trecuse mai întâi un semn de exclamare. parcă firele timpului se legaseră toate mănunchi în el şi doar unul singur se ghemuise rotund, la o margine, adevărată mirare. un zâmbet înflori şi el în apropiere, colorat cu ruj rezistent la transfer. culoarea? e lipsită de importanţă astăzi. de undeva, mai de departe, pisicile zilei priveau cu neîncredere.
– vorbeşte-mi despre tine!- m-ai rugat.
– nu ştiu. eu nu ştiu să mă vorbesc. zilele mi-s adesea rotunde. cumpăr pâine de la brutăria din colţ şi mă grăbesc acasă. uneori mă dor picioarele de la tocurile înalte ale pantofilor, dar de cele mai multe ori zâmbesc şi ignor durerea. uneori mi-e frig ca de o absenţă şi mă învelesc cu şaluri lungi. îs mică. de cele mai multe ori pe mine mă scriu în cuvinte, ca şi cum m-aş zidi. şi apoi evadez de fiecare dată. nu-s!
– spune-mi despre mine!-te-am rugat.
– nu ştiu. te mai caut în cuvânt.
muzica de astăzi vine de la marco hietala : tides-tarot. şi astăzi nu vorbim în culori… e vineri.
by 
apropo, fatăh, se mai găsesc rujuri rezistente la transfer? că cu frencichisurile astea se duce naibii de fiecare dată rujul meu!
Tare frumos ai mai scris Psi.
” Te mai caut in cuvant “…..
Si in tacere, in zambet, in mirare. In tot. Caci cineva iubit asa este. Peste tot si in tot.
da, draghe, se mai găsesc. io folosesc, atunci când nu uit, max factor lipfinity… da numai când nu uit! 😆
unele da, rata. ale mele nu. că nu se asortează la pantalonii scurţi!
cand cauti in cuvant ceva, nu prea gasesti; afuriseniile, stiu sa-si ascunda destul de bine sensurile
cu atat mai mult cu cat cauti pe cineva
şi totuşi, eu cred că se poate, anaid.
geanina, eu nu-i arunc. îi suport…
baba suferă la frumuseţe? de cele mai multe ori da.