Search Results for: sturmkaiserin

pământul. iubea senzația de a trece cu tălpile goale peste obrazul bătrân al pământului. când nu ploua, se simțeau denivelările până în arcul piciorului, dar senzația cea mai plăcută era atunci când, după o ploaie fixă, se ghicea obrazul ca de bebeluș, lutul acela moale și aproape cald. sau încălzit de soarele care venea mereu … Read more

ușa se deschisese parcă prea repede lăsând la iveală, în chenarul de lemn, chipul fără vârstă al slujnicei despre care nu știa nimeni cum de căpătase acces la odăile private ale celui ales. regen. cu o strângere de inimă, marele preot îi făcu semn să intre. o cunoștea, desigur, o văzuse însoțind-o pe fiica cea … Read more

pământul mustea de apă. în mod curios doar atât își amintea din ziua aceea nătângă în care toată lumea i se schimbase, devenise mai slută și mai lipsită de bucuria care i se păruse atât de firească. lordul tunetului urcase iute treptele casei și, de sus, de la fereastra ei, sturmkaiserin nu-i văzuse chipul, doar … Read more

ea venea din anotimpul ploilor și al vorbelor nerostite, căci prefera să privească lumea tăcând, cu ochii ei de apă și să atingă uneori totul cu mâna legată. ea venea din lumile vechi, din scrierile uitate din templu, acelea pe care, odată cu urcarea întâiului ales pe tronul de șofran, oamenii le șterseseră și le … Read more

soarele i se înlănțuia pe mâna udă ca un șarpe insinuant și, mirabil,nespus de  rece. după noaptea din urmă, în care ea se lăsase iarăși în  voia apelor care cădeau  din cerul furios fără să știe prea bine ce face, căldura soarelui nu putea ajunge la ea. nu încă. avea să mai treacă ceva timp … Read more

verin stătea la masa lungă, de lemn întunecat, ce ocupa aproape întreg spațiul încăperii și la care, parcă dinadins, cineva pusese doar două scaune, cel pe care stătea ea, așezat pe mijlocul laturii lungi și un altul, gol, așezat la capătul scurt, de lângă una dintre ferestre. încăperea era scăldată în lumina amiezii, fire de … Read more

anotimpul frunzelor venise cu repeziciune peste saffron, aproape neanunțat de nimic și după o foarte lungă așteptare. lunile din urmă fuseseră reci și pe străzile cetății prea puțini se mai încumetau să iasă. doar lorzii frați ce mai mișunau sfidând rafalele de vânt ori ploile fixe. fusese un anotimp greu, ciudat, unul în care soarele … Read more

andes locuia în partea de sud a orașului ori, ca să fim mai exacți, în partea cea mai sudică din sud, locul în care sărăcia domnea împreună cu toate bolile și neleguirile. casa lui abia se vedea dintre mormanele de gunoaie aruncate pe strada îngustă și fusese cândva vopsită roz, un roz pal și ciudat, … Read more

iarna năvălise în cetatea saffronului peste noapte, neanunțată de nimic. cu furie. măturând totul în cale, izgonind apele calde ale liniștii, înlocuind mantia ploilor fixe, pe care locuitorii le ghiceau atât de ușor, cu un cer plumbuit și greu și munți de zăpadă. frigul frânsese elanul oricărei flori și alungase trecătorii uitați în noapte, iar … Read more

în carnea porților, ochii lui păreau că se preling în fiecare seară de când orașul fusese închis în urma ei. zilele treceau bolnav și tăcut, ploile fugiseră, se ascunseseră prin colțuri de uitare și peste toate chipurile așteptarea lăsase o pulbere albă, ca de cenușă. el renunțase la pelerina largă, prea oficială acum când multe … Read more

soarele se așezase să doarmă ca un câine de pripas, bucuros că își găsise, fie și numai pentru o noapte, camarazi alături de care să treacă întunericul și cărora să le simtă prin somnul ușor, căldura trupurilor. cineva făcuse focul. limbile lui mari, roșiatice cu luciri de șofran, se ridicau în aerul încă fierbinte. în … Read more

perpendicular pe linia orizontului, siluetele celor doi fraţi păreau, unul lângă celălalt, la distanţă de mai puţin de o palmă şi de o respiraţie, contur de vioară peste care timpul îşi lăsase patina. soarele îşi îndesa arsura dincolo de perna moale a nopţii, însă ei erau neclintiţi, asemeni leilor de piatră de pe vechiul peron , din litografia aceea … Read more

lord dalinka urca încet treptele de la intrare, cu acelaşi zâmbet cu care venise şi ieri pe chip, de parcă era ora tocmai potrivită pentru o ceaşcă de ceai şi o şuetă, cu doi biscuiţi cu migdale. sau susan. întreaga lui înfăţişare de fapt asta părea să transmită, o mică şi sâcâitoare dilemă asupra mirodeniei … Read more

– regen, eşti aici? – vocea ei suna ca un clopot în care se adunase, amar, spaima. cineva stinsese din greşeală luminile şi totul era cufundat într-un albastru întunecat, gros, aproape înecăcios. ea aşteptă câteva clipe, apoi repetă întrebarea aproape mirându-se de tonul straniu din glas: – regen, eşti aici? linişte. un ocean de linişte. … Read more

îl privise plecând şi-ar fi vrut să-l oprească, dar era nepotrivit. i se păruse cumva altfel expresia aceea de pe chipul lui, diferită, ca un dor neostoit aşa cum îi ziceau oamenii de rând la boala aceea care îi făcea să umble cu chipurile supte şi ochii goi. când era numai o copilă, îl întrebase pe … Read more

– ca să te poţi feri de suspiciunile altora, va trebui să te arăţi lor numai însoţită şi numai sub chipul celui ales. aminteste-ţi că floarea de şofran este semnul lui şi este singura culoare admisă în lumina zilei. şi ascunde coada aia, că mă enervezi! regen. regen îi apărea tot mai rar în visul … Read more