ziua când îmi amintesc de tine a fost ieri. pentru că ieri ar fi fost ziua ei. de-ar mai fi trăit, ar fi împlinit 61 de ani, numai că ultima oară când ne-am întâlnit, la hospice, parcă ieri și atât de demult, la sfârșit de ianuarie, boala cu care se lupta de ani buni o trântise zdravăn. ”aș vrea să mai am timp”- îmi spusese și m-am gândit atunci că în vremea cât fuseserăm colege, poate că tinerețea, poate că firea mea și-a ei, împreună legate, erau ca uleiul și apa, de-am reușit să stăm mereu departe una de cealaltă.
ne separau ani și gânduri, ne separau prieteni și pasiuni, apoi viața însăși ne-a dus pe fiecare pe alt drum. când ne-am regăsit era tot ziua ei și împlinise 60 de ani. eu ieșeam de la hospice cu treabă, una chiar banală, ea pășea râzând la centrul de zi: ”am cancer de șase ani”- îmi spusese și nimic nu trăda boala în zâmbetul ei și în chipul pe care l-aș fi recunoscut oricând, strălucitor, ferit de trecerea timpului. poate doar părul mai scurt și pălăriuța ce o ferea de soare să fi fost altfel. și cu certitudine felul în care am primit eu vestea, ca un pumn în plină figură.
știu, suntem apăsați de griji, de nevoi, de probleme. alergăm prin viețile noastre și credem că avem timp, amânăm să rostim cuvinte, să îmbrățișăm, să dăm acel telefon care poate fi ultimul. eu îi păstrasem numărul de telefon, cel dat la ultima noastră întâlnire, pe birou. îl mai am și acum. cine ar răspunde de-aș suna? vântul? mai știu și că simt în solitudinea mea, prea des chiar, nevoia de a mă retrage câteodată. tăcerea mi-a fost întotdeauna mai bun prieten decât falsitatea unei amiciții de moment. dar asta mă iartă?
oamenii mor. de o vreme parcă tot mai des aud de cineva care a plecat definitiv printre stele, parcă nedrept de repede. de o vreme uit să vorbesc. ziua când îmi amintesc de tine…
revin cu povestea hospice pentru că mi se pare grozavă ideea lor, aceea de a-ți dona darurile de ziua ta pentru cei care au nevoie. prețuind fiecare clipă de viață, îți poți ruga prietenii să doneze aici. pentru că dar din dar se face rai. și pentru că viața este până la urmă un șir finit de clipe.
Prietenii mei – mai sînt, oare? – fie sînt la fel de săraci ca mine, fie prea avari ca să dea din ce au. Ceilalţi, poate nu neapărat prieteni, probabil o fac fără să fie traşi de mînecă.
Dacă o să primesc de ziua mea un SMS sau două o să mă consider satisfăcut. Din păcate nu le-ar fi de folos aşa ceva celor de la Hospice…
Cît despre colega ta, ştii că am şi eu o situaţie similară care îmi umbreşte în fiecare an acea unică zi în care – cel puţin teoretic – ar trebui să mă bucur, să mă distrez, să… Dar le ducem fiecare pe ale noastre aşa cum putem.
eu îți spun la mulți ani de-acum. știu că e luna asta, știu că mai este o săptămână, dar … preventiv, așa.
și salutări lui cupilu’!
Daruri de ziua mea… Primesc ce-mi cumpăr.
Şi nu-mi cumpăr de ziua mea, îmi cumpăr când îmi trebuie…
Şi pe el mi l-a dat cineva de acolo, de sus. 
Cred că ultimul cadou primit de ziua mea a fost motanul.
Săru’ mîna!
Am să-i transmit şi Copchilului salutările, cînd o binevoi să dea pe-acasă diseară ori în miez de noapte. 
Cît despre ce zice tuşa Matilda, cam aşa fu şi la mine, că l-am găsit în grădină la sfîrşitul lunii, a fost un cadou puţin întîrziat, aşa, sau poate expeditorul a socotit după un calendar pe care noi, oamenii, nu-l cunoaştem.
Să ne trăiască sănătoşii Copiii!
stai că și ziua ta vine curând, matildă!
la muți aaani!
toți pisoii vin așa, dragoș. și naomi mi-a răsărit în prag într-o zi, și maya mi s-a culcușit pe suflet așa. eu cred că vin ei când simt că avem nevoie.
să ne trăiască și să fie sănătoși, că bucurie avem dinspre ei multă.
Mulţam, psi.
N-am nici un motiv să-ţi contrazic ipoteza şi chiar de-aş avea aş prefera să nu.
Poate mi se pare dar din ce-am văzut pe fugă în poze dl. PAM seamănă destul de bine cu Naomi, fie-i sufletul împăcat acolo unde s-o afla. Cine ştie cum i-o fi şi destinul… Bine-ar fi să fim şi noi sănătoşi să-i putem îngriji şi să ne bucurăm reciproc unii de prezenţa celorlalţi.