despre oameni şi poveştile lor

poveste de crăciun – pariu cu viața

cei doi stăteau aplecaţi fiecare peste gândurile lui, peste paharele în care alcoolul lucea cumva straniu şi de care nu se atinseseră încă, spre mirarea fetei care îi privea cu coada ochiului din spatele barului.

încăperea era aproape goală la ora aceasta, cei câţiva clienţi rătăciţi păreau mai degrabă adăpostiţi de frigul de afară care golise străzile de câteva zile, o vreme numai bună de stat la gura sobei. pe ecranul din colţ, o tânără cochetă şi aranjată sub şalul ei călduros, puţin prea preţios, relata despre căderile masive de zăpadă ca şi cum ar fi vorbit despre lacul de unghii. chipul ei vesel ,ca un glob de crăciun, nu se potrivea deloc cu decorul din spatele ei: alb ireal de la omăt, aproape cenuşiu de la chipurile disperate ale oamenilor care se luptau cu marea aceea.

cel mai tânăr o privi cu un soi de plictiseală, aparent cu gândurile departe, dar atent la celălalt pe care îl simţea stingher, apăsat, puţin încurcat şi deloc obişnuit să stea pe canapele moi, la un pahar de vorbă. îl văzuse de cum intrase cu haina lui ponosită şi cu tristeţea aceea din ochi, adâncă, cumplit de adâncă, peste care pusese semnul unei mirări, cea cu care încerca descumpănit să îl recunoască printre ceilalţi, deşi el îi spusese totul, se descrisese pe sine cu acurateţe demnă de un pictor, dar în emoţia acelei convorbiri omul nu reţinuse decât acele cuvinte care deschideau porţi speranţei. “aş putea să te ajut” – fără explicaţii, fără motivele din spatele mâinii întinse pe care nici nu le ceruse de fapt, acceptase intuind că celălalt îi ştie povestea, ba nici măcar nu întrebase ce anume va trebui să dea în schimb şi cum, deşi nu prea mai avea nimic de dat, nu îi rămăsese decât disperarea surdă care nu preţuia nimic, frunză în voia sorţii.

– spune-mi despre ea!- vorbi tânărul

– este frumoasă! foarte frumoasă! – şopti el apoi tăcu. nu îndrăzni să-i vorbească de chipul sfâşiat de suferinţă, de lacrimă, de nopţile în care el o privea neputincios. frumoasă fusese cândva, fotografiile aşa o arătau, cu zâmbetul ei cald, larg, dar din care nu mai rămăsese acum nimic, însă el tot aşa o vedea, ca pe o floare tivită cu rouă, chiar şi atunci când durerea şi lacrima i se amestecau dinainte.

celălalt zâmbi. printre paharele încă neatinse apăruse ca de nicăieri o cutie din lemn lăcuit cu desene aurite pe ea, căuş din care se auzea o muzică aparte, specială pe care el o recunoscu: bătăile unei inimi noi, curate.

– ia-o, e a ta!- spuse tânărul- du-te la ea repede! hai să câştigăm împreună acest pariu cu viaţa!

celălalt se ridică tremurând. ascunse cutia în buzunarul prea larg al hainei, acoperindu-o cu mâna şi ieşi alergând în urgia de afară. un fir de speranţă îi răsări în ochii plini de lacrimi. uitase să mulţumească, uitase să întrebe măcar cine este tânărul, uitase totul cu gândul la ea. abia târziu şopti cu ochii spre cerul alb, cu tot sufletul mulţumesc.
numele ei….

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

10 thoughts on “poveste de crăciun – pariu cu viața

  1. Impresionanta aceasta superba, tainica, magica si miscatoare poveste, asemeni unui fulg de nea alb-stralucitor, cristalin, dantelat elegant, cazut din abisul norilor alb-gri , peste o inima fierbinte de dragoste de viata, topindu-se si formând o picatura de o nuanta rosu-purpuriu, un amestec din “apa si sânge”, substanta paradoxala,esentiala existentei atemporale .
    La Multi Ani, binecuvântati în toate aspectele si dimensiunile perceptiei, draga psi !

  2. la mulți ani, iosif! un an mai bun, cu tot ceea ce ai nevoie!
    și mulțumesc pentru timpul și cuvintele dăruite în acest an.

  3. O altă poveste de Crăciun plină de speranță, bunătate, dăruire.
    Ne umpli sufletele cu frumos și drag de scrisul tău de fiecare dată.
    Sărbători luminoase cu bucurii alături de cei dragi să ai, Pisic! ❤

  4. happy mulțumesc, iosif. și știi, de multe ori m-am întrebat, prin prisma faptului că – la mine pe blog- ai lăsat mereu comentarii frumoase, decente, cum se face că ți-ai atras totuși antipatii? nu îmi amintesc când ai ajuns aici și pe ce drum, dar în ciuda liniștii de aici, ai venit mereu cu un cuvânt, cu o frântură de timp. și sunt impresionată.

  5. sărbători luminoase, dana! cu tot ce ai nevoie! (nu ceea ce crezi ori spui ci efectiv ceea ce, undeva în adânc, ai nevoie cu adevărat).

Comments are closed.