am cerut cerului
un răgaz
şi o poartă nouă, spre mâine,
ca o nălucă desprinsă
de pe marginea nopţii,
pasăre captivă
în îmbrăţişarea propriilor aripi.
am cerut cerului
o lumină
şi o ancoră în miezul zilei,
ridicând iarba
în începutul de verde,
ascultând rădăcina
în adâncirea-i.
am cerut cerului
o inimă
şi o lacrimă mare
ca o pedeapsă
pentru curajul de a fi
un om
în cuvânt.
am cerut cerului primăvara,
în lumina dintâi
ca un râs de copil
înflorindu-mă
și toate câte vor veni
să mă atingă
cu lucire de floare,
cu verde de sevă,
cu rădăcina purtată de apele
primăverii ce-mi șade la ușă.
am cerut cerului un cuvânt.
e de-ajuns.
Mi-ar plăcea să știu că toate cererile ți-au fost ascultate, iar dorințele, toate, ți-au fost îndeplinite. O Săptămână Luminată cu împliniri să ai, pisic!
E fantastică aliterația aleasă. Toate cad ploi pe lângă ea (care e centrată în mijlocul mijlocului și a tuturor celorlalte cuvinte) în rugă de primăvară pe lângă rădăcinile înțelepte care trebuie, e musai să fie ascultate, auzite și înțelese.
Să-ți fie auzită ruga și primăvara și primăverile!
acuma știi cum este cu cererile, dana? între cerere și dorință e un pas. și încă unul până la împlinirea care depinde de noi în mare măsură. sau neîmplinirea. dar contează -cred eu- și cum le tratăm pe fiecare. cu iubire. cu acceptare. săptămână luminată cu bucurie și tihnă să ne fie tuturor! :*
să ne fie tuturor, em! și primăvara și primăverile! :*
Da, toate pot fi cuprinse într-un cuvânt venit la timp. Sau la nevoie…
Sunt convinsa ca rugile-ti sunt ascultate si implinite!
Frumoasa tesatura ta de cuvinte! M-a bulversat un pic ideea ‘pedepsei pentru curajul de a fi
un om in cuvant’…dar imi va trece! 🙂
O saptamana luminata, draga psi, cu multa inspiratie si bucurii! 🙂
suzana, cum îi spuneam și danei, unele se împlinesc, altele nu, important este cum reacționăm la asta. (cu acceptare, zic eu). cât despre curajul de a fi… acolo este o poveste lungă, interesantă, cred eu, despre creație și motivația ei și despre ”pedeapsă”. poate am s-o scriu cândva. săptămână luminată cu bucurie să fie și la tine! 🙂
întotdeauna vine ceea ce avem nevoie, potecuță, eu așa cred. :*
Am revenit. Nu o fac prea des, dar am vrut sa-ti impartasesc o stare, adica un cuvant.
In ultimul timp mi se intampla niste lucruri ciudate, nu conteaza subiectele, conteaza sentimentul care il am cand ma intersectez cu o implinire. Si singurul cuvant – reactie care ma inunda este: recunostinta.
Sentimentul, senzatia, credinta ca am fost ascultata si ca urmeaza un raspuns.
Cand descoperi ‘nesinguratatea’ este fabulos!
mulțumesc. 🙂 eu i-aș spune comunicare autentică, reală (și tăcerea este o formă de comunicare, să știi), congruentă.
și nu știu dacă ți-am spus că port recunoștință celor (puțini) care mă citesc/ mă citiți de fapt de atâta vreme.
Cre’ că tre’ să ştii ce, cum dar mai ales cui să ceri, dacă ceri. 😉 La mine toate vin de-a-ndoaselea, cerute sau nu. Îşi cam bagă “frate-meu” coada (ba chiar şi copitele) în viaţa mea. 😀
No, şi… îţi veni cuvîntu’ sau doar ai luat bonu’ de ordine şi îţi aştepţi rîndu’? 🙂
știi doar că pe mine mă iubesc cuvintele, dragoș. 😛 vin ele, vin mereu.
Dragele de ele… Să-ţi trăiască şi să te bucure! Să ne bucure pe toţi, de fapt. :-bd