dincolo de nisipuri, acolo îmi spui să privesc uneori cu atenţie şi să aştept tropotul cailor, cei care eliberează clepsidrele în goana lor şi le înalţă.
dincolo de ape, acolo mă chemi şi o strângere de inimă ca un dor albastru mă prinde. cu tălpile goale eu trec pe căile neatinse vreodată de om şi mi-e zâmbetul transparent de atâta lumină.
dincolo de munţi, acolo te aştept de dinaintea naşterii mele, în locul acela cald din care te ridici în fiecare dimineaţă, plecând tot mai departe, numai pentru ca regăsirea din noapte să ne fie deplină.
albastru de ape e numele tău. cafeaua e numai un pretext să mă trezeşti, nu-i aşa?
by 
bună dimineaţa, psi!
te chem la zări albastre tivite cu zăpadă din belşug.
bună să-ţi fie inima, tibi! am fost printre zăpezi şi voi reveni. ca de obicei eu eram la tine, tu la mine!
“dor albastru” imi suna infinit de bine… si eu sunt tentata sa leg albastrul de tot soiul de emotii si habar nu am de ce
dor, pentru mine toate culorile au o poveste a lor. cândva apăreau mai des pe aici, cred că o să le reiau.
albastru si insetat ti-e dorul…
exaaact!
poate da, poate nu, cine ştie, geanina?
dac-ar fi după mine, până şi cafeaua ar fi albastră, până şi tutunul.
bine de ştiut! păstrăm la catasif!
sau căpăţână.