exotica: radiografia unei duminici

exotica. așa se intitulează expoziția de pictură a artistului brașovean marius aiordăchioaie, pe care o puteți vizita pe îndelete, vreme de două săptămâni (artistul expune în galeria ora0 din brașov, str. de mijloc 133). eu am să vă povestesc numai, în stilul meu, cum am petrecut ieri aproape două ore minunate la vernisajul care a avut loc într-o grădină îmbrăcată în straie de toamnă. un vernisaj ca o sărbătoare a autenticității, a sinelui și a creativității care, odată exprimată, aduce bucurie atât creatorului, cât și privitorului.

exotica. un amalgam de emoții, de stări, de trăiri și peste toate aceste tușe de culoare, bucuria. bucuria aceea pe care nu o poate opri nimic atunci când te respiri și privești în prezența unor oameni speciali, deosebiți. exotica unei duminici tihnite, extrem de caldă aș zice eu, în ciuda norilor care se împăturiseră încăpățânați peste cerul până mai ieri senin. și chiar și așa, la 17 grade și vată gri pe cer, grădina în care a avut loc vernisajul bunului meu prieten, marius, era plină de căldură. ici și colo, vița de vie din care fugiseră deja ciorchinii de struguri, își arăta petele de rugină, parcă prea devreme venită și în lumina albă, monotonă, ca de noiembrie, aproape, tablourile lui marius au reușit să ademenească pe toți aceia care și-au dorit să onoreze invitația lui. o explozie de culoare, de libertate, de apreciere, de pasiune și trăire în prezent, așa cum însuși marius și-a descris viziunea.

a fost o zi în care m-am simțit extrem de bucuroasă, au fost ore în care am admirat împreună cu prieteni munca lui marius, acea muncă cu sine și pentru sine, nevoia de exprimare și întoarcerea la bucuria pură, la fericirea pe care ți-o poate da rămânerea. a fost o zi cu revederi (și m-am bucurat să știu că christa este la un pas de visul ei) și cu îmbrățișări, cu glasuri de copii risipiți printre tablouri, cu conversații discrete și, mai ales, cu multă prietenie. a fost o zi cu atât mai specială cu cât m-am revăzut cu ana și cu maria, doi oameni pe care îi apreciez mult.

mergând spre casă, cu atât de multă culoare adunată în suflet, m-am gândit cât de special, de aparte, trebuie să fie, să iei parte la emoția, la bucuria artistului. cât de privilegiați suntem noi, spectatorii, pentru faptul că, vremelnic, ni s-a îngăduit să împărțim această bucurie cu acela care a creat-o, mai întâi pentru sine, mai apoi pentru lumea întreagă.

îți mulțumesc, marius pentru exotika unei duminici fabuloase și îți doresc ca munca ta să te facă fericit. aici și acum! mâine și mereu!

ps. deși am făcut ieri câteva fotografii, mă abțin să vi le arăt, cu speranța că veți fi suficient de curioși încât să treceți pe la galerie.