că nu

în vorbe grele m-ai îmbrăcat,
(haine străine şi goale)
armura zilelor nu le îndoaie
şi mi-ai spus apoi să uit.
am băut amândoi din aceeaşi cană a răspântiilor,
apoi drumul ne-a risipit.
găleţi de nisip îmi curg peste inimă
tu le numeşti timp,
eu le uit numărul,
numai vorbele acelea de roşu,
ca fierul încins,
nu vor să se stingă.
în poveste nouă mi-ai legat ochii,
vântul nopţii trecând prin ea,
ca o sită mi-e inima
şi prin urzeala-i fragilă, făina miroase a pâine.
ne-am legat de pământ cu ochii la cer,
tu îmi spui c-o să uit
fierul încins peste care
zvâcnesc bucăţi de inimă,
iar eu tac pentru că ştiu că nu.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

16 thoughts on “că nu”

  1. in linistea cuvintelor rosii vad mereu o dezordine, eu inca pot aduce inimii incredere in doi, dar nu stiu daca mai vreau, si tulburator si in aceeasi rima a versului tau, admir si nu imi gasesc cuvinte de va fi bine chiar daca nu…

  2. Ce versuri frumoase şi atât de sensibile! Mă gândeam la “vorbele acelea de roşu, ca fierul încins”, că ele rămân meru în inimă, ca cicatricea unei arsuri care îţi aminteşte mereu de focul care a făcut-o…

    O zi bună, dragă Psi! happy

  3. tibi, ba da, ba nu… cine ştie? poate eu, poate tu? big grin
    carmen, în general repetiţia este unul dintre instrumentele des folosite de mine în poezie. ca un fel de a privi din ambele părţi. acum încerc s îmi amintesc la ce mă gândeam când am scris…
    almanahe, care celelalte? happy
    dunia, va fi bine… happy
    aşa este alex, mereu rămân cicatrici. mereu ne rănim inutil.

  4. carmen, ştiu. este exact ce am vrut să scriu, ce am simţit. sărumâna. este acea încredere în om jupuită…
    bine, tibi, eu… happy
    almanahe… un “ca să” scris de tine? winking

Comments are closed.

error: Content is protected !!