s-a făcut tot mai frumoasă bebe, e și normal, este acasă la ea și se simte iubită.
dintre amândoi, îl preferă cu siguranță pe dan, pentru că ar sta nemișcat cu ea în brațe ore în șir, cât îl toarce și îl ”tratează” și pentru că o răsfață cumplit. dar zgârieturile mele sunt dovadă că la mine este joaca. maika a venit atunci când trebuia. semne.
am fost la vaccin, așa cum și trebuie, și ambele experiențe nu au fost prea plăcute. de fapt, la al doilea vaccin a stat numai la mine în brațe. și nu, chiar dacă sunt bune pentru noi, nu ne place să luăm pastile. să fie clar! în privința asta nu seamănă deloc cu maya, dar scăpăm noi și de pastilele alea de deparazitare.
tunelul pe care maya îl adora a revenit acasă și bebe se joacă, se ascunde, îl cară prin toată casa. l-a acceptat instant așa cum a acceptat jucării ori păturica pe care doarme noaptea. în exact același loc în care o vedeam pe maya dormind și veghind, maika își țese povestea ei și visele din fiecare noapte. atunci când nu mișună cu vreo jucărie.
printre micile victorii ale lui maika se număr și despărțirea de superba mea crassula, floarea de jad. floarea, sau copacul mai bine zis, a sfârșit prin a fi tăiată bucăți și dusă la container. acum, în locul rămas gol, e o plăcere să privești pe fereastră! 
ceea ce și face, de câteva ori pe zi. așa a descoperit prima zăpadă și alerga de zor să prindă fulgi.
maika este puțin sperioasă: nu suportă musafirii și se ascunde ori de câte ori intră cineva străin pe ușă. dar aleargă leșinată când vine dan acasă. apoi merg amândoi în baie, în dormitor, își povestesc toate cele și, uneori, îmi amintesc cu dor că așa făcea și maya. uneori o alint pe asta mică exact cu aceleași cuvinte cu care făceam și cu momoțica pe care o așteptăm. dar numele ei sunt plușii mic, bebe și… arhanghel luminos. pe toate le știe și la toate răspunde. taică-su îi zice miți, doar cu o literă diferență față de muți (maya).
un prieten mi-a spus că mă admiră pentru faptul că am avut puterea să o aduc pe maika în viețile noastre. eu cred că așa trebuia să fie. nu este ea arhanghelul luminos?
este multă lumnă în viața cu o portocală. și este multă bucurie. și eu sunt recunoscătoare pentru micul vestitor. după ultima cântărire mai exact 2 kilograme și patru sute de iubire.
Cred că, în amintirea unei pisici, cel mai frumos gest pe care-l poţi face e să adopţi o alta, un alt sufleţel îmblănit pe care să-l ocroteşti, care să ţi se cuibărească în braţe fericit, cald şi inocent.
Să fiţi sănătoşi cu toţii şi să savuraţi fiecare clipă petrecută împreună!
Mă bucur tare mult sa aflu că s-a acomodat imediat și că vă aduce lumină și bucurie în casă. ❤️ O admir în fiecare poză pe care o postezi. Da, a crescut și este o frumusețe.
Am citit despre Crassula- floarea de jad. Mă gansem eu…
este același sfat pe care mi l-ai dat (și l-am prețuit) când a murit naomi! și îți mulțumesc, vero.
dana, nu facem compromisuri când este vorba de binele și sănătatea ei. știu că nu a apucat să roadă la ea (era mult prea mare) și că voia doar loc să vadă pe geam, dar binele ei primează.