pentru că nu ninge încă, mi se pare că tot ceea ce este în jur pare un semn de îndoială peste care cuvintele trec cu arcuşul lor moale. şi îmi pare că undeva, în cerul vătuit astăzi, stelele joacă zaruri cu inima mea, cu aşteptarea pe care mi-am pregătit-o ca pe o haină nouă încă din primăvară.
eu ştiu că iarna a devenit un soi de linişte pe care o port cu mine, în mine, palipsest pe care scrierea seamănă cu un cântec de nori storşi de vlaga lor albă.
astăzi stau în căuşul gândurilor mele aşteptând un alb să mă ningă, să mă atingă… şi nu mai vreau să privesc la frunzele care ruginesc înspre alte culori şi nici la albul zahărului care doarme în ceaşcă.
sursa foto: salome şi spun rămas bun toamnei astfel:
by 
Aha, este vorba despre…
Adică aşa_
Dar mai avem puţin…
da, max, exact aşa.
psi, mai păsuiește toamna câteva zile, să mi se întoarcă acasă copilul plecat spre alte zări. Apoi putem aștepta semnele. A sosit vremea lor.
nu de mine depinde, sonia, nu de mine!
Măăăăăăăăă! :
Lasă semnele la locul lor!
eu nici nu cer, de fapt reclam
al albului căuş ce stă să vină
şi dacă stele ţi-s de vină
nu-i vina mea că le dai blam.
“stelele joacă zaruri” este o metaforă cu conotaţii personale pe care nu vreau să o explic, radu.
şi… ceva de trezire:
nu chiar pe sciuri, pe sanie şi patine!