poezii

ziua când pleacă bărbații

ziua când pleacă bărbații

sursa foto: buzz-hat

ziua când pleacă bărbații
este o zi oarecare,
neanunțată la știri,
cu soare râzând,
cu sălbatice viscole pe la încheieturi,
pe la îmbrățișările rămase orfane,
cu vânt.
ziua când pleacă bărbații
și-n bolta casei se-aude praful
e o zi cu tristețe în ochi de copil
e o noapte.
ziua când pleacă bărbații
poate astăzi,
poate ieri
sigur și mâine,
nu se află în calendare ci mult mai în adânc
în sufletele mici și urlând
ale pruncilor.

când iubirea moare,
când noaptea și ziua își uită rosturile,
când îmbrățișarea se scurge peste pereți,
tremurând,
când zidurile nu mai încap
bărbații pleacă.
în urma lor,
doi ochi de copil
și o inimă.
plânge.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

8 thoughts on “ziua când pleacă bărbații

  1. Când inima nu-i mai încape
    Bărbații pleacă surâzând
    Ironic.
    Frumoasă să-ți fie seara şi primăvara toată!

  2. Profunde gânduri !
    “When a blind man cries, lord, you know he feels it from his soul.”
    Sa ai liniste si pace în Suflet, draga psi !

  3. ce te face să crezi că bărbații pleacă surâzând, dana? eu cred -și știu- ceva exact pe dos, de-aceea întreb.

  4. Depinde de plecări și situații. Voiam să fie ușor în glumă, cu toate că versurile tale sunt foarte profunde, cu imagini atent ascunse (ivite) în cuvinte.
    Să-ți fie ziua luminoasă, Pisic! happy

  5. ei, că tocmai o situație îmi umbrește gândul, dana. de la ea s-a născut poezia. și încă mai cred că mai e de șlefuit la ea. e un strigăt. și un fel de a spune cuiva că știu, simt, sunt acolo.

  6. M-am gândit că e o situație de ecel gen și, da, se simte strigătul, dar, repet, am vrut să dau un ton de veselie comentariului, tocmai când nu trebuia… big grin

Comments are closed.