am cerut cerului
un răgaz
şi o poartă nouă, spre mâine,
ca o nălucă desprinsă
de pe marginea nopţii,
pasăre captivă
în îmbrăţişarea propriilor aripi.
am cerut cerului
o lumină
şi o ancoră în miezul zilei,
ridicând iarba
în începutul de verde,
ascultând rădăcina
în adâncirea-i.
am cerut cerului
o inimă
şi o lacrimă mare
ca o pedeapsă
pentru curajul de a fi
un om
în cuvânt.
am cerut cerului primăvara,
în lumina dintâi
ca un râs de copil
înflorindu-mă
și toate câte vor veni
să mă atingă
cu lucire de floare,
cu verde de sevă,
cu rădăcina purtată de apele
primăverii ce-mi șade la ușă.
am cerut cerului un cuvânt.
e de-ajuns.
Mi-ar plăcea să știu că toate cererile ți-au fost ascultate, iar dorințele, toate, ți-au fost îndeplinite. O Săptămână Luminată cu împliniri să ai, pisic!
E fantastică aliterația aleasă. Toate cad ploi pe lângă ea (care e centrată în mijlocul mijlocului și a tuturor celorlalte cuvinte) în rugă de primăvară pe lângă rădăcinile înțelepte care trebuie, e musai să fie ascultate, auzite și înțelese.
Să-ți fie auzită ruga și primăvara și primăverile!
acuma știi cum este cu cererile, dana? între cerere și dorință e un pas. și încă unul până la împlinirea care depinde de noi în mare măsură. sau neîmplinirea. dar contează -cred eu- și cum le tratăm pe fiecare. cu iubire. cu acceptare. săptămână luminată cu bucurie și tihnă să ne fie tuturor!
să ne fie tuturor, em! și primăvara și primăverile!
Da, toate pot fi cuprinse într-un cuvânt venit la timp. Sau la nevoie…
Sunt convinsa ca rugile-ti sunt ascultate si implinite!
Frumoasa tesatura ta de cuvinte! M-a bulversat un pic ideea ‘pedepsei pentru curajul de a fi
un om in cuvant’…dar imi va trece!
O saptamana luminata, draga psi, cu multa inspiratie si bucurii!
suzana, cum îi spuneam și danei, unele se împlinesc, altele nu, important este cum reacționăm la asta. (cu acceptare, zic eu). cât despre curajul de a fi… acolo este o poveste lungă, interesantă, cred eu, despre creație și motivația ei și despre ”pedeapsă”. poate am s-o scriu cândva. săptămână luminată cu bucurie să fie și la tine!
întotdeauna vine ceea ce avem nevoie, potecuță, eu așa cred.
Am revenit. Nu o fac prea des, dar am vrut sa-ti impartasesc o stare, adica un cuvant.
In ultimul timp mi se intampla niste lucruri ciudate, nu conteaza subiectele, conteaza sentimentul care il am cand ma intersectez cu o implinire. Si singurul cuvant – reactie care ma inunda este: recunostinta.
Sentimentul, senzatia, credinta ca am fost ascultata si ca urmeaza un raspuns.
Cand descoperi ‘nesinguratatea’ este fabulos!
mulțumesc.
eu i-aș spune comunicare autentică, reală (și tăcerea este o formă de comunicare, să știi), congruentă.
și nu știu dacă ți-am spus că port recunoștință celor (puțini) care mă citesc/ mă citiți de fapt de atâta vreme.
Cre’ că tre’ să ştii ce, cum dar mai ales cui să ceri, dacă ceri.
La mine toate vin de-a-ndoaselea, cerute sau nu. Îşi cam bagă “frate-meu” coada (ba chiar şi copitele) în viaţa mea. 
No, şi… îţi veni cuvîntu’ sau doar ai luat bonu’ de ordine şi îţi aştepţi rîndu’?
știi doar că pe mine mă iubesc cuvintele, dragoș.
vin ele, vin mereu.
Dragele de ele… Să-ţi trăiască şi să te bucure! Să ne bucure pe toţi, de fapt.