despre oameni şi poveştile lor

bune de ucis (povestiri din ulmland)

bune de ucissursa foto:salome

se născuse într-o zi de toamnă, una în care rugina umplea streșinile caselor cu apucăturile sinucigașe ale frunzelor pe care și astăzi le mai privea cu uimire, cum repetau același ciclu, iar și iar, de la mugur la galben și mai apoi pulbere. se născuse în ținuturile aspre ale nordului, cele în pământul cărora se prindeau numai copacii înalți și puternici, în culcușul umbrit al cărora doar iarba mai creștea, iarba smulsă de fiarele sălbatice ale nopții care, așa învățase de la alții, cutreierau pădurile în căutarea sufletelor mai slabe, bune de ucis.

crescuse în pădurile acelea. copil al tuturor și al nimănui, într-o ceată de oameni de piatră, pe chipurile cărora nu se citea nici timpul și nici zâmbetul. în ulmland nu era vreme de emoții, de îmbrățișări părintești ori de alinturi. în ulmland, puținii copii care rezistau pietrei și vântului, duceau viața mai departe. restul sfârșeau în colții fiarelor, verigi numai bune de ucis ale unui lanț numit viață. ea însăși fusese printre acele verigi ani în șir. se născuse oloagă de un picior și tăcută. la început crezuseră că e mută, că venise pe lume fără darul vorbirii, pentru că tot ce făcea în zilele acelea de început, era să privească cu ochii mari. doar privea. primele semne că avea grai apăruseră într-o primăvară. în anul acela, își amintea, primăvara venise ca o mireasă grăbită să-și pună năframa de nevastă, aducând după ea o mulțime de frunze și flori firave pe care vânturile iernii le înfulecase hohotind. ca și ea, florile acelea păreau numai bune de ucis și iarna care mai domnea în munți coborâse cu fustele ei de zăpadă măturând totul în cale. iarna era lacomă și nesăbuită pe-atunci, deși puterile îi slăbiseră, însă oamenii tot se mai fereau din calea ei. de la adăpostul ulmilor, din locul în care ședea, ea spusese cu un glas limpede, uimindu-i pe ceilalți:

– are să vină primăvara de-acum.

mamă-sa aproape scăpase sacul de haine din mâini. fusese la râu ca toate celelalte femei și sacul era greu și ud, îmbibat de apă și de gheață, dar la auzul acelui glas, până atunci tăcut, încremeni. și avea să-și amintească până în ceasul morții, clipa aceea când copilul ei vorbise. unicul ei copil.

fusese chemat vraciul și, deodată cu el, apăru și căpetenia num. vraciul o pipăi pe toate părțile, așa cum mai făcuse de atâtea ori, iar ea îl privi tăcută, clipind rar, respirând adânc atunci când el îi spunea să respire, dar fără să scoată un sunet. bătrânul o privi mirat, cu ochii lui galbeni, apoi întoarse spre num aceeași privire și rosti sec:

– o să trăiască.

ceva se întâmplase atunci cu firul vieții ei. ori, poate, ursitoarele, plictisite să-i aștepte sfârșitul, îi dăruiseră puteri noi, împletiseră un fir palid de oțel în frânghia de nisip a zilelor și ea crescu așa, ca o floare de primăvară prea devreme venită, înfruntând iarna. în acea primăvară în care ea se hotărâse în sfârșit să vorbească, căpetenia num pornise războiul care avea să le aducă bogății fără seamăn. așa le spusese sufletelor care îl priveau cu înfrigurare. din umbrișul copacului ei ea tăcu. era încă prea mică pentru profețiile care acum, în toamna vieții, aduceau lumina și noaptea în ochii celorlalți. să le fi spus că toate visele lor erau numai bune de ucis? să le fi spus că timpul de aur încă nu venise? și cine s-o fi crezut?

avea să mai treacă mult timp, aveau să mai fie multe morți până la ceasul de-acum, doar copacul sub care vorbise întâia oară rămăsese același. îi zâmbi. frunzele noi apăruseră grăbite pe crengi. mirosea din nou a primăvară și pământul tare și ud începuse să se zvânte. ea purta primele flori ale vârstei peste tâmplele obosite. sprijinită de singurul ei prieten, ulmul bătrân, ridică spre oameni o mână, aceeași mână care ținuse până mai ieri sabia. apoi tăcu. în ulmland nu toate sufletele slabe erau bune de ucis și ea știa. închise ochii ca și cum, nevăzându-i pe ceilalți s-ar fi risipit, deși ei rămaseră acolo, încremeniți în așteptarea unui semn pe care ea refuză pentru prima oară să-l facă. apoi rosti iarăși, ca odinioară:

– are să vină primăvara de-acum.- apoi plecă prin păduri, șchiopătând.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

29 thoughts on “bune de ucis (povestiri din ulmland)

  1. O mai veni, ea, primăvara adevărată? Cîte primăveri firave ucise pentru a reinstaura iarna. O iarnă a minţii. Unde-s pădurile şi codrii de altădată…?

