sângele. coborând ca o prăpastie,
ca o lacrimă mare, ovală și bolnavă,
ca o liniște veche,
desculță,
sângele trece, ajunge,
cu repeziciunea lui roșie,
flămândă,
dinspre inimă către marginile toate ale ființei,
dinspre tâmplă.
sângele. ademenind în goana lui fierbinte
întâmplări aproape uitate,
amintirea lui mâine,
într-o dimineață de luni mirosind a zăpadă
a zadă,
sângele trece. rana lui roșie murdărește timpul,
ca floarea ce tulbură aurul câmpului,
ca inima ce în noapte bătând,
alergând,
umple liniștea.
sângele. pe-un pervaz de tăcere și alb
eu las sângelui veștile toate
să te-ajungă departe,
singurătate.
apoi ne vom așeza, picătură cu picătură,
ca o floare atinsă de gură,
sângele ne duce departe.
sursa foto: pinterest
Te-ai tăiat la deget tocînd ceapă…?
Dragoş e total, am şi uitat ce-am vrut să zic dar era de bine, oricum
cred că asta a și dorit, potecuță, să uităm!
E tulburătoare poezia… Sângele, acest trecător având cu el și viața ori durerea;
ori bucuria, em.
mulțumesc. ne-ai redat cumva echilibrul, că o luaserăm pe arătură cu ceapa. sau ceapa?