputinta ta. e secunda dinainte de a te inghiti. iti acopera ochii. devin intepatori. te umple, de-ti vine sa-ti rupi hainele de pe tine. dar nu poti pentru ca arde. te sperii si ai impresia ca nu poti controla nimic. incerci sa te rogi, dar nici asta nu ajuta. te intinzi, ca sa constati ca pamantul e un loc prea inalt. in cele din urma, e finalul. al ei, nu al tau. tu ramai gol.

  5. poate ar trebui să punem în calcul că, dacă ești norocos, ajungi să simți atât de intens, încât totul în jur se estompează. Este egoism? sau poate este exercitarea dreptului de a fi fericit fie măcar și pentru câteva clipe. Nu poți renunța la aceste clipe cu toată rațiunea din tine care urlă: STOP! You are hurting people. Și nu vrei să o faci, dar se întâmplă. o vreme de opui sentimentului care îți aduce și al nouălea cer și coborârea în infern în același timp. Poți să te sustragi? poți să-ți îngădui să ratezi poate unica șansă de a fi fericit? desigur, acest raționament îți este complet străin atunci.
    Iertare dacă m-am prea băgat în discuția voastră happy

  6. Psi frumos, buna dimineata happy

    Am si eu un gand, nascut in contextul a ceea ce ai scris si a comentariilor ce au insotit textul tau.
    Eu imi doresc sa ma intorc in Eden.
    happy

    Si am si o intrebare. Crezi ca iubirea fata de un om pe care nu l-am vazut niciodata, e iubire adevarata sau imaginara ?
    Intreb asta pentru ca, intamplator, pe vremea cand eram tanara si nestiutoare am crezut si eu ca traiesc asa ceva. Norocul meu a fost in intuitia ce mi-a soptit: hai fata, ia sa trecem la proba practica, adica cea a intalnirii reale, ochisori in ochisori. Inutil sa-ti mai spun ca, personajul din poveste nu semana deloc, dar deloc cu portretul ce si-l schitase. Iti dai seama ca am fugit mancand pamantul happy
    Evident, nu generalizez.
    Exista situatii si situatii. Si la fel, oameni si oameni. Cu ” o ” mare sau cu ” o ” mic.
    Dar pana la urma, in tot raul si un bine.
    Am vazut aseara un film si mi-a atras atentia o replica. Era cam asa : ” poate ca intalnirea noastra a avut un rost. te-am condus spre omul cel mai important al vietii tale “.
    Oare din cauza ca a venit toamna sunt atat de vorbareata ? happy

  7. Ai zis tare bine: iubirea imaginară este cea mai periculoasă, o boală grea care macină, o dependenţă periculoasă. Şi…se întâmplă! Unii nu-şi revin niciodată din aşa ceva, chiar dacă, la fel ca în poveste, o apucă la un moment dat pe o altă …cale. Rămâne înfipt în inimă acel vis iubire, ca un ghimpe de trandafir. Rămâne dorul după ceea ce “ar fi putut să fie, dar n-a fost….”
    O zi bună, dragă Psi! happy

  8. @Alex: da…întrebarea asta nu e foarte constructivă: „cum ar fi (fost) dacă…”
    @ Psi: eu de când cu postarea ta…am trecut la retrospecție și sper să îmi reușească și introspecția. Tot cu drag îl citesc happy

  9. psi
    chiar exista naluci? si prin preajma windows-ului meu? pentru mine va fi rau daca cineva aproape s-ar afla intr-o asemenea poveste, cu sau fara leac. dar, ca si tine, nici eu nu tin prin preajma ce nu-mi trebuie.

  10. Sunt destule “năluci” prin preajma noastră… Unele ca… sirenele lui Ulise, altele mai înfricoşătoare, dar sunt… Mai rele sunt cele pe care le creăm singuri, în imaginaţia noastră. Adică privim spre realitate, dar o vedem cu ochii imaginaţiei noastre rodnice.

    Psi, nu mă gândeam la întrebarea “ce-ar fi dacă…?” – deşi e foarte “ispititoare”, ci la concluzia pe care o tragem adesea că “ar fi putut să fie, dar n-am reuşit”. Grea ca un pietroi pus la o uşă care s-a închis…

  11. psi
    lunatica nu mai e in tine. am rugat-o sa stea la mine pe desktop ca sa imi spuna povesti. sa nu-mi mai spun singur. winking

  12. Tiberiu,

    mie imi place tare mult cum uneori, un text, o fotografie, etc trezesc in oameni reactii atat de diferite, de unice. As indrazni sa spun ca, frumusetea exista o data in opera ca atare si a doua oara, in jocul parerilor nascute din modul in care noi, cititori, privitori cernem realitatea prin acele filtre atat de subiective.
    happy

    Anowen,

    in completarea ideii, cred ca ” tinerete fara batranete si viata fara de moarte ” are doar acea iubire cu radacini infipte in real. Probabil ca e mai simplu in imaginar decat in real. Nu e intotdeauna lesne ca impreuna sa construiesti, sa platesti facturi, sa dai cu aspiratorul si in acelasi timp sa susuri ca o apa de izvor in ceafa celuilalt ori sa ciripesti precum o turturica, in versuri nemuritoare, etc.
    Dar, cum pentru mine e vitala libertatea de alegere, chiar si definitia iubirii e o optiune.
    happy

  13. Anowen,

    eu am ales de mult. Vreau sa fie cu radacini. Adica nu smuls si asezat intr-o vaza.

    Dincolo de asta, eu cred ca important este ca oamenii sa se gaseasca si sa ” se asorteze ” in definitii.

    Psi frumos,

    aaaa, pai spune asa happy
    Eu nu cred in iubirea ideala.
    Dar cred in cea reala.
    Uite, strict ca exemplu, mi-e drag sa privesc chipul celui iubit, dimineata cand se trezeste din somn. Cand are fata relaxata si inca n-a apucat sa-si puna mastile. Mi-e drag sa-l vad in toate starile lui. Mi-e drag sa stau fata in fata, ochi in ochi si sa-i vorbesc si sa-l ascult. Mi-e drag sa fac mancare si sa merg la piata impreuna cu el. Sunt fericita cand il vad cum se bucura. Imi place sa stiu ca eu si cu el, avem un limbaj al gesturilor si privirilor ce pot fi schimbate si stand la o coada sau achitand facturi. Etc, etc.
    Te rog eu frumos, nu-ti fie cu suparare ca am vorbit pe langa subiect.
    Tiberiu are si el dreptate, discutia a alunecat.
    happy

  14. cat despre scriitura, stii ca nu-s priceputa la facut analiza. Imi place tot ce scrii si te citesc cu mare placere de fiecare data!

  15. Multumesc, Camelia! Ai scris cu o bucata din inima mea, cu sange pe sufletul meu: IUBIRE!
    Mi-e dor de scrisul tau, mereu, pentru ca-i rupt din mine. Din nou, multumesc!

Comments are closed.

error: Content is protected !!