astăzi este 1 martie. mărțișoare. pe whatsapp am primit o grămadă de mesaje voioase de la oameni cu care nu am vorbit de dinainte de pandemie. nu, nu am fost politicoasă, le-am șters.
la televizor se aud rafale și chipurile oamenilor zidite în spaimă alunecă încet. fum.
soră-ta e în ședințe și știu, că doar este marți, o simt cât îi este de greu. ne sprijinim una pe cealaltă mai mult tăcând, mai mult simțindu-ne.
astăzi nu am mai numărat primăvara. doar clipele, orele lungi și nesfârșite de tăcere.
dacă s-ar putea aș vrea să mă auzi strig pământului să te ferească. zăpada se topește încet și e frig.
am să-ți mai scriu.
ps. am primit o zambilă. am zâmbit la gândul că nu știi cum se numește.
Ca o pată pe retina sufletului tău mă simt, călcînd pe aici chiar şi în vîrful picioarelor. Cu inima strînsă îţi urez la mulţi ani – niciunul precum aceştia ultimii întunecaţi – şi mă retrag plecat spre tăcerea unei linişti false.
♥️
mulțumesc, dragoș. <3
și știi deja: o să mai scriu. până mi se tocește stiloul!