eu nu mai știu dacă dorul de iarnă mă mistuie ori dacă este de vină plecarea ta.
plouă și eu îmi port tăcerile pe gură ca niște răni niciodată vindecate. merg printre oameni ca o străină de lume. uneori plâng. dar cel mai des îmi șoptesc în adânc ”te iubește mama”
și oare cum am să mă învăț vreodată cu pustiul din oase?
eu nu mai știu dacă dorul de iarnă sau dorul de tine mă mistuie.
duminică începem să numărăm… adventus. și mi-e atât de dor de tine!