așează-mi-te an pe pleoape,
pe gândul nou, pe visurile toate,
așează-mi nor și dor pe șoapte,
coboară tu, venind din noapte
cu tot ce ai acum în brațe.
așează-mi-te an pe gură,
cu străucirea ta de zile noi,
cu sori albaștri și cu ploi,
care preling lumina-n doi,
cu gustul tău de vin de mură.
așează-mi-te an pe pașii
care mă duc, care mă pleacă
cu stele noi din altă gheață
așează-mi inimă și iască
pe focurile care-n ceață
tăcut veghează ceasul lunii.
așează-mi-te an pe șoapte,
pe pașii noi, pe tâmpla veche,
pe inima fără pereche,
așează-mi sori și nori și dor
bine-ai venit tu, călător,
an nou de inimă și noapte.
Mi-ai aşezat surâs pe buze şi pe gând. Mulţumesc, Psi!
Am sa m-asez cu drag, în fiecare seara,
pe pleoapele ce-ascund în ele stele.
Te voi urca pe-a vremurilor scara,
Sa vezi cu inima, chiar gândurile mele…
O mie de ani, cu iubire adevarata, draga psi !
așa s-a și scris poezia, potecuță, cu zâmbet nou de an nou pe chip vechi.
oooo, iosif, frumoasă strofă. frumoasă rău, ca să zic așa! o mie de ani de iubire să fie!
S-au aşezat bine de tot cuvintele tale peste începutul acestui an înveşmântându-l în poezie. Frumos tare ne mai şopteşti, Pisic!
Versuri pline de semnificatie!
nu știu dacă bine sau rău, dana, știi și am mai spus că pentru mine poezia este o joacă simplă de a fi.
poate că da, zuzu, poate că nu… în fond poezia (de fapt cuvântul în toate formele lui) este ca apa: ia forma celui care o citește.