  2. Îmi place să citesc ”discuțiile” voastre. Răzbate din ele o cunoaștere și o apropiere durabilă, un fel de joacă în cuvinte cu substraturi și subînțelesuri ascunse. Sunteți hazlii, de cele mai multe ori.
    Cât despre text, a reușit să mă poarte în lumi neștiute, a adus cu el înfiorări și întrebarea ”Oare chiar o fi existat cândva țara ulmului?”Cred că da. În imaginația ta există, probabil multe ținuturi și mult mai multe personaje. Să ne mai spui povești, Pisic! happy

  3. când am scris bucata asta, dana, m-am gândit la tine și la cum se nasc personajele. încă nu știu dacă ulmland va face parte din regatul de șofran al lui sturmkaiserin, dar acum, în clipa asta, înclin să cred că da.
    și, apropo de personaje, am în sturmkaiserin câteva esențe tari, născute frumos. se numesc mâțovânturi și au multă treabă prin regatul ăla. happy
    cât despre dragoș, da, sunt ceva ani de când ne știm, am avut încleștări de cuvinte și polemici, nu ne suntem comozi cum ar veni, dar ne suntem- el cel puțin mi-a dovedit asta de multe ori- statornici. și sper că știe cât de mult prețuiesc asta.

  4. Ştie, tăntălău’, ştie. laughing
    Cît despre comoditate, fii sigură că nu m-aş preumbla pe unde nu mi-i comod, aşa că n-aş fi aici dacă nu m-aş simţi ca acasă. winking

    Aş avea o mică obiecţie în legătură cu denumirea acelor personaje. Poate că am eu o minte bolnavă – de fapt nu ‘poate’, ci sigur, da’ asta-i partea a doua big grin – însă mă duce cu gîndul la “aerele aromate” pe care şi le dă Lily după ce mănîncă copios. “Vînturi”, “aere” au ambele conotaţii jenante, neplăcute, cel puţin aşa am fost eu educat. Ar fi păcat de personaje să-şi piardă prestanţa din cauza unui nume nefericit.
    Părere personală, nimic mai mult. winking

  5. că nu m-am gândit la asta, dar e de ținut minte. dragoș. asta ca să nu zic altfel și anume: acuma zici? după ce-am trecut de sută și juma de pajini? pfuaii! laughing
    și-un update: tăntălău clar nu iești (te alinți) doar catâr. big grin mă bucur că te simți ca acasă (și ca un corector de multe ori) pe-aici. kiss

  6. Apoi no, de un’ să ştie io ce ticluişi matale pe ascuns cu stiloul cela magic? Acu’ am aflat, acu’ am vorbit. Howgh! happy

    Ei, hai să zicem jumi-juma. O ţîră tăntălău, o ţîră catîr. Restu’… chielea dracu’ pe mine! laughing
    Corectura-i musai, că de la tine nu se poate să iasă altceva decît perfecţiune. winking
    Na, vruseşi bune de ucis? Ai dat taman invers, peste die hard partea a cincea! rolling on the floor

  7. m-am gândit la die hard, dragoș, dar chiar nu e genul meu de scriitură (și de mentalitate sau convingere). cumva, opoziția asta s-a născut din încăpățânarea aia pe care o au florile, primăvara, cred. sau din subconștient? habar nu am. cert e numai faptul că acum citesc ca apucata cronicile saxone și scriu, scriu, scriu… big grin (să vezi când oi transcrie ce balamuc va fi! rolling on the floor )

  8. Tare mi-aş dori şi eu o lume mică-mică, cât să-ncapă vreo trei-patru oameni mici-mici în ea. Dar să fie ca ulmland. Şi dacă nu se poate aşa, îmi fac eu lumea mea aşa. Pot?
    Este primăvară, da. Şi va mai fi. Din asta autentică, plină, pură şi spectaculoasă.

  9. mnooo, la transcris o să fie cu caznă, știu. niciodată nu mi-a plăcut să dactilografiez. sad și-mi tot spun că mă apuc, dar… scriu mai departe.

  10. eu sunt sigură că poți, potecuță. happy și cred că o ai deja, undeva în suflet. poate seamănă cu ulmland, poate cu cetatea de șofran a adunătoarei de ploi, poate cu alte lumi născute și zidite în suflete care scriu, scriu, scriu. dar mai întâi de toate seamănă, cred eu, cu tine.

  11. Ai încercat cu scanare şi prelucrare printr-o aplicaţie OCR (Optical Character Recognition)? Unele scannere/multifuncţionale vin cu soft OCR pe CD-ul cu drivere, chiar şi eu am aşa ceva pe vechitura de Lexmark X1100 series, dar nu am testat niciodată facilitatea asta. Sigur, o să fie destul de mult de verificat şi corectat după aceea, dar poate mai puţin decît transcrierea manuală. În fine, e o variantă de luat în calcul. winking Deh, dacă făceai invers – să scrii direct pe computer – ar fi mers şi mult mai repede şi ar fi fost extrem de simplu apoi să formatezi textul şi să-l dai la imprimantă. Dar dacă aşa te simţi tu mai bine… Oricum, să fie cu baftă la toate operaţiunile! thumbs up

  12. știi că stiloul e un soi de ancoră la scrisul meu, așa că nici nu mă pot gândi să renunț la stilul ăsta. n-o să meargă nici cu scanare, cerneala se mai estompează în timp. doar chiorală și dactilo. laughing ai dă capu’ mieeu!

  13. Ştiu, ştiu… Încearcă, totuşi, tehnologia permite destule trucuri. Şi, oricum, n-ar strica să ai o copie electronică a manuscrisului, pentru orice eventualitate. Se poate lucra mai uşor cu două documente side-by-side sursă-destinaţie, ai la dispoziţie posibilităţi de modificare a contrastului şi luminozităţii care să facă scanările mai lizibile. Lasă tehnologia să te ajute. winking

  14. Geniala si profund sufleteasca poveste ! O mica, dar valoroasa bijuterie !
    Sa ai liniste si pace în suflet, draga psi !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *