despre mine

ursulețul (povești de la marginea sufletului)

ursulețul ucis ieri, în ciuda convenției de la berna care interzice uciderea ursului brun după cum ne taie capul, despre care doamna cristina lapis a declarat ieri: „În primul rând este ilegal ce au făcut. E o crimă să omori un ursuleţ care nu reprezintă un pericol, care nu a atacat şi nu a făcut rău la nimeni. Au alergat trei ore după el, timp în care acest urs nu a manifestat nicio formă de agresivitate. Nu a sărit, nu a atacat. El era flămând şi speriat şi ei ar fi trebuit să îl apere, nu să îl împuşte. Ar fi trebuit să îi creeze un culoar şi să-l trimită înapoi în pădure, să îl înconjoare într-o curte. Era un urs brun. Aceste animale sunt protejate prin Convenţia de la Berna, care este o convenţie ratificată de România prin legea 13/1993. Aceasta interzice capturarea, omorârea, exploatarea, folosirea urşilor în orice condiţii. Pentru orice exemplar de urs omorât trebuie o decizie a Ministerului Mediului şi acesta raportează la Europa câţi urşi a omorât anual. Mi-e milă de cel care a apăsat pe trăgaci” mi-a amintit cumva de o grămadă de povești despre urși, despre copilăria mea, despre ”măreția omului” (cu doar o zi înainte de povestea cu ursulețul despre care se zicea că este agresiv și mult mai matur decât în realitate- minciuni ușor de depistat numai privind imaginile- un alt specimen uman înfipsese toporul într-un cățeluș care, până la urmă, a murit și el, în ciuda eforturilor medicilor veterinari).

din capul locului am să spun că știu prea bine că ursul brun, animal pe cale de dispariție, poate fi agresiv și că da, poate ucide oameni, așa cum s-a întâmplat de altfel și la brașov, când, cu avizul ministerului mediului, acel urs a fost împușcat. într-un reportaj  tv despre urși am aflat chiar faptul că ursul polar, altă specie afectată de ”măreția omului” este, în ciuda simpatiei generale, unul dintre cele mai crude animale de pe pământ. cu toate acestea, ieri, era vorba totuși de un pui speriat, ajuns pe acoperișurile din sibiu dintr-o întâmplare ciudată (eu cred că fie a fost luat de lângă mama lui- și asta ar fi chiar grav, justificând oarecum incompetența și graba celor care l-au ucis- fie foamea l-a împins să ajungă acolo). orice om normal la cap a putut vedea din reacțiile acelui ghem de blană dezorientarea și frica, amplificate de incompetența celor care ar fi trebuit să izoleze locul și să trimită la plimbare istericii gură casco de acolo.

locuiesc în brașov, orașul adesea ironizat pentru urșii săi gunoieri, de când mă știu. ba mai mult, îmi amintesc faptul că primii ani de școală i-am petrecut undeva la marginea pădurii și că mergeam vreo doi kilometri până la școala dincolo de care se întindea iarna un ocean de zăpadă care mă fascina mereu. acolo, în răcădău, veneam cu săniile la joacă, în vacanțe, iar urșii își vedeau liniștiți de ale lor, așa cum și noi o făceam, doar că ceva mai zgomotoși, ca orice copii. apoi orașul și-a întins străzile peste sălbăticia acelor locuri unde trăiau fără să facă vreun rău o sumedenie de sălbăticiuni. acum, dacă treci prin zonă, tot ceea ce se vede sunt betoanele ridicate în locul unde, în copilăria mea, pădurea era regină. și liniștea.

până în ziua când o ursoaică și-a adus puii la container, mânată de foame. așa a început povestea devenită pentru unii atracție turistică, a urșilor pasionați de eugenia și biscuiții pe care îi primeau. o poveste care s-a terminat până la urmă cu acel gard cu electricitate și cu mutarea lor în zărnești. de reținut ar fi faptul că în peste 10 ani, la brașov s-a reușit relocarea a peste 100 de urși din zona noastră și că vina pentru faptul că au fost răniți peste 50 de oameni (și au decedat șase) aparține în totalitate omului: mai mult de 30% din habitatul urșilor a fost luat de către om, care dincolo de faptul că a construit în aceste locuri, a mai și murdărit (gunoaiele care atrag urșii sunt un factor major de risc, dar omul continuă să le lase la întâmplare cu aceeași ”măreție” = nepăsare).

și repet: copil fiind, mergeam în acele locuri în care trăia ursul și ne dădeam cu săniile fără nicio grijă. alergam prin pădurile acelea rămase astăzi o amintire peste care am pus asfalt și beton, nepăsare și multă cruzime. mai multă cruzime decât încape într-un trup de ursuleț.

măreția omului… un ursuleț a fost ucis de niște oameni ieri. recunosc că am plâns cu ciudă, cu ciuda că suntem atât de barbari încât ursulețul ucis a devenit subiect de știri și discuție pentru toată lumea. eu m-am retras în colțul meu și maya, simțindu-mi piatra din gât, m-a tors așa cum o face mereu. cu ea în brațe mi-am amintit din nou măreția omului: parcă ieri o aduceam acasă sălbatică și cu ochii tulburi, după ce trăise zile de coșmar alături de… om. în ce lume trăim de fapt?

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmailby feather

19 thoughts on “ursulețul (povești de la marginea sufletului)

  1. Îmi amintesc de felul în care am fost privit de doi ursaci, de vreo trei sau patru ani, pe crestele Făgarașului, în tinerețea mea. Și îmi mai amintesc și azi textura și finețea blănii acelor ursaci, pe care i-am mângâiat și cu care m-am jucat. Dar, la un momentdat s-au plictisit și s-au ridicat în două picioare, mormăind. Erau cât mine de înalți. N-aș spune că mi-a fost frică, deși era ceva în sufletul meu. Așa că i-am lăsat să plece, să-și vadă de treburile lor.
    Am fost și în Răcădău, unde am văzut si eu urșii care căutau mâncare. Nu erau agresivi. Își vedeau de treaba lor.
    Dar, cum bine spui, oamenii sunt vinovați că aceste animale și-au schimbat felul de a fi.

  2. eu cred, mugur, că urșii sunt așa cum au fost mereu. oamenii sunt cei care și-au pierdut omenia, oamenii care cred că li se cuvine totul pe acest pământ și care au uitat să prețuiască viața. viața sub toate formele ei. văzusem dimineață o poză cu un milițian care făcea poză ursulețului prăbușit în ghiveciul de flori, pentru propria lui plăcere. mi s-a părut oribil. cred că de-aceea am scris astăzi ceea ce ieri am plâns…

  3. Dacă oamenii ar iubi viața, nu și-ar bate joc de păduri, de ape, de aerul pe care-l respirăm, de… Până și de noi înșine ne batem joc, prin ceea ce mâncăm sau bem.
    Cred că ne place să vedem planeta cum moare, încetul cu încetul, în chinuri. Cred că ceva s-a defectat în lumea asta, iar defectul este la noi, oamenii.

  4. așa cred și eu, mugur. suntem bolnavi… sad bolnavi de nepăsare, de egocentrism, de indiferență, de cruzime, de ură.

  5. Mă întreb: se mai întîmplă ceva important pe scena politică şi nu trebuie noi să ştim, de ni se oferă asemenea diversiuni? Fiindcă pe lumea asta nimic nu e întîmplător.

    Despre crima în sine nu pot spune nimic decît ca cei cu adevărat vinovaţi să plătească la fel ca şi bietul pui. Acum, nu peste cincizeci de ani!

  6. cei cu adevărat vinovați vor plăti un preț mult mai mic decât faptul că au luat o viață, dragoș. cât despre întâmplări, dacă or fi, sunt foarte departe de mine acum. foarte, foarte departe.

  7. … Intr-o lume din ce in ce mai sinistra!
    Nu mi-a venit sa cred cand au spus ca nu au “reusit” tranchilizarea si atunci l-au impuscat…
    Mi s-a parut cel putin ciudat. Ca si graba de a fi incinerat. Adica nici au vrut sa stie cu adevarat ce este cu el.
    Mi s-a parut o executie cu sange rece. Oare chiar nu exista oameni care sa stie cum se procedeaza in astfel de situatii? Tare trista aceasta nepasare! Mi-e teama ca se va intoarce ca un bumerang, ca orice rau care se amplifica….

  8. aoleo, l-au incinerat deja suzana? atunci este explicabil de ce tot insistă că avea 4 ani, că bla, bla, bla… trist. sad

  9. psi a spus aici :
    cei cu adevărat vinovaţi vor plăti un preţ mult mai mic decât faptul că au luat o viaţă

    Evident – corb, la corb nu-i scoate ochii, spune înţelepciunea populară. sad

    Întîmplările importante sînt întotdeauna departe de noi cînd e vorba de a le propune şi a lua la cunoştinţă despre asta. Gloata doar execută, atît. Halal democraţie! sad

  10. Ştim amîndoi care-i realitatea. straight face
     
    În altă ordine de idei, mai tehnic, ai putea să înlocuieşti în articol secvenţele (...) cu [...] ca să eviţi apariţia muţunachilor datorată defectului din plug-in, că strică toată seriozitatea articolului. Şi poate într-o bună zi ajung să-ţi trimit o variantă reparată, că de cînd am tot promis. sigh

  11. E bine şi aşa. Pentru puţin. winking
    Pentru cînd e nevoie, poţi folosi un unic caracter ‘ellipsis’ ţinînd apăsat tasta Alt stînga şi tastînd pe pad-ul numeric din dreapta cifrele 0133 apoi eliberînd Alt. Rezultă . Iar parantezele drepte sînt de regulă folosite în asemenea cazuri în mod oficial, nu cele rotunde. (vorbesc şi eu pentru cine citeşte şi e interesat, tu deja ştiai asta)

  12. Un fişier text pe desktop ar fi de ajuns. winking
    Copy/Paste:
    Alt+0133 --> …
    Alt+0176 --> °
    Alt+0169 --> ©
    Alt+0231 --> ç

    Şi-ar mai fi, te las să te joci cînd/dacă vrei, cu combinaţii de la 0123 la 0255. happy

Comments are closed.